În anul 2010 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost chemată să își exprime opinia vizavi de Acordul comercial de combatere a contrafacerii, acel mult cunoscut ACTA. Ne-am întors așa de departe cu analiza pentru că încercările de legalizare a monitorizării populației prin intermediul furnizorilor de servicii online, nu sunt recente, ACTA fiind unul dintre tratatele vehement respinse de populație tocmai pentru că conținea prevederi prin care se impunea ISP -iștilor înregistrarea sistematică a datelor. Avizul Autorității pentru Protecția Datelor este important în acest context întrucât analiza acesteia are în vedere importante tratate precum Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precum și directivele, la acea vreme în vigoare, privind protecția datelor cu caracter personal. Aprecierea textului ACTA și, în mod special a paragrafelor corespunzătoare capitolului IV – „protejarea drepturilor de proprietate intelectuală” s-a realizat astfel cu luarea în considerare a valorilor principale recunoscute în cadrul Uniunii ca fiind drepturile de protecție a vieții private și de familie (art.8 din CEDO și art.7 și 8 din Carta). Prezentăm mai jos extrase din avizul acestei autorități cu privire la măsurile de supraveghere, monitorizare a comportamentului și, respectiv de deconectare de la internet: “În opinia AEPD, monitorizarea comportamentului utilizatorilor de internet și colectarea ulterioară a adreselor IP ale acestora reprezintă o ingerință cu privire la drepturile acestora de a le fi respectate viața privată și corespondența; cu alte cuvinte este afectat dreptul la viață privată iar această opinie este în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.” AEPD a mai apreciat, ce-i drept, în lumina directivei pentru protecția datelor nr.95/46/CE de la acea vreme,  că nu doar adresele IP sunt date personale dar și informațiile privind activitățile asociate acestor adrese IP întrucât Considerentul 26 din fost directiva privind protecția datelor preciza un aspect foarte important “Întrucât principiile… Un răspuns

Monitorizarea utilizatorilor internet Supravegherea înseamnă monitorizare, studiere cu atenție și în detaliu, observare și inspecție cu scopul de a păzi sau a deține controlul anumitor fenomene. Supravegherea online implică studierea activității userilor pe internet, a pachetelor primite și trimise în rețea, a informațiilor/datelor asociate acestora, realizată cu ajutorul unor tehnologii de inspecție, selectare, analiză profundă (deep packet inspection și data mining). Citesc de ceva vreme despre supreghere și monitorizare mai mult și pentru a înțelege de ce omul modern nu respinge din start o astfel de practică prin care “cineva” ajunge să știe absolut orice despre el. Dacă nu ar fi fost evident pentru o parte dintre noi, în anul 2013 am învățat de la Edward Snowden că nu doar agențiile guvernamentele dar și sectorul corporate al serviciilor online (Google, Facebook, Yahoo etc) este angrenat în această mare afacere cu datele noastre, monitorizând pe cont propriu activitatea userilor. Plata serviciilor “for free” se face cu (sau fără) prețul unui  “consimțământ” acordat mult prea repede și în necunoștință de cauză, de a fi folosite informații precum locațiile noastre, mesajele schimbate cu prietenii, pozele din vacanță, conținutul de email-uri. Oricărui search făcut vreodată pe internet îi corespunde o înregistrare, care nu se pierde și nu va fi greu de procesat indiferent dacă aceasta corespunde sau nu celui de-al doilea milion de terabytes din câte date sunt stocate. Partea cea mai interesantă a practicilor corporate de supraveghere este că tehnologiile de inspecție a datelor nu sunt folosite doar cu scopul de ingerință și/sau filtrare a conținutului pentru prevenirea eventualelor încălcări de drepturi de autor, ci inclusiv pentru detectarea codurilor malițioase ca parte a obligațiilor de asigurare a securității rețelei. De fapt, mai corect spus, această supraveghere sau filtrare poate exista chiar fără să fie dedicată unui scop care să contravină intereselor invidului, putând… Răspunde

  Din “istoria filtrului de upload” (filtrelor de conținut sau sistemelor de filtrare a conținului) redau extrase relevante a ceea ce Curtea Europeană de Justiție a reținut în 2012 în cauza C-360/10 Sabam împotriva Netlog.   Sistemul de filtrare al conțiutului presupune o monitorizare generală a activității tuturor userilor; Supravegherea generală este interzisă prin însăși Directiva comerțului electronic; Dreptul de autor nu este intangibil, protecția sa nu trebuie asigurată în mod absolut; Protecția drepturilor de proprietate intelectuală se poate aprecia doar comparativ cu protecția celorlalte drepturi fundamentale; Sistemul de filtrare aduce atingere libertății comerciale a furnizorilor de servicii de stocare prin obligația de a aplica măsuri complicate și costisitoare; Sistemul de filtrare aduce atingere, de asemenea, drepturilor utilizatorilor de protecție a datelor cu caracter personal, aducând atingere inclusiv libertății acestora de a primi și transmite informații, drepturi de asemenea consacrate prin art.8 și 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.   26 “   Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directivele 2000/31, 2001/29, 2004/48, 95/46 și 2002/58 coroborate și interpretate în raport cu cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile trebuie interpretate în sensul că se opun unei somații emise de o instanță națională și adresate unui furnizor de servicii de stocare” de a institui un sistem de filtrare, aplicat la nivelul serverelor proprii, cu titlu preventiv, pentru toți utilizatorii, fără deosebire, pentru o perioadă nelimitată și pe cheltuiala exclusivă a furnizorului. "Un astfel de filtru trebuia să fie “apt să identifice fișiere electronice care conțin opere muzicale, cinematografice sau audiovizuale cu privire la care solicitantul pretindea că deține drepturi de proprietate intelectuală în vederea blocării punerii la dispoziția publicului a respectivelor opere care încalcă dreptul de autor (denumit în continuare „sistemul de filtrare în litigiu”). 27      În această privință, este cert, în… Răspunde

Răspunde

De cele mai multe ori, o astfel de afirmație intrigă pentru că, în percepția generală, a vorbi despre limitele drepturilor de autor este echivalent cu a le contesta sau cu a susține pirateria (btw, eu nu aș defini încă conceptul). Iar legea dreptului de autor oricum este percepută de cei mai mulți ca având o singură categorie de subiecte - autorii și titularii de drepturi de autor. Cu alte cuvinte se face abstracție de publicul larg, de societate în general și se evită să se vorbească de drepturile pe care noi toți le deținem atât asupra operelor din domeniul public cât și asupra operelor protejate prin drept de autor. 1. Care sunt limitele dreptului de autor? Limitările dreptului de autor (limitele în exercitare) au fost discutate și susținute încă de la primele forme de reglementare a protecției prin drept de autor și acestea în corelare în mod special cu funcția socială a acestuia. Funcția socială a dreptului de autor impune o dublă limitare - în durata sa - și în exercitarea anumitor prerogative. Adoph Diez vorbește, pentru a explica limitarea exercițiului dreptului de autor, despre un raport de tensiune între dreptul de autor și nevoile de informare ale societății moderne. Așadar dreptul de autor nu este perpetuu, cel puțin nu teoretic și chiar dacă sunt dese încercările anumitor titulari (a se vedea cazul Disney care, ulterior încetării protecției prin drept de autor, pretinde protecția prin marcă a multor titluri de filme și personaje), autorul sau succesorii săi în drepturi pot exercita prerogativele conferite de sistem doar pentru o perioadă de timp limitată la viața sa plus 70 de ani (excepția de 25 de ani pentru operele care devin publice pentru prima oară după încetarea protecției și cea de 50 de ani de la fixare/interpretare pentru titularii drepturilor conexe). Ce înseamnă… 2 răspunsuri

Salutare tuturor! Dupa ce am promis sau v-am promis ori MI-AM promis de atatea ori sa scriu despre retentia datelor, WTCI, ??????? si cate altele si dupa ce, oricare dintre aceste demersuri s-a blocat sau a esuat din varii si private motive, m-am hotarat sa spun DA copyright-ului, primei iubiri, cum s-ar spune. M-am oprit la copyright si mi-am permis satisfactia de a incerca sa sustin un argument in interesul titularului/autorului si nu al utilizarii for free. Explicabil prin aceea ca usurinta cu care am dizertat pe anumite teme a dezvoltat in timp o atractie destul de mare pentru contraargument. Este nevoie sa spun ca nu am uitat de mai vechile pasiuni tip creative commons, gpl si utorrent (big smile)? Revin si spun azi copyright in context Instagram pentru ca din 19 ianuarie 2013 au intrat in vigoare noile clauze de utilizare ale celui mai cunoscut serviciu de foto sharing potrivit carora Instagram va avea dreptul de a vinde orice fotografie uploadata la nivelul platformei sale, fara a se obliga in vreun fel fata de autor/titular. Cel putin asa vorbeste lumea. Mentionez inainte de toate: nu gasesc abuziv sa promovezi/furnizezi un serviciu de photo sharing care implica o cesiune gratuita, pentru ca exista un drept pe care ti-l garanteaza orice sistem, acela de a avea posibilitatea sa prezinti publicului orice tip de oferta comerciala (in limitele pretejarii drepturilor consumatorului, sa zicem), chiar si aceea in care interesul furnizorului este cu precadere protejat. Vorbim pana la urma de libertatea de a contracta, aplicabila si online, cu precizarea ca jurisprundenta si-a spus de mult cuvantul in ceea ce priveste valabilitatea acesteia, implicit a acelui accept prin bifarea termenilor si conditiilor. Altfel spus, indiferent de continutului noilor termeni, userul poate alege sa NU foloseasca serviciul. Ca o mica parantenza ma gandesc ca noul… Răspunde

Pentru ca fenomenul ACTA a luat amploare si actul international este deja cunoscut in Romania, trec peste introducere si evidentiez direct cateva dintre aspectele pentru care ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) n-ar fi trebuit sa fie semnat cu atata usurinta. 1. ACTA propune definitii diferite de cele consacrate la nivel european/international pentru anumite institutii corespondente drepturilor de proprietate intelectuala Daca avem in vedere definita data marfurilor contrafacute (art.5), de exemplu, vom observa ca regulile instituite de textul tratatului pentru identificarea unei contrafaceri sunt total diferite de cele aferente testului riscului de confuzie si al riscului de asociere. Folosirea expresiei „care nu se poate distinge în aspectele sale esențiale de o astfel de marcă de comerț” propune in fapt o alta varianta de analiza si identificare a marfurilor contrafacute, studiul similitudinii acestora cu anumite marci anterioare parand a se realiza in baza unor reguli noi, diferite de cele regasite in legislatia interna ori comunitara. Existenta unor reguli noi, in privinta carora nu putem spune daca sunt sau nu in completarea normelor legislatiei interne, va conduce catre reale dificultati de interpretare, cu riscul ca aceleasi prevederi sa fie aplicate in mod diferit, cu marea probabilitate ca o anumita institutie, precum contrafacerea sa capete intelesuri contrare cu cele avute in vedere de legiuitor. 2. Procedurile speciale de genul masurilor asiguratorii si al ordonantelor presedintiale vor putea fi accesate de titularii de drepturi NU doar in circumstante exceptionale ci in orice cauza de incalcare a drepturilor de proprietate intelectuala Pe langa asa numitele „injunctions", pe care le consider a fi mai cunoscutele de noi „ordonante presedintiale”, textul ACTA face vorbire de masurile asiguratorii, unde un loc aparte il detine procedura ce nu necesita citarea partii adverse (inaudita altera parte). Este adevarat ca oricare dintre aceste proceduri reprezinta mijloace disponibile in toate sistemele de drept civil,… 2 răspunsuri

In 2011, cand tehnologia este peste tot, pana si in administratie, cand toata lumea isi comanda de pe internet si cand gasesti pe facebook inclusiv persoane de varsta a treia, exista in Romania judecatori care nu stiu ca website-ul reprezinta o opera ce poarta drepturi de autor. De fapt, contesta calitatea de opera a website-ului si modalitatea in care aceasta este creata, sustinand in modul cel mai ciudat posibil ca „realizarea unui website reprezinta punerea intr-o anumita structura a mai multor programe de calculator”. Acum, cand scriu asta, ma intreb care ar fi putut fi izvorul unei astfel de afirmatii sau mai precis cum s-a nascut ideea „website-ului as a software lego”; imi vine greu sa cred ca, in lipsa de cunostinte intr-un domeniu, un judecator nu ar fi putut sa incerce un google search pentru a vedea „ce zice lumea”, asa, macar din curiozitate. Uite, eu de AICI am invatat ce inseamna „internet” „drepturi de autor” „website-uri”. Este inca postat powerpoint-ul „dreptul de autor si internetul” unde Bogdan Manolea explica ce reprezinta o pagina web - o opera de creatie intelectuala ce poarta drepturi de autor. Si daca in romanii nostri nu avem incredere, atunci poate e relevanta sursa asta. Inainte de a reda citatul edificator, un scurt (atat cat se poate) rezumat al cauzei: KANVAS STUDIO incheie cu PRO MOTOR SRL un contract de dezvoltare website ce incorpora propriul CMS (content management system). Opera (website-ul) este finalizat, beneficiarului fiindu-i puse la dispozitie user-ul si parola pentru introducerea continutului text/poze, etc. Clientul se declara nemultumit si introduce cerere de chemare in judecata pentru recuperarea avansului. Dezvoltatorul web face cerere reconventionala solicitand plata integrala plus penalitati. KANVAS STUDIO (in dosar parata reclamanta) ridica exceptia de necompetenta materiala sustinand ca cererile si procesele in materie de creatie intelectuala se judeca de… Răspunde

Toata lumea alearga sa depuna declaratii de venit, sa incheie contracte de asigurare din cauza marelui eveniment legislativ – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.58/2010 potrivit careia beneficiarii veniturilor derivate din contracte de cesiune a drepturilor de autor, “datoreaza contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj”. Isteria este intr-un fel motivata – romanii sunt corecti si nu vor sa depaseasca termenul de 25 al lunii august pentru declararea veniturilor realizate in luna iulie. Nu am avut timp sa ma bulversez foarte tare de acest exces de zel al contribuabilului pentru ca mi s-a pus o intrebare interesanta – “trebuie intr-adevar declarate veniturile aferente lunii iulie sau veniturile corespondente lunii august?”. Imi face placere sa adaug vizavi de asta ca am constatat pentru a nu stiu cata oara ca am clienti isteti... In continuare merg pe varianta clasica, observ data intrarii in vigoare a OUG 58/2010 ca fiind 1 iulie 2010. Normele de aplicare a art.III din oug-ul in cauza intra in vigoare pe 3 august 2010 – perioada iulie – august oricum nu imi atragea atentia pentru ca o norma de aplicare in general face corp comun cu legea, considerandu-se ca data intrarii in vigoare este data actului normativ principal. Observ in schimb ca normele metodologice NU contin doar prevederi interpretative, de aplicare a OUG-ului ci si prevederi in completarea acestuia si de aici incepe problema pentru ca mi-am pus evidenta intrebare ce valoare are o norma care este completata printr-un alt act, retoric – poate fi considerata completa o norma al carei act de aplicare ii aduce modificari? Eu cred ca NU si continui cu o alta intrebare – daca este clar ca OUG 58/2010 reprezinta un act care a devenit complet doar la 3 august 2010 (prin completarile aduse de norme) cum… Răspunde

Cred ca stiti ca il amintesc destul de des pe Lawrence Lessig si nu as vrea sa credeti ca urmarindu-i activitatea, ascultandu-l sau citindu-i operele nu ma straduiesc sa imi pastrez o opinie obiectiva, chiar daca il admir, chiar daca este una dintre persoanele care m-au inspirat. Va spun asta pentru ca, inainte de a scrie acest post m-am gandit destul de mult la informatiile prezentate de Lessig, pe care nu as fi dorit sa le iau ca atare, lasandu-ma antrenata fara rost in cunoscutul razboi Google vs. Apple. Nu stiu daca printre cititorii acestui blog sunt si sustinatori Apple, mi-e greu oricum sa cred ca cineva s-a putut mentine „curat” in contextul in care toate stirile tech abunda de Apple la fiecare colt, cert este ca imi doresc ca, inainte de a asculta prezentarea Lessig sa va eliberati de orice idee preconceputa, de orice afinitate, de orice manie absurda sau justificata pentru ca uneori este util sa detinem cat mai multe informatii decat sa ne lipsim de cele care ni se par daunatoare. Si pentru ca am vb de „eliberare”, as vrea sa nu va pierdeti in multiplele detalii si sa omiteti esenta, asta pentru ca ideea de baza a prezentarii nu consta neaparat in „abuzurile” Apple cat in impactul pe care il poate avea asupra tehnologiei limitarea libertatii – spun “free” as in “free speech”, not as in “free beer”. S-ar parea ca, in concret, ne indreptam cu pasi marunti catre o etapa in care societatea uita sau omite sa ia in considerare ca are dreptul la interconectivitate, ca are posibilitatea sa studieze componente software pentru a analiza functionalitatea (reverse engineering), ca poate reproduce in scop privat opere fara a plati drepturi de autor, toate aceste drepturi consolidand libertatea ce permite accesul la opere pentru o corecta si… Un răspuns