Cyberlaw

 

Contract law vs. Copyright law

Avem o lege – a dreptului de autor, care la nivel national, european sau international are in principiu aceleasi scopuri, acordand drepturi exclusive creatorilor ori titularilor asupra operelor dezvoltate, detinute de acestia. Aceeasi lege contine dispozitii speciale prin care sunt instituite drepturi inclusiv in favoarea publicului larg, drepturi in virututea carora, pot fi utilizate in anumite conditii, opere ce apartin de drept altor persoane. Am mai vorbit de utilizarile permise si AICI. Important de retinut este si faptul ca, in ceea ce priveste drepturile titularilor ori creatorilor, pe de o parte, si ale utilizatorilor de opere, pe de alta parte, ne vom raporta intotdeauna la legislatia specifica dreptului de autor.

Aplicabila in orice speta, in concluzie si in contextul existentei unor opere ce poarta drepturi de autor, poate fi inclusiv „legea partilor” – cu alte cuvinte contractul sau conventia prin care se constituie sau sting raporturi juridice intre doua sau mai multe persoane. Ceea ce convin partile prin consimtamantul acordat are putere de lege asupra acestora.

Se pune intrebarea – ce se intampla in cazul in care, prin acordul partilor, licentiatului nu i se permite copierea softului pentru utilizarea in cercul restrans al unei familii sau in cazul in care acelasi licentiat renunta la posibilitatea de a studia si testa functionalitatile software ale unui dispozitiv? Vor fi asemenea dispozitii contractuale valabile, cu posibilitatea de a fi impuse partilor in contextul in care legislatia specifica dreptului de autor acorda posibilitatea oricarei persoane sa realizeze o copie privata sau sa utilizeze un produs software in scop de reverse engineering?

Fara discutie, nu s-ar putea ajunge la un raspuns fara o multitudine de alte intrebari, cum ar fi:

– poate fi considerat ca avand o cauza licita un contract incheiat fara respectarea dispozitiilor legii dreptului de autor?

– exista oare indeajuns de multe argumente cat pentru a considera dispozitiile aferente „utilizarilor permise” ca avand caracter imperativ si reprezentand, pe cale de consecinta, norme de la care nu se poate deroga prin conventii?

– valabilitatea unor astfel de dispozitii contractuale nu s-ar traduce prin acordarea in favoarea creatorilor a posibilitatii exercitarii unui control absolut asupra operelor? Poate fi acceptabila aceasta ipoteza in contextul in care drepturile garantate creatorilor prin legislatia specifica sunt limitate – comporta in mod special anumite restrangeri in exercitare?

– mai poate fi sustinuta teza mentinerii „unui drept de autor supus limitarilor” in contextul in care aceeasi lege a fost adaptata astfel incat sa permita masurile tehnice de protectie (tehnologii menite sa impiedice inclusiv utilizarile transcrise prin art.34, 35 si 37 din Legea 8/1996 – copia si transformarile private, in scop caricaturistic si pentru testarea functionalitatilor)?

Pare complicat intr-adevar sau cel putin supus interpretarilor contrarii. Opinia mea ar fi, pe scurt, ca prevalarea dispozitiilor aferente utilizarilor permise ar fi justificata de protejarea unor interese superioare – ale publicului larg, in sensul mentinerii obiectivului principal avut in vedere de un act normativ in stransa legatura cu evolutia culturala, prin permiterea accesului publicului la opere, prin posibilitatea acordata acestuia de a afla, a cunoaste mai mult, a se informa, a progresa.

Spun asta in contextul in care exista totusi decizii pe plan international care considera valabile contractele prin care licentiatul renunta la drepturile garantate prin legea dreptului de autor, ma refer la cazul ProCD Inc. v. Zeidenberg si Bowers v. Baystate Technologies – in ultimul dintre acestea, curtea federala de apel din SUA pronuntandu-se in sensul ca dispozitiile dreptului de autor nu prevaleaza fata de contractele shrink-wrapped prin care se interzic utilizarile cu scopul testarii functionalitatilor. Nice!

Cumperi in concluzie un video game, descoperi ca in pachet se afla EULA – si nu te poti speria, evident, ptr ca EULA este doar un end-user-license-agreement, prin care ti se explica ca termenii de licentiere vor fi considerati acceptati prin simpla deschidere a pachetului ori prin instalarea softului in cauza. Te regasesti printre cei 0,1% utilizatori care isi rezerva timp pentru a citi continutul licentei si constati existenta unor multiple dispozitii ce pot fi considerate abuzive sau cel putin la limita absurdului – cum ar fi ca renunti la dreptul de a chema in judecata compania producatoare in cazul in care softul in cauza nu functioneaza. Multe dintre aceste prevederi sunt cu referire chiar la fair use, interzicandu-ti testarea functionalitatilor ori copierea jocului in scop unei utilizari private.

Ce faci in cazul asta? Te poti relaxa cu gandul ca producatorii Doom nu vor bate la usa ta pentru a iti cere lamuriri in privinta jocului cumparat sau te poti amuza realizand ca oricum traim cu totii intr-o societate departe de a fi echitabila.

Si, in acest context, sper sa va placa filmuletele de mai jos.

ARVE Error: id and provider shortcodes attributes are mandatory for old shortcodes. It is recommended to switch to new shortcodes that need only url

Articolul următor Portofolii si drepturi de autor
Monica Lupașcu Romanian Lawyer since 2005 with LL.M. in Intellectual Property Law. She currently activates as European Trademark Attorney and internet and technology legal practitioner.   monica.lupascu@nullcyberlaw.ro

2 răspunsuri

  1. cteodor 27 Apr, 2009 @ 21:47

    Avem o lege dar cred ca ne lipseste o Barbara A. Ringer….
    Interesant ProCD Inc. v. Zeidenberg si Bowers v. Baystate Technologies tocmai datorita puterii de precedent, insa nu cred ca vreodata va trece de 1% procentul celor care citesc EULA.

    Cat despre jocuri, si daca mi l-ar citi un voiceover, tot as zice “da, da, hai sa trecem mai repede la joc” 🙂

  2. Monica Lupascu 30 Apr, 2009 @ 22:24

    Corect 🙂 in timp ce unii nu au timp sa citeasca clauze contractuale, atii sunt destul de preocupati sa schimbe legea. Probabil ca sunt foarte multe persoane care nu constientizeaza ca putem sa ne trezim peste cativa ani intr-o lume in care va trebui sa platesti pentru a obtine dreptul de a insera un paragraf cu titlu exemplificativ in lucrarea de diploma.

    Am auzit destul de curand urmatoarea fraza “Legea dreptului de autor este facuta pentru apararea drepturilor creatorilor” si ma gandeam ca probabil, asta este perceptia foarte multor persoane, care, fara a avea neaparat vreun interes in sustinerea autorilor, titularilor de drepturi, nu isi dau seama de importanta legii in evolutia culturii in general.

    Eu am sustinut si sustin in continuare ca, fara apararea drepturilor de utilizare ale publicului larg, nici macar internetul nu ar fi ajuns ce este acum – asta daca luam in considerare o multitudine de softuri ce au avut posibilitatea de a fi testate (prin drepturile conferinte de fair use) si pe baza carora au putut fi dezvoltate alte programe ce sustin in prezent platforme de care se bucura milioane de useri.

    A avea posibilitatea de reproducere sau transformare in scop privat, pentru testarea functionalitatilor nu reprezinta de fapt niste drepturi oferite publicului cu unicul scop de a dezavantaja titularii de drepturi. Ele creeaza de fapt, in timp, premisele dezvoltarii unor noi opere, mult mai evoluate, diferite. Din aceasta cauza este nevoie de acces la informatie, la cultura, din aceasta cauza este nevoie de fair use. 🙂

Răspunde și tu