Pentru aceia pasionați de noile reglementări din domeniului drepturilor de autor ori pentru cei care pur și simplu vor să iasă din bula actuală de știri, am pregătit câteva rânduri care să explice legătura dintre inteligență artificială și minarea de date din noua directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală. Toate acestea cu o introducere (destul de amplă, dar necesară) care ar trebui să simplifice conceptul de AI sau să îl prezinte de o manieră mai puțin sofisticată. Adică fără a aborda algoritmi sau a intra în detaliilor anumitor tehnologii folosite de sistemele AI. [caption id="attachment_2448" align="aligncenter" width="640"] Image by Gordon Johnson from Pixabay[/caption] Trebuie să recunosc, totuși, că tot research-ul pe care l-am întreprins în ultima perioadă a debutat cu un studiu paralel al celor două concepte și am observat legătura dintre ele doar după ce am ajuns să aprofundez tehnologiile folosite pentru dezvoltarea de sistemele de inteligență artificială și să realizez că esența acestora nu constă în felul în care performează sau în datele asupra cărora operează ci în analiza și extragerea de cunoștințe pe care acestea le operează sau pe care se bazează. Analiza și extragerea cunoștințelor ca indicatori ai inteligenței. Sau, mai bine spus, inteligența percepută ca suită a unui proces de analiză, extragere și aplicare a cunoștințelor. Dacă ținem cont de aceste aspecte ne este mai ușor să evaluăm un sistem de inteligență artificială, inclusiv să interpretăm excepțiile reformei europene în domeniul dreptului de autor și veți vedea de ce. Desigur definiții ale inteligenței artificială sunt multiple, eu chiar am selectat de-a lungul timpului câte o versiune pentru că sunt multe perspective interesante, dar ideea centrală este că sistemul, dincolo de a necesita cunoaștere îndeaproape, de a fi înțeleasă modalitatea în care funcționează (cu algoritmi dedicați), tratează conceptul nuanțat mai sus și anume… Răspunde

I. Ce spune art.11 din Directiva privind dreptul de autor pe piața unică digitală sau DSM Directive (Directive on copyright in the Digital Single Market) și ce înseamnă ancillary right? Noua propunere de directivă înstituie un nou drept- ancillary right- pentru "protejarea publicațiilor de presă în cazul utilizărilor digitale". Așa susține tiltul art.11, redat mai jos. Sintagma ancillary right, atât de vehiculată chiar și de juriștii români, nu este de fapt deloc străină dreptului românesc. Ancillary right înseamnă de fapt neighbouring right  sau, mai exact, drept conex cum sunt drepturilor producătorilor audio și video, adică drepturi nejustificate de vreun exercițiu intelectual sau de vreo notă personală, drepturi care nu au legătură cu creativitate ci exclusiv cu investiția, drepturi care nu prezintă, de fapt, similitudini cu dreptul de autor, dar sunt reglementate prin legile corespondente drepturilor de autor pentru că sunt dependente (parțial) de creația autorilor, deși pot fi exercitate în lipsa acestora și, de foarte multe ori, chiar după ce perioada de protecție a drepturilor de autor a expirat. În plus, întocmai ca și drepturile producărilor de baze de date, acestea pot corespunde oricăror tipuri de materiale, întrucât, așa cum creativitate nu reprezintă o condiție pentru protecție, nici drepturi conexe nu sunt în mod obligatoriu corespondente unor opere protejate de dreptul de autor. Dreptul conex al editorilor de presă exemplifică de fapt o protecție asupra tuturor materialelor de presă, protejabile sau nu de dreptul de autor.  1. Statele membre acordă editorilor de publicații de presă drepturile prevăzute la articolul 2 și la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2001/29/CE pentru utilizarea digitală a publicațiilor lor de presă. 2. Drepturile menționate la alineatul (1) lasă intacte și nu afectează în niciun fel drepturile de care beneficiază, în temeiul dreptului Uniunii, autorii și alți titulari de drepturi în ceea ce privește operele și alte obiecte protejate încorporate… Un răspuns

În perioada 23 martie – 15 iunie 2016 Comisia Europeană a întreținut o consultare publică despre excepția panoramei și despre rolul editorilor în circuitul valoric al dreptului de autor. Mi s-a părut foarte interesant să culeg câteva dintre informațiile corelate cu acest eveniment, nu doar pentru că o modificare legislativă aduce în prim plan acel interes public necesar a fi mereu evaluat cât și pentru că subiectul de discuție cu cetățeanul a privit o excepție destul de puțin discutată și anume excepția panoramei. Voi discuta doar de acest din urmă subiect al consultării, și anume de cel al excepției panoramei, cu o destul de mare răspândire în practică, și de dreptul conferit publicului de o astfel de reglementare. (Despre legătura dintre limitările în exercițiul drepturilor titularilor și drepturile născute în patrimoniului publicului larg am făcut vorbire AICI și AICI și este până la urmă un fapt ce nu necesită multe argumente, drepturile userilor fiind recunoscute de instanțe încă din 2004.) Excepția în cauză presupune în principal o limitare în exercitarea drepturilor garantate autorilor și altor titulari de drepturi de autor asupra operelor de arhitectură sau de sculptură expuse permanent în spațiul public. Corespunzător acestei limitări în drepturile titularilor, excepția instituie dreptul oricărei persoane de a se folosi de vizualul acestui tip de operă expusă public, drept care se traduce în concret prin posibilitatea legală a publicului larg de a dezvolta opere subsecvente care vor conține fragmentat sau integral imaginea operei expuse. Dreptul acordă astfel posibilitatea oricărei persoane de a se dezice de atitudinea pasivă de simplu observator al spațiului public și de avea o atitudine activă, creatoare, față de fiecare element al spațiului public. Observatorul devine astfel creator în condițiile prevederii care reglementează excepția panoramei în cadrul fiecărei legislații interne. Dreptul nostru, al publicului larg, de a fi inspirați de… Răspunde

Recent am pus pe hârtie un mic studiu în care am încercat să evidențiez importanța dreptului de acces la domeniul public folosindu-mă de câteva dintre practicile care limitează posibilitatea de afirmare a acestui drept ce ar trebui garantat fiecărei persoane. Firește că avem de-a face cu un context mai mare, întrucat se consideră, cu solide argumente, că sfera domeniului public nu cuprinde doar opere a căror perioadă de protecție a expirat, ci și opere cu licențe deschise ori permisiuni derivate din lege ca urmare a aplicării excepțiilor și limitărilor corespondente dreptului de autor. Studiul nu intenționează să fie complet în ceea ce privește aceste detalii, putând fi luat în considerare exclusiv ca o metodă de impulsionare, de prim pas în cercetarea unor principii de drept mai puțin luate în considerare în contextul dreptului de autor, precum domeniul public și dreptul de acces la materialele din domeniul public. Mai jos am să las un scurt rezumat, lucrarea integrală putând fi citită aici.   1. Protecția domeniului public?  Poate părea nepotrivit (și asta poate explica acel semn de întrebare) să vorbesc despre protecția unui sector care include opere menite a fi folosite în mod liber și care sunt percepute de majoritatea persoanelor ca fiind un simbol al non-proprietății, adică neprotejabile, spre deosebire de cele protejate prin drepturi de autor. Dar protecția despre care vorbesc este, de fapt, un ansamblu de măsuri menite a ocroti drepturile pe care toate persoanele le au asupra operelor din domeniul public, care aparțin tuturor și asupra cărora cu toții avem drepturi. Nu înseamnă că această protecție este diferită de cea garantată autorilor și titularilor și, de fapt, este necesar să subliniez faptul că nu există niciun temei legal pentru care o operă care aparține tuturor să NU fie protejată în același fel precum cea care aparține DOAR… 3 răspunsuri

Sincer, nici nu intentionam sa scriu ceva despre intalnirea ORDA pentru ca discutiile au fost mai putin concrete, moderarea a lasat de dorit, organizatorii nu prea stiau ce subiecte necesita a fi dezbatute cu prioritate si fiecare a vorbit ce a crezut de cuvinta. Chiar vroiam sa ma limitez la a comenta succinct intalnirea pe site-ul apti si atat. Zoso m-a facut sa ma razgandesc. Sau cel putin urmatoarele comentarii mi-au atras atentia in sensul de a da o replica pe propriul blog “d-ra avocat de la apti vrea interzicerea retelelor p2p” si “o doamna avocat subliniaza ca utilizatorul de internet e diferit de utilizatorul offline de opere muzicale”. Cititind cele scrise de renumitul blogger mi-am pus o intrebare zic eu, destul de rezonabila, “am vorbit chiar atat de incet incat cei din spate nu au auzit nimic?” Redau pe scurt ce a transmis “d-ra avocat de la apti” pentru ca ceea ce au inteles unii puteti vedea pe www.zoso.ro. 1. Cu referire la critica adusa de ORDA in privinta rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale in cazurile p2p, am sustinut ca “este incredibil ca o institutie a statului sa conteste o decizie a unui procuror in loc sa ia act de aceasta si sa realizeze ca poate norma in cauza nu se justifica din punct de vedere social”. Este probabil evident pentru cei mai multi ca prin aceasta sustinere in niciun caz nu mi-am exprimat dorinta ca retelele p2p sa fie interzice (c'mon) ci, dimpotriva, am nuantat faptul ca pana acum nu au putut fi retinute ca infractiuni utilizarile retelelor p2p, lucru pe care ORDA nu ar fi trebuit sa il catalogheze ca fiind justificat de “insuficienta pregatire a autoritatilor din domeniul sanctionarii faptelor de piraterie”. Adica incerci sa pui punctul pe “i” amintind deciziile prin care utilizarile p2p… 7 răspunsuri

Totalitatea lucrarilor realizate de catre o persoana poate face obiectul unei comunicari publice? Are dreptul un autor sa isi expuna online propriul portofoliu fara ca prin aceasta sa aduca vreun prejudiciu titularului de drepturi (cesionarul exclusiv al operelor dezvoltate)? Evident nu vorbim de situatia in care autorul este si titular al tuturor drepturilor patrimoniale, caz in care acesta le poate folosi in absolut orice mod doreste. Intrebarile de mai sus sunt relevante doar in contextul in care acelasi autor a cesionat exclusiv toate drepturile sale patrimoniale sau cel putin pe cel care i-ar fi putut permite comunicare publica a lucrarilor realizate. Sa luam ca exemplu un web designer. Are multiple angajamente, cele mai multe finalizandu-se prin cesiunea exclusiva a drepturilor de autor in beneficiul unor companii. Ulterior realizarii operelor, designerul se decide in privinta inserarii acestora intr-un portofoliu, expunandu-le online. Una dintre companii se sesizeaza, atentionand designerul ca, in cazul cesiunii exclusive, insusi autorul nu mai poate folosi opera realizata. Poate cesionarul unor drepturi patrimoniale transmise exclusiv sa interzica autorului expunerea portofoliului? Dintr-un punct de vedere solicitarea companiei ar parea justificata pentru ca art.39 alin.(4) din Legea nr.8/1996 prevede intr-adevar faptul ca „In cazul cesiunii exclusive, insusi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in modalitatile, pe termenul si pentru teritoriul convenite cu cesionarul si nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.” Daca interpretam expunerea lucrarilor ca o forma de comunicare publica si tinem cont de faptul ca suntem in circumtanta unei cesiuni exclusive, am putea sa concluzionam ca autorul nu are dreptul de a isi face public propriul portofoliu. Si totusi este gresit! Autorul isi poate face public propriul portofoliu prin exercitarea dreptului la paternitatea operei, drept garantat acestuia indiferent de cesiunile exclusiv realizate. Asta pentru ca in persoana autorului se nasc si sunt… 2 răspunsuri

Ar fi trebuit sa vorbesc in septembrie de procesul in care RealNetworks a fost chemat in judecata de catre Hollywood movie studios – oricum nu e tarziu nici acum, tinand cont de faptul ca sunt foarte multe persoane interesate constant de comunicarea publica si reproducerea fisierelor in mediul virtual precum si de multiplele aspecte legale implicate. Sunt una dintre acestea, asta e clar :) RealNetworks pune la dispozitie consumatorilor o serie de produse software, printre care si cel numit RealDVD care permite acestora copierea DVD-urilor in propriul calculator pentru o vizionare ulterioara. Fata de aceast serviciu axat in principal pe copierea cd-urilor, copiere care, evident, odata realizata in mediul virtual poate oricand permite si o distribuire, o comunicare publica sau o repruducere, asociatia producatorilor de filme s-a sesizat si a reactionat. A astfel sustinut ca: „RealDVD software enables users to engage in an illegal practice known as rent, rip and return, whereby a person rents a DVD from a legitimate business like Blockbuster or Netflix, uses the RealDVD software to make multiple permanent illegal copies of the movie, and returns the DVD, only to rent another popular title and make permanent copies of it, repeating the cycle of theft over and over again without ever making a purchase." Desigur, copierea poate avea ca obiect un DVD personal, nu numai unul inchiriat si poate fi realizata in scopul unei utilizari exclusive in cercul unei familii sau in scop stiintific, fiind ca atare permisa de lege, dar centrul disputei nu a fost axat pe aceste aspecte, titularii de drepturi considerand ca o pozitie privilegiata nu ar putea fi obtinuta decat in circumstanta trimiterii la dispozitiile legale privind masurile tehnice de protectie. Si intr-adevar, daca exista un temei, de ce sa nu il folosim, atata timp cand insasi legea dreptului de autor evolueaza… Răspunde

Vorbisem la sfarsitul lunii trecute de raspunderea furnizorilor de servicii hosting, cu referire in mod special la dispozitiile corespunzatoare din Directiva privind comertul electronic, astfel cum aceasta a fost implementata prin Legea nr.365/2002. Analizasem in articolul mentionat modalitatea in care prevederile Directivei fusesera transpuse intern, punand accentul in mod special pe injustetea instituirii unei raspunderi in sarcina hosting providerilor, raspundere in virtutea careia, acestia erau obligati sa actioneze in detrimentul clientilor proprii prin blocarea accesului la materiale „aparent ilegale”. Pentru mai multe detalii cititi Notice and take down policies (US), - o incercare de a pune mai multe intrebari decat de a trage anumite concluzii :) Răspunde

Printr-o decizie recenta a unei instante federale (28.04.2008), file-sharing-ul devine legal. Argumentele celor doua parti implicate (RIAA si Howell) au fost concentrate in mod special asupra definirii dreptului de distribuire a operei, curtea statuand ca „simpla punere la dispozitia publicului a unei copii neautorizate nu incalca dreptul exclusiv de distribuire ce apartine titularului”. Concluzia este in mare parte fondata pe decizii anterioare acesteia (precum cea dintre Universal City Studios Prods. LLP si Bigwood sau dintre Motown Record Co. si DePietr), prin care s-a stabilit ca „punerea la dispozitia publicului a unei opere intr-o retea de tip file-sharing nu constituie distribuire”. Sectiunea 106(a) (U.S.C.) precizeaza ca „titularul dreptului de autor...are dreptul exclusiv de a distribui catre public copii sau inregistrari sonore a unei opere protejate, prin vanzare sau alt transfer de proprietate, prin inchiriere ori imprumut.” In lipsa unei definitii exacte a termenului „distribuire”, sectiunea 160(a) din Legea dreptului de autor din Statele Unite (Copyright Act of 1976), a fost interpretata ca limitand sfera de acoperire a „distribuirii” la ceea ce inseamna o „transmitere reala a copiilor”, explicatia fiind completata de argumentul conform caruia, in concordanta cu limbajul legislativ, „distribuirea unei opere protejate implica transferul unei copii identificabile a acelei opere”, practic o intelegere printr-una din modalitatile descrise restrictiv precum vanzare, inchiriere sau imprumut. Mult mai interesanta pare a fi asocierea dintre „distribuire” si „publicare”, termeni perceputi de catre RIAA a avea intelesuri sinonimice. Intr-adevar, potrivit 17 U.S.C. § 101, prin „publicare” (sau „comunicare publica”) se intelege atat „distribuirea unor copii catre public” cat si „oferta de distribuire a copiilor...in vederea unei viitoare expuneri sau prezentari publice”, sensul fiind acela ca o „publicare” („comunicare publica”) implica atat o distribuire cat si o oferta de distribuire. In sustinerea celor prezentate, argumentatia RIAA concluziona ca „oferta de distribuire” a lui Howell este echivalenta… Răspunde