Cine beneficiază și în ce mod de excepția de data-mining? Condiționează legea în ceea ce privește posibilitatea doar a anumitor persoane de a realiza activități de minare? Ne vom putea folosi de date indiferent dacă sunt sau nu protejate de dreptul de autor sau există limitări legale în ceea ce privește tipul de conținut care poate fi minat? Ce înseamnă acces legal la o operă, pot fi oare minate datele accesibile prin user și parolă? Printr-o interpretare a dispozițiilor din recenta directivă nr.790/2019, acest articol identifică subiecții și condițiile de aplicabilitate ale excepției de text și data-mining.   1. Cum trebuie înțeleasă în contextul dreptului de autor norma ce poartă titlul de "excepție"  În domeniul dreptului de autor, excepția transcrie o limitare în exercitarea prerogativelor titularului (o abatere de la regula exclusivității), respectiv o facultate, o permisiune și, într-o interpretare, chiar un drept al celorlalte (sau anumitor) subiecte de drept (publicului larg, de ex) de a utiliza, în anumite condiții, opere protejate. Excepția de text și minare de date are în vedere posibilitatea ori dreptul ca alte subiecte în afara titularului să poată realiza, fără vreo autorizare sau plată a vreunei remunerații, operațiuni analitice automatizate asupra datelor digitale cu scopul de a genera informație care include, dar nu se limitează la tipare, modele, corelații. Așa cum redam mai sus, facilitatea/permisiunea are la bază o restrângere în exercițiul anumitor privilegii, trebuind a fi înțeleasă a privi, în mod exclusiv, limitarea următoarele drepturi: - reproducerea temporară și permanentă, în integralitate ori în parte, a conținutului unei baze de date (art.5 lit. (a) din Directiva 96/9/EC); - extragerea și utilizarea în integralitate ori a unei părți substanțiale dintr-o bază de date (art.7 alin.(1) din Directiva 96/9/EC); - reproducerea directă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau orice formă, în parte sau integrală a operelor autorilor, interpreților/executanților,… Răspunde

  Filtrul de upload introdus prin articolul 13 din propunerea de Directivă a Dreptului de Autor pe Piața Unică Digitală În articolul anterior am încercat să explic de ce răspunderea furnizorilor de servicii ajunge să intereseze titularii de drepturi și de ce această problematică poate influența modalitatea în care este folosită informația online de către fiecare dintre noi. Noua propunere de directivă (Directive on copyright in the Digital Single Market), la fel ca și directiva comerțului electronic influențează nu doar modul în care titularii vor ajunge să controleze internetul prin marile platforme de content ci și echilibrul menit să fie asigurat prin dreptul de autor între interesele publice, pe de o parte și cele ale autorilor, pe de altă parte. Pentru că, în concret, noile modificări legislative nu sunt decât metode indirecte de a schimba radical instituții precum cea a excepțiilor și limitărilor drepturilor de autor. Chiar nefiind operată o modificare expresă a excepțiilor din materia dreptului de autor, restrângerea sferei acestora poate fi explicată de însăși aplicabilitatea articolului 13 din propunerea de Directivă. Așa cum am explicat și în articolul menționat, filtrarea conținutului în funcție de drepturile și interesele autorilor va însemna eliminarea unei informații care confirma, în fapt, existența anumitor drepturi ale publicului, de acces la informații, de utilizare privată, de parodiere, etc. Așadar prevederi care legiferează parodierea sau utilizarea privată, de exemplu, pot exista în continuare, chiar în forme mult mai permisive, dar fără efect, cel puțin în mediul online, nemaifiind posibilă aplicabilitatea acestora. În plus, așa cum cunoaștem, drepturile corespondente excepțiilor și limitărilor nu sunt garantate de stat prin nici o prevedere, neexistând la nivelul dreptului material nici o instituție concretă de constrângere a titularilor de drepturi de a se conforma unui comportament care să țină cont de drepturile publicului, de utilizare neîngrădită a operelor a… Un răspuns

Recunosc, nu sunt dintre aceia care, pentru a parea mai civilizati, refuza sa foloseasca utorrent si poate de aceea, nu din alte ratiuni ce tin de propria profesie, imi permit sa discut mai pe larg de „notificarea celor de la AIMR”, de procesul initiat de asociatia in cauza, de „VINOVATIA HOSTWAY SI TRILULILU” si de multe alte aspecte mai putin interesante pentru cei care cunosc foarte bine legea, o indragesc si respecta si sustin ca cei vinovati trebuie sa plateasca. La data de 8 iulie 2009, AIMR (Asociatia Industriei Muzicale din Romania) a facut primul pas in a arata ca legea trebuie respectata, in mod special pentru ca ar fi a lor, „a titularilor de drepturi” si aici ma refer la Legea privind dreptul de autor, nu de alta, dar AIMR-ul in mod special la acest act normativ face trimitere in notificarea trimisa catre S.C. HOSTWAY ROMANIA S.R.L. si TRILULILU S.A. (aici, aici si aici) Notificarea „bla bla bla, va somam sa restrictionati, sa eliminati, sa aplicati” face vorbire de opere protejate de dreptul de autor, evident neidentificate, apartinand unor mari nume, la fel de evident scrise cu „CAPS LOCK”, precum „SONY BMG” si „MEDIA PRO MUSIC”. Pe scurt: AIMR, in baza unui mandat al marilor producatori de muzica mentionati (nu au precizat asta, dar ma gandesc ca persoana din spatele notificarii are oarece cunostinte juridice si un astfel de mandat trebuie sa existe!) sustine ca la nivelul platformei trilulilu.ro s-ar regasi anumite fisiere video, identificate ca reproduceri neautorizate ale unor opere protejate de dreptul de autor. Adica Trilulilu sau Hostway (nu am inteles exact pentru ca nimeni nu precizeaza) „pune la dispozitia publicului” opere protejate de dreptul de autor. Eu cel putin asta am inteles, mai ales ca in pagina 2 veti gasi si o trimitere interesanta la Legea… 10 răspunsuri

Avem o lege – a dreptului de autor, care la nivel national, european sau international are in principiu aceleasi scopuri, acordand drepturi exclusive creatorilor ori titularilor asupra operelor dezvoltate, detinute de acestia. Aceeasi lege contine dispozitii speciale prin care sunt instituite drepturi inclusiv in favoarea publicului larg, drepturi in virututea carora, pot fi utilizate in anumite conditii, opere ce apartin de drept altor persoane. Am mai vorbit de utilizarile permise si AICI. Important de retinut este si faptul ca, in ceea ce priveste drepturile titularilor ori creatorilor, pe de o parte, si ale utilizatorilor de opere, pe de alta parte, ne vom raporta intotdeauna la legislatia specifica dreptului de autor. Aplicabila in orice speta, in concluzie si in contextul existentei unor opere ce poarta drepturi de autor, poate fi inclusiv „legea partilor” – cu alte cuvinte contractul sau conventia prin care se constituie sau sting raporturi juridice intre doua sau mai multe persoane. Ceea ce convin partile prin consimtamantul acordat are putere de lege asupra acestora. Se pune intrebarea – ce se intampla in cazul in care, prin acordul partilor, licentiatului nu i se permite copierea softului pentru utilizarea in cercul restrans al unei familii sau in cazul in care acelasi licentiat renunta la posibilitatea de a studia si testa functionalitatile software ale unui dispozitiv? Vor fi asemenea dispozitii contractuale valabile, cu posibilitatea de a fi impuse partilor in contextul in care legislatia specifica dreptului de autor acorda posibilitatea oricarei persoane sa realizeze o copie privata sau sa utilizeze un produs software in scop de reverse engineering? Fara discutie, nu s-ar putea ajunge la un raspuns fara o multitudine de alte intrebari, cum ar fi: - poate fi considerat ca avand o cauza licita un contract incheiat fara respectarea dispozitiilor legii dreptului de autor? - exista oare indeajuns de multe… 2 răspunsuri

Recunosc ca m-am oprit asupra cazului Fairy vs. The Associated Press inca din momentul in care am discutat pentru prima oara despre fair use. In afara faptului ca speta pare interesanta prin felul in care implica imaginea mult-discutatului presedinte Obama, cred ca fiecare caz dezvoltat pe tema fair use atrage atentia sau ar trebui sa atraga „by default” atentia oricarui specialist IP. Si nu numai specialistilor – juristi sau avocati, cat si celor care prin activitatea pe care o presteaza creeaza opere – ma refer in primul rand la designeri si web designeri, uneori prea putin preocupati daca ceea ce aduc la cunostinta publicului prezinta elemente de originalitate sau daca modul de transformare al unor opere preexistente este legal sau nu. Despre transformari si/sau modificari se vorbeste si in cazul Shapard Fairy, cunoscut designer din USA care s-a folosit in creatia sa de imaginea presedintelui Obama dintr-o fotografie realizata de Mannie Garcia si asupra careia The Associated Press pretinde drepturi de autor. Un aspect destul de clar poate fi remarcat inca de la inceput, in sensul ca ceea ce a stat la baza posterului folosit in campania presedintelui USA nu a fost fotografia in sine ci imaginea presedintelui preluata ca atare, as spune fara vreun aport de creativitate, de catre fotograful Mannie Garcia. Asa cum se prezenta situatia m-as fi asteptat ca Mannie Garcia sau The Associated Press sa reclame incalcarea dreptului de autor de catre Fairy, situatia insa s-a prezentat totul opus, in sensul ca, la data de 9 februarie 2009, Fairy a a fost cel care a facut primul pas, solicitand instantei din New York sa recunoasca prin decizia acesteia ca utilizarea fotografiei apartinand lui Mannie Garcia este protejata de doctrina utilizarior permise (Fair Use Doctrine). Este evident ca datorita similitudinilor pe care le prezinta posterul creat de… 2 răspunsuri

Intr-o definitie mai scurta “Remix culture” ar fi combinatia perfecta intre P2P, open-software, user generated content platforms si diversele tool-uri de editat. Mai pe larg si evident mult mai clar pentru cei mai putin familiarizati cu terminologia, sintagma ar desemna o cultura corespondenta unei societati care permite si incurajeaza operele derivate, apreciind efortul celor care modifica, imbunatatesc, schimba sau altfel spus “remixeaza” lucrari asupra carora exista drepturi de autor. Tema este dezbatuta in ultima carte lansata de Lawrence Lessig cu titlul “Remix – Making art and commerce thrive in the hybrid economy”. Autorul a numeroase publicatii precum “Future of Ideas”, “Free Culture” si “Code and the other laws of the Cyberspace” aduce acum numeroase argumente potrivit carora progresul unei societati si crearea unei culturi sunt strans legate de acest proces de modificare, schimbare, imbunatatire (“remixare”). Mai jos, interviul dintre Stephen Colbert si Lawrence Lessig, urmat, evident, de varianta YouTube remixata [youtube]http://www.youtube.com/watch?v=KjrnSVhWDCY[/youtube] Răspunde