Dreptul de retragere: Protecția consumatorului sau a comerciantului?

În ultima perioadă m-am ocupat de noua lege din domeniul protecției consumatorului - O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, dar fără să mă interesez prea mult de termenul de profesionist și nici de motivele care au stat la baza folosirii unui cuvânt atât de puțin inspirat, în principal pentru că am avut în vedere noul drept denumit de legislația românească a fi de "retragere", și nu de "denunțare" cum era folosit de O.G. nr. 130/2000 (legea anterioară). Am avut ideea de a nu ma concetra doar pe noul text legislativ ci de a-l studia în comparație cu legea anterioară, pe care am REînțeles-o sub mai multe și interesante aspecte decât cele pe care le aveam de obicei în vedere - de tipul subiecțiilor dreptului de denunțare sau circumstanțele în care se aplică. Cum analiza mea mea se întinde pe mult prea multe pagini, m-am gândit că ar fi util un rezumat care vă poate face să vă doriți să aflați mai multe despre felul în care este gândită legislația din domeniul protecției consumatorilor. I. Între dreptul de denunțare reglementat de O.G. nr.130/2000 și dreptul de retragere introdus de O.U.G. nr. 34/2014 NU există deosebiri de esență, fiind în fapt vorba de aceeași instituție juridică. Dacă schimbările sunt doar formale față de legislația anterioară, un aspect particular al acestui nou termen folosit constă în faptul că acesta reusește să "traducă" mai bine ceea ce în fapt constă într-o adevărată anulare a contractului. Folosirea termenului de "retragere" și nu "denunțare", face mai evident faptul că NU aveam de-a face cu instituția clasică a denunțării (care opera DOAR pentru viitor) sau că, cel puțin, efectele exercitării dreptului recunoscut de protecția consumatorului sunt diferite, urmărindu-se desființarea cu efect retroactiv a contractului dintre părți și nu doar pentru viitor,…
Un răspuns