Mult discutatul caz Java a luat o întorsătură cel puțin supărătoare pentru ceea ce poate însemna pe viitor dezvoltarea software. Deși încă nu au fost definitivate aspectele de țin strict de fair use, s-a exprimat foarte clar că API-urile sunt protejate de drepturile de autor, atât în ceea ce privește codul sursă al acestora cât și structura, succesiunea și organizarea celor 37 de librării Java (API packages). Decizia ar avea efecte asupra a tot ceea ce înseamnă open -source și inovație în general, EFF nuanțând recent că libertata de a reimplementa și extinde API-urile existente reprezintă cheia progresului atât în dezvoltarea de produse hardware cât și software. Cu un accent mult mai pronunțat pe necesitatea compatibilității software, sunt aduse următoarele explicații - "When programmers can freely reimplement or reverse engineer an API without the need to negotiate a costly license or risk a lawsuit, they can create compatible software that the interface’s original creator might never have envisioned or had the resources to create. Moreover, compatible APIs enable people to switch platforms and services freely, and to find software that meets their needs regardless of what browser or operating system they use." Nu mi-am format încă o opinie, cel puțin nu una definitivă și este și greu ce-i drept, având în vedere că argumentele Google, bazate în mare parte pe necesitatea interoperabilității/compatibilității software, sunt aduse într-un caz ce privește dezvoltarea unui produs incompatibil cu însăși platforma Java. "Deși Android folosește limbajul Java, este indiscutabil că Android nu este compatibil în general cu Java. Așa cum Oracle a arătat, Google a dezvoltat Android chiar pentru a fi incompatibil cu plaftorma Java, astfel încât aplicațiile scrise/dezvoltate pe aceasta să nu funcționeze pe Java. " Dincolo de aceste aspecte, este oricum un caz dificil, în care opiniile, deși susținute, pot fi multiple și… Un răspuns

Avem o lege – a dreptului de autor, care la nivel national, european sau international are in principiu aceleasi scopuri, acordand drepturi exclusive creatorilor ori titularilor asupra operelor dezvoltate, detinute de acestia. Aceeasi lege contine dispozitii speciale prin care sunt instituite drepturi inclusiv in favoarea publicului larg, drepturi in virututea carora, pot fi utilizate in anumite conditii, opere ce apartin de drept altor persoane. Am mai vorbit de utilizarile permise si AICI. Important de retinut este si faptul ca, in ceea ce priveste drepturile titularilor ori creatorilor, pe de o parte, si ale utilizatorilor de opere, pe de alta parte, ne vom raporta intotdeauna la legislatia specifica dreptului de autor. Aplicabila in orice speta, in concluzie si in contextul existentei unor opere ce poarta drepturi de autor, poate fi inclusiv „legea partilor” – cu alte cuvinte contractul sau conventia prin care se constituie sau sting raporturi juridice intre doua sau mai multe persoane. Ceea ce convin partile prin consimtamantul acordat are putere de lege asupra acestora. Se pune intrebarea – ce se intampla in cazul in care, prin acordul partilor, licentiatului nu i se permite copierea softului pentru utilizarea in cercul restrans al unei familii sau in cazul in care acelasi licentiat renunta la posibilitatea de a studia si testa functionalitatile software ale unui dispozitiv? Vor fi asemenea dispozitii contractuale valabile, cu posibilitatea de a fi impuse partilor in contextul in care legislatia specifica dreptului de autor acorda posibilitatea oricarei persoane sa realizeze o copie privata sau sa utilizeze un produs software in scop de reverse engineering? Fara discutie, nu s-ar putea ajunge la un raspuns fara o multitudine de alte intrebari, cum ar fi: - poate fi considerat ca avand o cauza licita un contract incheiat fara respectarea dispozitiilor legii dreptului de autor? - exista oare indeajuns de multe… 2 răspunsuri

Recunosc ca m-am oprit asupra cazului Fairy vs. The Associated Press inca din momentul in care am discutat pentru prima oara despre fair use. In afara faptului ca speta pare interesanta prin felul in care implica imaginea mult-discutatului presedinte Obama, cred ca fiecare caz dezvoltat pe tema fair use atrage atentia sau ar trebui sa atraga „by default” atentia oricarui specialist IP. Si nu numai specialistilor – juristi sau avocati, cat si celor care prin activitatea pe care o presteaza creeaza opere – ma refer in primul rand la designeri si web designeri, uneori prea putin preocupati daca ceea ce aduc la cunostinta publicului prezinta elemente de originalitate sau daca modul de transformare al unor opere preexistente este legal sau nu. Despre transformari si/sau modificari se vorbeste si in cazul Shapard Fairy, cunoscut designer din USA care s-a folosit in creatia sa de imaginea presedintelui Obama dintr-o fotografie realizata de Mannie Garcia si asupra careia The Associated Press pretinde drepturi de autor. Un aspect destul de clar poate fi remarcat inca de la inceput, in sensul ca ceea ce a stat la baza posterului folosit in campania presedintelui USA nu a fost fotografia in sine ci imaginea presedintelui preluata ca atare, as spune fara vreun aport de creativitate, de catre fotograful Mannie Garcia. Asa cum se prezenta situatia m-as fi asteptat ca Mannie Garcia sau The Associated Press sa reclame incalcarea dreptului de autor de catre Fairy, situatia insa s-a prezentat totul opus, in sensul ca, la data de 9 februarie 2009, Fairy a a fost cel care a facut primul pas, solicitand instantei din New York sa recunoasca prin decizia acesteia ca utilizarea fotografiei apartinand lui Mannie Garcia este protejata de doctrina utilizarior permise (Fair Use Doctrine). Este evident ca datorita similitudinilor pe care le prezinta posterul creat de… 2 răspunsuri

Sunt sigura ca ati citit cel putin odata un articol despre fair use. Multi trec cu vederea o astfel de sintagma, altii o apreciaza ca atare, considerand-o unul dintre subiectele care intereseaza in mod special practicienii din domeniul juridic. Pentru cei care, din anumite motive, au facut o pasiune pentru copyright, „fair use” de cele mai multe ori intriga sau, dimpotriva, reprezinta rezolvarea favorabila a multor spete de „copyright infringement”. In esenta, fair use reprezinta o doctrina (transpusa ulterior in US Copyright Law) ce insumeaza limitele exercitarii dreptului de autor, adica acele situatii in care o reproducere sau o utilizare a unei opere este permisa fara incalcarea drepturilor autorilor. Motivul este foarte clar – drepturile conferinte autorilor sunt limitate inclusiv ca modalitate de exercitiu (pe langa perioada), legislatia aferenta copyright-ului necreand posibilitatea de control absolut. Astfel, fie ca ne place sau nu, si chiar in pofida ultimelor tendinte de avantajare a titularilor de drepturi in detrimentul publicului consumator (vezi proiectul de extindere a protectiei drepturilor conexe la 95 de ani si situatia DRM-urilor), oricine poate copia o opera fara consimtamantul autorului pentru uzul personal si oricine poate transforma o opera daca aceasta nu este pusa la dispozitia publicului sau daca transformarea este o parodie sau o caricatura. Sunt doar trei dintre posibilitati, celelalte pot fi regasite in cadrul art.33 din Legea nr.8/1996 (pentru ca desi am inceput cu legislatia americana, am preferat ca exemplele sa fie redate din cea romana, situatia prezentandu-se in mod similar, cu foarte putine diferente si la nivel european, in concluzie si in Romania). Prin urmare, reproducerile in scop informativ, de scurte extrase din opere, utilizarile pentru ilustrare in invatamant sau cercetare, transformarile private sau cele cu scop caricaturist sunt exemple de utilizari permise (fair use), considerate de unii (printre care ma numar) chiar adevarate drepturi… 3 răspunsuri