Pentru aceia pasionați de noile reglementări din domeniului drepturilor de autor ori pentru cei care pur și simplu vor să iasă din bula actuală de știri, am pregătit câteva rânduri care să explice legătura dintre inteligență artificială și minarea de date din noua directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală. Toate acestea cu o introducere (destul de amplă, dar necesară) care ar trebui să simplifice conceptul de AI sau să îl prezinte de o manieră mai puțin sofisticată. Adică fără a aborda algoritmi sau a intra în detaliilor anumitor tehnologii folosite de sistemele AI. [caption id="attachment_2448" align="aligncenter" width="640"] Image by Gordon Johnson from Pixabay[/caption] Trebuie să recunosc, totuși, că tot research-ul pe care l-am întreprins în ultima perioadă a debutat cu un studiu paralel al celor două concepte și am observat legătura dintre ele doar după ce am ajuns să aprofundez tehnologiile folosite pentru dezvoltarea de sistemele de inteligență artificială și să realizez că esența acestora nu constă în felul în care performează sau în datele asupra cărora operează ci în analiza și extragerea de cunoștințe pe care acestea le operează sau pe care se bazează. Analiza și extragerea cunoștințelor ca indicatori ai inteligenței. Sau, mai bine spus, inteligența percepută ca suită a unui proces de analiză, extragere și aplicare a cunoștințelor. Dacă ținem cont de aceste aspecte ne este mai ușor să evaluăm un sistem de inteligență artificială, inclusiv să interpretăm excepțiile reformei europene în domeniul dreptului de autor și veți vedea de ce. Desigur definiții ale inteligenței artificială sunt multiple, eu chiar am selectat de-a lungul timpului câte o versiune pentru că sunt multe perspective interesante, dar ideea centrală este că sistemul, dincolo de a necesita cunoaștere îndeaproape, de a fi înțeleasă modalitatea în care funcționează (cu algoritmi dedicați), tratează conceptul nuanțat mai sus și anume… Răspunde

Cine beneficiază și în ce mod de excepția de data-mining? Condiționează legea în ceea ce privește posibilitatea doar a anumitor persoane de a realiza activități de minare? Ne vom putea folosi de date indiferent dacă sunt sau nu protejate de dreptul de autor sau există limitări legale în ceea ce privește tipul de conținut care poate fi minat? Ce înseamnă acces legal la o operă, pot fi oare minate datele accesibile prin user și parolă? Printr-o interpretare a dispozițiilor din recenta directivă nr.790/2019, acest articol identifică subiecții și condițiile de aplicabilitate ale excepției de text și data-mining.   1. Cum trebuie înțeleasă în contextul dreptului de autor norma ce poartă titlul de "excepție"  În domeniul dreptului de autor, excepția transcrie o limitare în exercitarea prerogativelor titularului (o abatere de la regula exclusivității), respectiv o facultate, o permisiune și, într-o interpretare, chiar un drept al celorlalte (sau anumitor) subiecte de drept (publicului larg, de ex) de a utiliza, în anumite condiții, opere protejate. Excepția de text și minare de date are în vedere posibilitatea ori dreptul ca alte subiecte în afara titularului să poată realiza, fără vreo autorizare sau plată a vreunei remunerații, operațiuni analitice automatizate asupra datelor digitale cu scopul de a genera informație care include, dar nu se limitează la tipare, modele, corelații. Așa cum redam mai sus, facilitatea/permisiunea are la bază o restrângere în exercițiul anumitor privilegii, trebuind a fi înțeleasă a privi, în mod exclusiv, limitarea următoarele drepturi: - reproducerea temporară și permanentă, în integralitate ori în parte, a conținutului unei baze de date (art.5 lit. (a) din Directiva 96/9/EC); - extragerea și utilizarea în integralitate ori a unei părți substanțiale dintr-o bază de date (art.7 alin.(1) din Directiva 96/9/EC); - reproducerea directă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau orice formă, în parte sau integrală a operelor autorilor, interpreților/executanților,… Răspunde

Am lăsat acum ceva vreme un post în care, cu ajutorul Mindmeister, creasem câteva diagrame (sau hărți) (mindmaps) în care tratam, într-un mod simplu și fără divagații, conceptul de data-mining, atât în contextul noii reglementări europene, ca obiect al celor două excepții ale dreptului de autor, cât și dintr-o perspectivă pur tehnologică. Feedback-ul nu a fost așa de bun, așa că m-am gândit să reiau tema, de data asta cu un plus de informații, care pot da sens sau pot deschide sensul mai puțin transparent al unei prezentări ce părea doar a aduna mai multe buzzword-uri din sfera tech. O să mă opresc la varianta care aduna explicații tehnice (mai jos), o hartă centrată pe data-mining, în alăturarea căreia sunt dispuse noțiuni precum data-science, inteligență artificială, analiză de date, recunoașterea de tipare (pattern recognition) și chiar deep packet inspection — DPI — tehnică de inspecție și analiză a pachetelor (de date), toate într-o postură comparată, prin evidențierea atât a numitorului comun cât și a diferențelor. (Pentru cei familiarizați cu terminologia directivei 790/2019, menționez că voi folosi exclusiv termenul de “minare” sau “mining” și nu “extragere de date”, pentru că, deși corespunde traducerii oficiale a directivei, aceasta îndepărtează complet cititorul de sensul REAL al noțiunii.)   Your browser is not able to display frames. Please visit DATA MINING - the automated processing of large amounts of DATA in order to extract KNOWLEDGE - clandestine and hidden patterns, trends, correlations, etc, by using various methods of statistics, data analysis, and machine learning on MindMeister. Motivul evidențierii acestei corelații sau al necesității prezentării informațiilor printr-o metodă cât mai permisivă, rezidă în faptul că un practician de drept este, cu mici excepții, foarte puțin expus unor concepte precum data science, artificial intelligence, statistics sau pattern recognition sau că expunerea sa, chiar dacă există, nu îi va permite decât o apreciere superficială a acestor… Răspunde

În anul 2010 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost chemată să își exprime opinia vizavi de Acordul comercial de combatere a contrafacerii, acel mult cunoscut ACTA. Ne-am întors așa de departe cu analiza pentru că încercările de legalizare a monitorizării populației prin intermediul furnizorilor de servicii online, nu sunt recente, ACTA fiind unul dintre tratatele vehement respinse de populație tocmai pentru că conținea prevederi prin care se impunea ISP -iștilor înregistrarea sistematică a datelor. Avizul Autorității pentru Protecția Datelor este important în acest context întrucât analiza acesteia are în vedere importante tratate precum Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precum și directivele, la acea vreme în vigoare, privind protecția datelor cu caracter personal. Aprecierea textului ACTA și, în mod special a paragrafelor corespunzătoare capitolului IV – „protejarea drepturilor de proprietate intelectuală” s-a realizat astfel cu luarea în considerare a valorilor principale recunoscute în cadrul Uniunii ca fiind drepturile de protecție a vieții private și de familie (art.8 din CEDO și art.7 și 8 din Carta). Prezentăm mai jos extrase din avizul acestei autorități cu privire la măsurile de supraveghere, monitorizare a comportamentului și, respectiv de deconectare de la internet: “În opinia AEPD, monitorizarea comportamentului utilizatorilor de internet și colectarea ulterioară a adreselor IP ale acestora reprezintă o ingerință cu privire la drepturile acestora de a le fi respectate viața privată și corespondența; cu alte cuvinte este afectat dreptul la viață privată iar această opinie este în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.” AEPD a mai apreciat, ce-i drept, în lumina directivei pentru protecția datelor nr.95/46/CE de la acea vreme,  că nu doar adresele IP sunt date personale dar și informațiile privind activitățile asociate acestor adrese IP întrucât Considerentul 26 din fost directiva privind protecția datelor preciza un aspect foarte important “Întrucât principiile… Un răspuns

Monitorizarea utilizatorilor internet Supravegherea înseamnă monitorizare, studiere cu atenție și în detaliu, observare și inspecție cu scopul de a păzi sau a deține controlul anumitor fenomene. Supravegherea online implică studierea activității userilor pe internet, a pachetelor primite și trimise în rețea, a informațiilor/datelor asociate acestora, realizată cu ajutorul unor tehnologii de inspecție, selectare, analiză profundă (deep packet inspection și data mining). Citesc de ceva vreme despre supreghere și monitorizare mai mult și pentru a înțelege de ce omul modern nu respinge din start o astfel de practică prin care “cineva” ajunge să știe absolut orice despre el. Dacă nu ar fi fost evident pentru o parte dintre noi, în anul 2013 am învățat de la Edward Snowden că nu doar agențiile guvernamentele dar și sectorul corporate al serviciilor online (Google, Facebook, Yahoo etc) este angrenat în această mare afacere cu datele noastre, monitorizând pe cont propriu activitatea userilor. Plata serviciilor “for free” se face cu (sau fără) prețul unui  “consimțământ” acordat mult prea repede și în necunoștință de cauză, de a fi folosite informații precum locațiile noastre, mesajele schimbate cu prietenii, pozele din vacanță, conținutul de email-uri. Oricărui search făcut vreodată pe internet îi corespunde o înregistrare, care nu se pierde și nu va fi greu de procesat indiferent dacă aceasta corespunde sau nu celui de-al doilea milion de terabytes din câte date sunt stocate. Partea cea mai interesantă a practicilor corporate de supraveghere este că tehnologiile de inspecție a datelor nu sunt folosite doar cu scopul de ingerință și/sau filtrare a conținutului pentru prevenirea eventualelor încălcări de drepturi de autor, ci inclusiv pentru detectarea codurilor malițioase ca parte a obligațiilor de asigurare a securității rețelei. De fapt, mai corect spus, această supraveghere sau filtrare poate exista chiar fără să fie dedicată unui scop care să contravină intereselor invidului, putând… Răspunde

Controlul profund al pachetelor (Deep Pachet Inspection- DPI) este un tip de procesare a datelor (filtrarea conținutului) care inspectează în detaliu datele trimise prin intermediul unei rețele de calculatoare și, de obicei, ia măsuri prin blocarea, redirecționarea sau înregistrarea în mod corespunzător a datelor. Termenul de „profund” (deep) se referă la faptul că verificarea nu are în vedere doar informațiile din hearder (acea “etichetă” care descrie ce sunt, de la cine sunt și de unde merg, întocmai ca o scrisoare prin poșta tradițională), procedându-se la o examinare a însuși conținutul pachetului. În concret, pachetele de date sunt studiate, “despachetate” și urmărite individual, pe fiecare componentă în parte, așa cum explică și Geoffrey Challen într-un video foarte interesant despre deep packet inspection. În majoritatea cazurilor, conținutul pachetelor nu este monitorizat. Dar când un furnizor se angajează într-o inspecție profundă a pachetelor, face echivalentul deschiderii de scrisori într-un depozit poștal și citirea conținutului. Software-ul este folosit pentru a scana conținutul fiecărui pachet (și, uneori, îl loghează), iar apoi un pachet poate fi redirecționat (sau eliminat în întregime) în funcție de anumite criterii prestabilite. Interesul în folosirea acestei metode de filtrare a conținutului este de a identifica aplicațiile utilizate în rețea, dar unele dintre aceste dispozitive pot fi folosite și în alte scopuri; cei de la o companie ca Narus, de exemplu (implicat datorită lui NarusInsight în procesul de monitorizare fără mandat a abonaților AT&T intentat de EFF în 2006), pot să privească în interiorul întregului trafic dintr-o anumită adresă IP, să aleagă traficul HTTP, apoi să meargă și mai departe pentru a capta numai traficul către și de la Gmail și chiar să reasambleze e-mailurile care sunt scrise de către utilizatori. Într-adevăr, în timp ce inspecția profundă a pachetelor poate fi utilizată din motive inofensive și, în cele mai multe cazuri, perfect… Răspunde

  Din “istoria filtrului de upload” (filtrelor de conținut sau sistemelor de filtrare a conținului) redau extrase relevante a ceea ce Curtea Europeană de Justiție a reținut în 2012 în cauza C-360/10 Sabam împotriva Netlog.   Sistemul de filtrare al conțiutului presupune o monitorizare generală a activității tuturor userilor; Supravegherea generală este interzisă prin însăși Directiva comerțului electronic; Dreptul de autor nu este intangibil, protecția sa nu trebuie asigurată în mod absolut; Protecția drepturilor de proprietate intelectuală se poate aprecia doar comparativ cu protecția celorlalte drepturi fundamentale; Sistemul de filtrare aduce atingere libertății comerciale a furnizorilor de servicii de stocare prin obligația de a aplica măsuri complicate și costisitoare; Sistemul de filtrare aduce atingere, de asemenea, drepturilor utilizatorilor de protecție a datelor cu caracter personal, aducând atingere inclusiv libertății acestora de a primi și transmite informații, drepturi de asemenea consacrate prin art.8 și 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.   26 “   Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directivele 2000/31, 2001/29, 2004/48, 95/46 și 2002/58 coroborate și interpretate în raport cu cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile trebuie interpretate în sensul că se opun unei somații emise de o instanță națională și adresate unui furnizor de servicii de stocare” de a institui un sistem de filtrare, aplicat la nivelul serverelor proprii, cu titlu preventiv, pentru toți utilizatorii, fără deosebire, pentru o perioadă nelimitată și pe cheltuiala exclusivă a furnizorului. "Un astfel de filtru trebuia să fie “apt să identifice fișiere electronice care conțin opere muzicale, cinematografice sau audiovizuale cu privire la care solicitantul pretindea că deține drepturi de proprietate intelectuală în vederea blocării punerii la dispoziția publicului a respectivelor opere care încalcă dreptul de autor (denumit în continuare „sistemul de filtrare în litigiu”). 27      În această privință, este cert, în… Răspunde

Text and Data Mining – interesul public și privat. Dacă ați citit articolul anterior, poate ați înțeles că ”mining”-ul nu înseamnă „extragere de texte” ci analiză calificată condusă prin sisteme automatizate pentru a descoperi noi cunoștințe și perspective. Aceste noi cunoștințe și perspective sunt rezultate reale care depind de performanța mining-ului dar, mai ales, de tipurile de date asupra cărora se realizează această procesare.  Sursele de text și date minate sunt diverse, de la baze de date private și publice până la rețele sociale și website-uri. Excepția de data mining introdusă prin noua propunere de directivă înseamnă pe scurt acordarea unor drepturi de reproducere și copiere organismelor de cercetare și doar acestora. Limitarea categoriilor de beneficiari a condus la numeroase obiecțiuni, susținându-se că dreptul la mining ar trebui să fie al nostru, al tuturor, fără nicio diferențiere “the right to read is the right to mine”. Nu știm, într-adevăr, nici măcar dacă este oportun ca dreptul la mining să fie reglementat în cadrul dispozițiilor corespunzătoare dreptului de autor și, stricto sensu, obiectul art.3 din DSM vizează dreptul de reproducere și copiere și nu activitatea propriu zisă de „text and data mining”. Dar, chiar și așa, o apreciere a categoriilor de beneficiari și a oportunității limitării acestora nu se poate face în absența înțelegerii corecte a activității de mining. Pentru că, înainte de a decide că dacă este incorect ca doar organismele de cercetare să beneficieze de dreptul la data mining, ar trebui putem înțelege de ce ar fi “nepotrivit” ca oricine să poată mina orice fel de date. 1.Ce fel de date pot fi “minate”? Doar publicațiile științifice, așa cum am fi tentați să credem? Citeam un articol recent, pe aceeași temă a folosirii inadecvate a tehnologiilor, în care se susținea că este foarte posibil ca consumatorii să nu înțeleagă… Răspunde

I. Ce spune art.11 din Directiva privind dreptul de autor pe piața unică digitală sau DSM Directive (Directive on copyright in the Digital Single Market) și ce înseamnă ancillary right? Noua propunere de directivă înstituie un nou drept- ancillary right- pentru "protejarea publicațiilor de presă în cazul utilizărilor digitale". Așa susține tiltul art.11, redat mai jos. Sintagma ancillary right, atât de vehiculată chiar și de juriștii români, nu este de fapt deloc străină dreptului românesc. Ancillary right înseamnă de fapt neighbouring right  sau, mai exact, drept conex cum sunt drepturilor producătorilor audio și video, adică drepturi nejustificate de vreun exercițiu intelectual sau de vreo notă personală, drepturi care nu au legătură cu creativitate ci exclusiv cu investiția, drepturi care nu prezintă, de fapt, similitudini cu dreptul de autor, dar sunt reglementate prin legile corespondente drepturilor de autor pentru că sunt dependente (parțial) de creația autorilor, deși pot fi exercitate în lipsa acestora și, de foarte multe ori, chiar după ce perioada de protecție a drepturilor de autor a expirat. În plus, întocmai ca și drepturile producărilor de baze de date, acestea pot corespunde oricăror tipuri de materiale, întrucât, așa cum creativitate nu reprezintă o condiție pentru protecție, nici drepturi conexe nu sunt în mod obligatoriu corespondente unor opere protejate de dreptul de autor. Dreptul conex al editorilor de presă exemplifică de fapt o protecție asupra tuturor materialelor de presă, protejabile sau nu de dreptul de autor.  1. Statele membre acordă editorilor de publicații de presă drepturile prevăzute la articolul 2 și la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2001/29/CE pentru utilizarea digitală a publicațiilor lor de presă. 2. Drepturile menționate la alineatul (1) lasă intacte și nu afectează în niciun fel drepturile de care beneficiază, în temeiul dreptului Uniunii, autorii și alți titulari de drepturi în ceea ce privește operele și alte obiecte protejate încorporate… Un răspuns

  Filtrul de upload introdus prin articolul 13 din propunerea de Directivă a Dreptului de Autor pe Piața Unică Digitală În articolul anterior am încercat să explic de ce răspunderea furnizorilor de servicii ajunge să intereseze titularii de drepturi și de ce această problematică poate influența modalitatea în care este folosită informația online de către fiecare dintre noi. Noua propunere de directivă (Directive on copyright in the Digital Single Market), la fel ca și directiva comerțului electronic influențează nu doar modul în care titularii vor ajunge să controleze internetul prin marile platforme de content ci și echilibrul menit să fie asigurat prin dreptul de autor între interesele publice, pe de o parte și cele ale autorilor, pe de altă parte. Pentru că, în concret, noile modificări legislative nu sunt decât metode indirecte de a schimba radical instituții precum cea a excepțiilor și limitărilor drepturilor de autor. Chiar nefiind operată o modificare expresă a excepțiilor din materia dreptului de autor, restrângerea sferei acestora poate fi explicată de însăși aplicabilitatea articolului 13 din propunerea de Directivă. Așa cum am explicat și în articolul menționat, filtrarea conținutului în funcție de drepturile și interesele autorilor va însemna eliminarea unei informații care confirma, în fapt, existența anumitor drepturi ale publicului, de acces la informații, de utilizare privată, de parodiere, etc. Așadar prevederi care legiferează parodierea sau utilizarea privată, de exemplu, pot exista în continuare, chiar în forme mult mai permisive, dar fără efect, cel puțin în mediul online, nemaifiind posibilă aplicabilitatea acestora. În plus, așa cum cunoaștem, drepturile corespondente excepțiilor și limitărilor nu sunt garantate de stat prin nici o prevedere, neexistând la nivelul dreptului material nici o instituție concretă de constrângere a titularilor de drepturi de a se conforma unui comportament care să țină cont de drepturile publicului, de utilizare neîngrădită a operelor a… Un răspuns