Nu poți să spui remixare fără să te gândești la “Read my lips” a lui Soderberg! Mă refer la varianta Endless Love, susținută atât de emoționant de Bush și Blair. De fapt nu spun eu asta ci Lawrence Lessig în Remix, o carte pe care tot o răsfoiesc și din care tot culeg, extrag, învâț, mai ales în perioada asta în care am înțeles să aprofundez parodia, ca formă de reeditate, modificatoare în raport cu o operă protejată de drepturi de autor. Văd parodia ca una dintre formele de remixare, de a căror natură complexă vorbea și Lessig și este suprinzător că, între atâtea tratate superficiale a ceea ce înseamnă utilizare liberă, excepție/limitare a drepturilor de autor, cineva a pus semnul egal între citate și remixări. Cineva a înțeles că remixarea este în concret o transpunere a ceea ce însemna în trecut utilizarea diverselor citate/extrase în cadrul unei opere noi, distincte și evident, originale în ansamblul său. Nevoia de a folosi scurte extrase din operele aparținând altor autori a justificat reglementarea limitelor exercitării dreptului de autor, și, în mod similar, același lucru ar trebui să se întâmple și în cazul folosirii scurtelor fragmente de înregistrări audio și video. They remix or quote a wide range of text to produce something new. Their quotes, however, happen at different layers. Unlike text, where the quotes follow in a single line – such as here, where the sentence explains, and then quote gets added – remixed media may quote sounds over images, or video over text, or text over sounds. The quotes thus get mixed together. The mix produce the new creative work - the remix. Va las să Retrăiti momentul Bush-Blair (mai mult decât un remix – clar o parodie) ☺ [youtube id="F1hQ7iyI0JI" mode="normal" align="center"] Răspunde

La mulți ani cu sănătate dar înainte de toate să nu uităm de promisiunile anului trecut. Fără o introducere prea amplă, aveți mai jos hotărârea integrală, în format super avantajos pentru vizualizare – slideshare. Enjoy! Răspunde

Știu că nu se face să vorbim de reușite înainte de lupta finală, DAR, fiind un caz atât complex, în care sunt implicate o mie de mărci (glumesc, doar 20 și alte nu sțiu câte nume comerciale), consider că mă pot lăuda. Am susținut și argumentat acțiunea Rock Star Interactive s.r.l. împotriva gigantului Take Two și nu mi-a părut rău ptr că hotărârea Tribunalului București (45220/3/2012) a ales să înțeleagă că notorietatea nu este un atribut transmisibil între sutele de mărci ale unei corporații, fie aceasta și o corporație venită de peste mări și țări, cu multe și impresionante cereri de chemare în judecată. Dosarul, despre care voi alege să vorbesc ulterior, poate chiar în detaliu, poate chiar prezentându-vă sentința, punea în discuție NU notorietatea companiei TAKE TWO și nici, așa cum poate mulți vă așteptați, a mărcii Grand Theft Auto ci a termenului ROCKSTAR regăsit la nivelul a peste 20 de mărci, multiple figurative, multiple solictate spre înregistrare chiar ULTERIOR înregistrării societății românești. Pentru că aici părea a fi buba, societatea românească purta (spre fericirea noastră, încă poartă) un nume pentru care, unele serivicii ale reclamantei, ajunseseră să fie notorii sau de renume. Așa susținea reclamanta, o firmă din US, care se luptă pe toate fronturile să recupereze, ce se mai poate recupera din dreptul asupra mult râvnitului “rockstar”, pe care nimeni nu îl poate contesta a fi un termen atât de uzual, atât de răspândit în sfera entertainement. Dar uzual nu numai în entertainment, ci și în online și comunitatea de gameri ori industria IT pentru că, așa cum bine este nuanțat în articolul “The changing definition of “rock star” publicat in 2008 pe portalul cio.com calling someone a “rock star” meant You were the (or a) big cheese in this technology domain and/or a specific community. Desele… Răspunde

Citeam la începutul săptămânii trecute despre turnura neașteptată a unei notificări, una dintre sutele de mii sau milioanele care se trimit/primesc zilnic și prin care se solicită eliminarea conținutului de pe Youtube. Articolul evidențiase destul de bine prin titlu “o companie de discuri începe o luptă împotriva cui nu trebuie” și prezenta demersul inițiat de Liberation Music împotriva lui Lawrence Lessig, care folosise în mod exemplificativ, într-una dintre prezentările sale, clipul Lisztomania, asupra căruia compania deținea drepturi. Dincolo de zâmbetele cu subînțeles ale celor care realizează că un demers împotriva celui mai mare susținător al utilizărilor libere, nu poate rămâne fără răspuns, trebuie spus că, într-un mod la fel de surprinzător, notificarea în cauză era total neîntemeiată (într-un mod clar, evident, fără nicio îndoială) întrucât folosirea unei opere în scop educațional sau critic, este exceptată de la protecția drepturilor de autor. La nivel internațional. Articolul însă mi-a amintit ceva ce multă lume nu cunoaște, și anume faptul că netemeinicia unei notificări dă dreptul la o acțiune împotriva celui care a generat inițial demersul, acțiune care poate fi întemeiată cu succces pe abuzul de drept, chiar și în România, mai ales dacă ținem cont că noua reglementare a codului civil a desprins componenta pur procesuală din perspectiva căreia a fost înțeles până acum acest concept de doctrină și de jurisprudență. Nu se mai vorbește de abuzul de drept procesual ci de abuzul de drept ca formă de exercițiu nelimitat de principiile procesuale, adică orice formă de notificare, demers, inclusiv cererea adresată Youtube (notice and take down) sau platformelor similare, prin care se urmarește, cu rea-credință, limitarea dreptului de liberă utilizare, astfel cum acesta este garantat de legislația în vigoare. Articolul 15 din NCC (noul cod civil) tratează exact situația în care o notificare nu urmărește protejarea drepturilor de autor în forma… Răspunde

Dacă ați fi o companie mare, ce activează în mod special în industria de divertisment și online, nu v-ar plăcea să fiți corelați cu niste vedete, staruri? Și pentru a fi într-adevăr identificați ca având niște servicii de excepție, nu v-ar fi la îndemână să vă înregistrați o marcă precum “STAR TV” ori “STATURI ONLINE” sau pur și simplu “STARURI”? Fiind o companie mare se presupune că sunteți și bine consiliați, adică nu veți risca să înregistrați chiar termenul „STAR” ori „STAR TV” pentru clasa 41 – “furnizare de multimedia în scop de divertisment”, ci poate „STAR ONLINE” pentru aceeași clasă și cu un element figurativ, right? Dar asta doar pentru început, pentru ca treptat să puteți să reveniți la prima intenție și să solicitați spre înregistrare chiar “STAR” și „STAR TV”. Veți spune zâmbind că ați obținut distinctivitate prin utilizare și nu veți putea fi contraziși pentru că, între timp, adică până în momenul în care mărcile voastre vor fi anterioare altor solicitări, veți avea înregistrate o mulțime de derivate ale cuvântului STAR, cu sau fără elementele figurative, pe care le veți arăta a fi fost folosite pentru o mulțime de servicii, fiind foarte greu de apreciat în care dintre aceastea ați investit campanii de promovare și în care nu, care dintre acestea au fost folosite într-adevăr și în ce măsură fiecare dintre aceastea a ajuns să fie cunoscută de public ca identificând sau nu serviciile companiei. Să nu uitați că în acest scenariu sunteți o companie mare, care își permite orice, adică inclusiv câte o înregistrare comunitară pe lună, plus onorarii lunare pentru avocați care susțin cauzele în fața oficiilor comunitare și ale instanțelor din teritoriu și din lumea întreagă. Adică vorbesc de un scenariu real, posibil. Las scenariul chiar în modul acesta nefinalizat și trec la un… Răspunde

Speță: Marca “manhood - arta de a fi barbat” este înregistrată ca marca verbală pentru clasele 35 si 41. Marca ulterioară “manhood expo” cu element figurativ, cerută spre înregistrare tot pentru clasele 35 și 41, este contestată de marca “manhood -arta de a fi barbat” cu următoarele susțineri: - mărcile prezintă un grad sporit de similaritate conceptuală și vizuală datorită elementului dominant “manhood” prezent în ambele mărci - mărcile acoperă aceleași servicii - clasele 35 și 41, fapt de natură a atrage aplicabilitatea art. 6 alin.1 lit.b, în sensul existenței unui risc de confuzie ce include și riscul de asociere. Bun, marca "manhood - arta de a fi barbat" este verbală, dar cea contestată era figurativă și ar fi păcat să discutăm despre mărci figurative lipsindu-ne de vizual. Redau în prima instanță tabelul comparativ al mărcilor, luat în considerare și de OSIM în cadrul analizei. Mai jos aveți tot o prezentare comparativă, a cărei formulă am ales-o personal, și pe care am discutat-o în fața Comisiei în susținerea argumentului așa numitelor “fake figurative trademarks” (denumirea îmi aparține), adică a solicitărilor care, deși poartă asupra unor mărci identificate a fi figurative, nu prezintă în concret un element figurativ și nici măcar un font deosebit limitând astfel gradul de distinctivitate pe care l-ar fi putut avea o marcă figurativă în aprecierea acesteia comparativ cu o marcă verbală. Am susținut următoarele: “deși solicitarea mărcii MANHOOD EXPO a identificat o „marcă combinată”, adică o marcă ce prezintă atât o componentă verbală cât și un element grafic deosebit, depozitul mărcii noi relevă fonturi comune, dispunere uzuală a literelor/a cuvintelor, grafica mărcii noi constând doar într-un scris alb pe fond negru. În lipsa unor elemente grafice care pot fi considerate într-adevar „deosebite”, grafica atașată acesteia nu poate fi considerată o componentă distinctă față de marca anterioară.… Răspunde

Mă distrez din când în când cu terms and conditions, îmi delectez și activez mintea cu dichisurile avocaților care au lucrat pentru Facebook, Instagram ori Apple atâtea fascinante modele de frazeologie juridică de bun gust și bună inspirație. Mai ales de bună inspirație. Și mă opresc la Facebook Privacy Policy în care stocarea datelor cu caracter personal este enunțată prin formulări de genul “we receive data/we receive information” în timp ce procesul de “prelucrare” a acestor date se ascunde sub enunțuri de tipul “we use the information we receive about you in connection with the services and features we provide to our partners, the advertisers that purchase ads on the site”. Un alt mod de a spune că urmare a prelucrării datelor cu caracter personal (sau cum impune textul a “utilizării” în orice mod a acestora), acestea sunt transferate către terții identificați a fi parternerii și companiile care cumpără publicitate la nivelul platformei Facebook. Adică poate deveni importator de date cu caracter personal orice persoană fizică sau juridică, din orice colț al lumii, inclusiv din țări în care legislația nu asigură un minim nivel de protecție pentru prelucrarea/stocarea datelor cu caracter personal. Chiar și așa, mă gândesc ca FB nu ar putea fi acuzată de lipsă de transparență, pe de o parte consimțământul se subînțelege când se vorbește de “information you choose to share” iar pe de altă parte există și texte în care transmiterea/transferul datelor este clar exprimată – “We only provide data to our advertising partners or customers.” Am putea spune că există o minimă raportare la principiile protecției datelor cu caracter personal, precum existența consimțământului și corectă informare în privința categoriilor de destinatari. În realitate scopul prelucrării este destul de ambiguu formulat iar garanțiile oferite prin directiva 95/46/EC nu sunt respectate. A se remarca, expresii de genul… 3 răspunsuri

Salutare tuturor! Dupa ce am promis sau v-am promis ori MI-AM promis de atatea ori sa scriu despre retentia datelor, WTCI, ??????? si cate altele si dupa ce, oricare dintre aceste demersuri s-a blocat sau a esuat din varii si private motive, m-am hotarat sa spun DA copyright-ului, primei iubiri, cum s-ar spune. M-am oprit la copyright si mi-am permis satisfactia de a incerca sa sustin un argument in interesul titularului/autorului si nu al utilizarii for free. Explicabil prin aceea ca usurinta cu care am dizertat pe anumite teme a dezvoltat in timp o atractie destul de mare pentru contraargument. Este nevoie sa spun ca nu am uitat de mai vechile pasiuni tip creative commons, gpl si utorrent (big smile)? Revin si spun azi copyright in context Instagram pentru ca din 19 ianuarie 2013 au intrat in vigoare noile clauze de utilizare ale celui mai cunoscut serviciu de foto sharing potrivit carora Instagram va avea dreptul de a vinde orice fotografie uploadata la nivelul platformei sale, fara a se obliga in vreun fel fata de autor/titular. Cel putin asa vorbeste lumea. Mentionez inainte de toate: nu gasesc abuziv sa promovezi/furnizezi un serviciu de photo sharing care implica o cesiune gratuita, pentru ca exista un drept pe care ti-l garanteaza orice sistem, acela de a avea posibilitatea sa prezinti publicului orice tip de oferta comerciala (in limitele pretejarii drepturilor consumatorului, sa zicem), chiar si aceea in care interesul furnizorului este cu precadere protejat. Vorbim pana la urma de libertatea de a contracta, aplicabila si online, cu precizarea ca jurisprundenta si-a spus de mult cuvantul in ceea ce priveste valabilitatea acesteia, implicit a acelui accept prin bifarea termenilor si conditiilor. Altfel spus, indiferent de continutului noilor termeni, userul poate alege sa NU foloseasca serviciul. Ca o mica parantenza ma gandesc ca noul… Răspunde

N-am crezut ca voi ajunge sa ma inversunez vreodata pe tema SPAM, de fapt pe vreun expeditor de comunicare electronica nesolicitata, pe vreun spammer cum se zice. Mi se parea inutil si, pentru a nu se intelege gresit, n-am crezut ca nu poate fi eradicat spam-ul ori ca nu trebuie limitata/combatuta o astfel de activitate, pentru ca ar fi fost si ca si cum as fi ales sa nu sustin uzantele comerciale corecte/cinstite. Ei, da, normal ca le sustin, dar sprijin si comertul si din aceasta postura percepeam lupta anti-spam ca nefiind proportionala cu mult discutatele efecte negative. Nu ma deranja sa mai primesc un email aiurea, cand devenea un pic mai serioasa treaba chiar apasam satisfacuta pe butonul ”mark as spam”. Credeam ca incercarea de a-i elimina total sau a striga in gura mare “marele spammer” chiar era prea mult. Imi placea sa fiu toleranta, clar, si credeam, pe ascuns, cu oarecare rusine fata de colegii mei din apti, ca ar fi fost preferabila desfintarii fenomenului spam, mentinerea unui anumit echilibru intre interesele unui comerciant care doreste sa se afirme si dreptul fiecarui individ de a decide personal ce corespondenta doreste sa primeasca. Declar public ca am gresit! In lume sunt si nesimtiti sau oameni lipsiti de seriozitate, ca sa nu dau frau liber sentimentului profund negativ. Nesimtitii si neseriosii la care ma refer sunt angajatii world class health academy downtown – un centru de fite si fitness pentru baieti si fete care vor sa devina mai frumosi, mai zvelti, si care sunt in stare sa cheltuiasca pentru asta mai mult decat prevede legea. Asa am auzit. Well, fiind un centru select, cu un target pe masura si o clientela prin care pot numara cativa dintre cunoscutii mei, m-am decis sa le scriu inainte de a-I trimite in …spam.… 4 răspunsuri

Cea mai mare problema cu care ma confrunt cand scriu un articol este titlul. Titlul trebuie sa fie perfect, titlul trebuie sa atraga, si mai nou, titlul trebuie sa fie indexabil, adica mare atentie cum il scrii pentru ca este posibil sa il scrii degeaba. Poate veti rade sa aflati ca efortul si timpul folosit pentru scrierea unui articol se imparte in mod egal, de fiecare data frateste, as spune, intre analiza propriu-zisa si, atentie, scormonirea creierului in cautarea titlului perfect. Evident ca se intampla, si nu vreau sa zic “frecvent”, ca eforturile mele sa fie complet zadarnice – adica caut, deschid miliarde de sertare si ma surprind dupa doua ore complet lipsita de rezultatul cautarii si cu imensul stres ca timpul, si asa foarte putin, a fost consumat degeaba si ca nu voi putea posta nimic pentru ca, logic, nu poti posta un articol fara titlu. De cele mai multe ori, in astfel de situatii, cedez, depun armele, flutur streagul alb si “pun pe hartie” prima fraza care imi trece prin cap. In dorinta de a scapa de preview-uri si a citi odata articolul online, ma folosesc de o simpla alaturare de cuvinte cheie si fac asta constienta de riscul de a constata ulterior ca fraza in sine este de cea mai proasta inspiratie, nu are nicio legatura cu tema articolului si cu atat mai putin l-ar putea promova in vreun fel. Visez la momentul in care voi avea indeajuns de mult curaj cat pentru a posta un articol fara titlu, pentru ca banuiesc ca, asa cum exista poezii fara rima, poezii fara titlu, la fel de bine pot exista si articole fara titlu, trebuie doar sa existe un initiator, o prima persoana care sa aiba puterea de a fi diferit, de a schimba regulile, de a spune NU… Un răspuns