În perioada 23 martie – 15 iunie 2016 Comisia Europeană a întreținut o consultare publică despre excepția panoramei și despre rolul editorilor în circuitul valoric al dreptului de autor. Mi s-a părut foarte interesant să culeg câteva dintre informațiile corelate cu acest eveniment, nu doar pentru că o modificare legislativă aduce în prim plan acel interes public necesar a fi mereu evaluat cât și pentru că subiectul de discuție cu cetățeanul a privit o excepție destul de puțin discutată și anume excepția panoramei. Voi discuta doar de acest din urmă subiect al consultării, și anume de cel al excepției panoramei, cu o destul de mare răspândire în practică, și de dreptul conferit publicului de o astfel de reglementare. (Despre legătura dintre limitările în exercițiul drepturilor titularilor și drepturile născute în patrimoniului publicului larg am făcut vorbire AICI și AICI și este până la urmă un fapt ce nu necesită multe argumente, drepturile userilor fiind recunoscute de instanțe încă din 2004.) Excepția în cauză presupune în principal o limitare în exercitarea drepturilor garantate autorilor și altor titulari de drepturi de autor asupra operelor de arhitectură sau de sculptură expuse permanent în spațiul public. Corespunzător acestei limitări în drepturile titularilor, excepția instituie dreptul oricărei persoane de a se folosi de vizualul acestui tip de operă expusă public, drept care se traduce în concret prin posibilitatea legală a publicului larg de a dezvolta opere subsecvente care vor conține fragmentat sau integral imaginea operei expuse. Dreptul acordă astfel posibilitatea oricărei persoane de a se dezice de atitudinea pasivă de simplu observator al spațiului public și de avea o atitudine activă, creatoare, față de fiecare element al spațiului public. Observatorul devine astfel creator în condițiile prevederii care reglementează excepția panoramei în cadrul fiecărei legislații interne. Dreptul nostru, al publicului larg, de a fi inspirați de… Răspunde

I begin by presenting you the different types of license disclaimers that may mark any work posted on Flickr: "All Rights Reserved", "Public Domain Work", "Public Domain Dedication (CC0)", "Attribution", "Attribution-ShareAlike", "Attribution NoDerivs", "Attribution-NonCommercial", "Attribution-NonCommercial-ShareAlike", "Attribution-NonComercial-NoDerivs", "United States government work", "No known copyright restriction". As you can see, the CC licenses are listed separately from the ones corresponding to public domain mark, and also separated from the most appealing “no known copyright restrictions” license, which has become very exploited, especially since the Flickr Commons project, which has been promoting it worldwide. Flickr Commons is a very interesting project that a lot of private and public institutions have joined, participating in something that we may call a “great sharing event”. Under the motto Help us catalog the world’s public photo archives, many museums, institutes, libraries, private collectors and curators have uploaded hundreds of photos and images on Flickr’s platform, with the purpose of encouraging the study, use and remix of the images in imaginative ways. This sounds very good, I know, but a very close look at what this "no known copyright restrictions" license really is will help us discover the one and only perpetual truth of the online environment – never trust without reading or stop judging by appearance. 1. “No known copyright restriction” is not equivalent to “no copyright restrictions” I admit that this might be confusing since these phrases are highly similar. The difference is mainly directed by the word “known” which diverts the focus from “restrictions” (in general) to “restrictions known” by someone (if any). So, “no copyright restrictions” means (in general and without additional info) that the forbiddance specific to copyright is not applied, and “no known copyright restriction” means that if there are some copyright restrictions, they are not known. The verb know is also… Un răspuns

În contextul discuțiilor legate de recunoașterea dreptului de acces la operele protejate, lect. univ.dr. Alin Speriusi-Vlad (Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara) atinge o treaptă superioară în analiză, încercând să desființeze însuși conceptul de proprietate asociat operelor de creație intelectuală: "o creație intelectuală, prin natura sa, nu poate fi însușită de către o persoană, fiind concepută (...) spre a fi utilizată de publicul larg, în vederea îmbogățirii patrimoniului universal și NU în vederea utilizării exclusive." Lucrarea "Introduction to a New Theory in Intellectual Property law: legal protection without a property right" cuprinde multe puncte de esență, pe care am încercat să le evidențiez mai jos, redându-vă o parte din conținutul text al acesteia. Vă invit să citiți acest studiu, să îl analizați și eventual să comentați. The propter rem obligation is limited in time and so is the paucital intellectual property rights, considering that an intellectual creation by its nature cannot be appropriated by a person, being conceived, even before the creation, for the use of the general public, in order to enrich universal patrimony and the general knowledge, and not for a personal exclusive use. These provisions address the question: to what extent can the individual freedoms of either the users or the potential users be limited to protect the intellectual property? How far can we go to protect the intellectual property? To what extent can the individual freedoms of the users or the potential users be limited to protect the intellectual property rights? The answer was that we can go quite far and that the interest of both the authors of intellectual works and the holders of intellectual property rights is of paramount interest compared to the individual rights, interests and freedoms of the other legal subjects. More precisely, the answer offered by the European Parliament… Răspunde

Am promis că revin cu ceva mai concret, eventual cu o soluție de răspuns la întrebările inițiate de Comisia Europeană pe tema modificării legislației din domeniului dreptului de autor. Și pentru că am stat și m-am tot gândit care ar fi subiectul asupra căruia aș reveni cu cel mai mare drag, mi-am adus aminte de DRM, mai precis de un articol pe care l-am scris acum o gramadă de vreme și care care poate fi urmărit/citit AICI. Sau AICI, dacă vă place mai mult de Bogdan Manolea :). În acest studiu intitulat Dreptul Utilizatorului Internet abordez problematica DRM-urilor și pentru a nu vă împovăra cu un text prea lung, redau aici un un paragraf care mi s-a părut destul de concludent: În vederea prevenirii și limitării oricăror acțiuni asupra operelor protejate, s-a creat astfel, în beneficiul deținătorilor de drepturi, posibilitatea utilizării tehnologiilor eficiente, înțelegându-se prin acestea cele care „permit controlul de către titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui proces de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale lucrării sau ale unui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii”. O astfel de tehnologie care, practic, creează posibilitatea atât a unui control al accesului cât și a unui control al copierii, echivalează cu posibilitatea exercitării drepturilor conferite titularilor, în mod exclusiv, nelimitat. Este ceea ce decizia Curții Supreme din Canada cataloga a fi control excesiv, o astfel de tehnologie permițând în orice moment abuzuri ale titularilor, în dezavantajul utilizatorilor, cu reale repercusiuni asupra disponibilității care trebuie să caracterizeze operele în general pentru a permite accesul la cultura, la informație, stagnând într-o ultimă etapă dezvoltarea, progresul. Legalizarea TPM a condus indiscutabil la imposibilitatea impunerii prevederilor aferente excepțiilor și limitelor dreptului de autor. Ce sunt măsurile tehnice de protecție? În legea… Răspunde

Pai de ce ai vrea să o modifici, de ce te-ar interesa să te implici într-un proces laborios, fără să ai niciun avantaj? Înainte de a răspunde la vreuna din aceste întrebări, întreabă-te dacă procesul este într-adevăr complicat și mai ales dacă esti sigur că NU ai chiar niciun beneficiu din schimbarea legislației europene privind copyright-ul. Uite, mă întreb câți dintre cei care activează în agenții de advertising realizează că o reglementarea a unei excepții pentru remixarea în scop comercial ar fi chiar o necesitate pentru domeniul în care lucrează. Aș răspunde puțini ☺ și nu ar fi chiar de învinovățit, fiind o muncă atât de în beneficiul brandului/al ownerului, ajung, în mod inevitabil, să facă o confuzie de interese sau, cel puțin, să nu își mai identifice așa ușor interesul creativ. Ori să nu știe ce e ăla, să creadă că este creativ doar ca rezultat al propriilor calități, fără a conta sau a fi nesemnificativ efectul cantității și calității materialelor/resurselor ajunse de-a lungul timpului la dispoziția lui. Oricum, un exercițiu simplu ar fi de luat în considerare - gândiți-vă ce ar însemna pentru un creativ resurse inepuizabile, din orice teritoriu european, accesibile fără cost, în vederea oricărei transformări de tip remix. Întreb asta pentru că în prezent nu prea poți jongla cu operele altuia. Indiferent cât de inedită este transformarea, ea nu poate fi altceva decât o operă derivată, la a cărei dezvoltare este îndreptățit doar autorul/titularul. Poate ai noroc ca rezultatul transformării să fie o caricatură și spui “gata, am rezolvat situația cu excepția parodiei”, dar ce faci când afli că nu peste tot în lume lucrurile sunt atât de simple și că, în tări europene precum Ungaria și Anglia, parodia nu este reglementată în mod expres de legislația în vigoare, această formă de transformare a unei… Răspunde

Avem o lege – a dreptului de autor, care la nivel national, european sau international are in principiu aceleasi scopuri, acordand drepturi exclusive creatorilor ori titularilor asupra operelor dezvoltate, detinute de acestia. Aceeasi lege contine dispozitii speciale prin care sunt instituite drepturi inclusiv in favoarea publicului larg, drepturi in virututea carora, pot fi utilizate in anumite conditii, opere ce apartin de drept altor persoane. Am mai vorbit de utilizarile permise si AICI. Important de retinut este si faptul ca, in ceea ce priveste drepturile titularilor ori creatorilor, pe de o parte, si ale utilizatorilor de opere, pe de alta parte, ne vom raporta intotdeauna la legislatia specifica dreptului de autor. Aplicabila in orice speta, in concluzie si in contextul existentei unor opere ce poarta drepturi de autor, poate fi inclusiv „legea partilor” – cu alte cuvinte contractul sau conventia prin care se constituie sau sting raporturi juridice intre doua sau mai multe persoane. Ceea ce convin partile prin consimtamantul acordat are putere de lege asupra acestora. Se pune intrebarea – ce se intampla in cazul in care, prin acordul partilor, licentiatului nu i se permite copierea softului pentru utilizarea in cercul restrans al unei familii sau in cazul in care acelasi licentiat renunta la posibilitatea de a studia si testa functionalitatile software ale unui dispozitiv? Vor fi asemenea dispozitii contractuale valabile, cu posibilitatea de a fi impuse partilor in contextul in care legislatia specifica dreptului de autor acorda posibilitatea oricarei persoane sa realizeze o copie privata sau sa utilizeze un produs software in scop de reverse engineering? Fara discutie, nu s-ar putea ajunge la un raspuns fara o multitudine de alte intrebari, cum ar fi: - poate fi considerat ca avand o cauza licita un contract incheiat fara respectarea dispozitiilor legii dreptului de autor? - exista oare indeajuns de multe… 2 răspunsuri

Recunosc ca m-am oprit asupra cazului Fairy vs. The Associated Press inca din momentul in care am discutat pentru prima oara despre fair use. In afara faptului ca speta pare interesanta prin felul in care implica imaginea mult-discutatului presedinte Obama, cred ca fiecare caz dezvoltat pe tema fair use atrage atentia sau ar trebui sa atraga „by default” atentia oricarui specialist IP. Si nu numai specialistilor – juristi sau avocati, cat si celor care prin activitatea pe care o presteaza creeaza opere – ma refer in primul rand la designeri si web designeri, uneori prea putin preocupati daca ceea ce aduc la cunostinta publicului prezinta elemente de originalitate sau daca modul de transformare al unor opere preexistente este legal sau nu. Despre transformari si/sau modificari se vorbeste si in cazul Shapard Fairy, cunoscut designer din USA care s-a folosit in creatia sa de imaginea presedintelui Obama dintr-o fotografie realizata de Mannie Garcia si asupra careia The Associated Press pretinde drepturi de autor. Un aspect destul de clar poate fi remarcat inca de la inceput, in sensul ca ceea ce a stat la baza posterului folosit in campania presedintelui USA nu a fost fotografia in sine ci imaginea presedintelui preluata ca atare, as spune fara vreun aport de creativitate, de catre fotograful Mannie Garcia. Asa cum se prezenta situatia m-as fi asteptat ca Mannie Garcia sau The Associated Press sa reclame incalcarea dreptului de autor de catre Fairy, situatia insa s-a prezentat totul opus, in sensul ca, la data de 9 februarie 2009, Fairy a a fost cel care a facut primul pas, solicitand instantei din New York sa recunoasca prin decizia acesteia ca utilizarea fotografiei apartinand lui Mannie Garcia este protejata de doctrina utilizarior permise (Fair Use Doctrine). Este evident ca datorita similitudinilor pe care le prezinta posterul creat de… 2 răspunsuri

Un răspuns