Cyberlaw

 

Titlul II – Directiva privind drepturile de autor pe piața unică digitală

TITLUL II

MĂSURI PENTRU ADAPTAREA EXCEPȚIILOR ȘI A LIMITĂRILOR LA MEDIUL DIGITAL ȘI LA CEL TRANSFRONTALIER

Articolul 3

Extragerea textului și a datelor în scopuri de cercetare științifică

(1)   Statele membre prevăd o excepție privind drepturile prevăzute la articolul 5 litera (a) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, la articolul 2 din Directiva 2001/29/CE și la articolul 15 alineatul (1) din prezenta directivă pentru reproducerile și extragerile efectuate de organizațiile de cercetare și de instituțiile de conservare a patrimoniului cultural pentru a realiza extragere a textului și a datelor în scopuri de cercetare științifică privind opere sau alte obiecte protejate la care au acces în mod legal.

(2)   Copiile operelor sau ale altor obiecte protejate realizate în conformitate cu alineatul (1) se păstrează cu luarea unor măsuri de securitate adecvate și pot fi păstrate în scopuri de cercetare științifică, inclusiv pentru a verifica rezultatele cercetării.

(3)   Titularilor de drepturi li se permite să aplice măsuri menite să asigure securitatea și integritatea rețelelor și a bazelor de date în care sunt găzduite operele sau alte obiecte protejate. Astfel de măsuri nu pot depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(4)   Statele membre încurajează titularii de drepturi, organizațiile de cercetare și instituțiile de conservare a patrimoniului cultural să elaboreze, de comun acord, cele mai bune practici referitoare la aplicarea obligației și a măsurilor menționate la alineatul (2) și, respectiv, la alineatul (3).

Articolul 4

Excepția sau limitarea în cazul extragerii textului și a datelor

(1)   Statele membre prevăd o excepție sau o limitare privind drepturile prevăzute la articolul 5 litera (a) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, la articolul 2 din Directiva 2001/29/CE, la articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2009/24/CE și la articolul 15 alineatul (1) din prezenta directivă pentru reproduceri și extrageri din opere și din alte obiecte protejate accesibile în mod legal în scopul extragerii textului și a datelor.

(2)   Reproducerile și extragerile efectuate în conformitate cu alineatul (1) pot fi păstrate atâta timp cât este necesar pentru extragerea textului și a datelor.

(3)   Excepția sau limitarea prevăzută la alineatul (1) se aplică cu condiția ca utilizarea operelor și a altor obiecte protejate menționate la respectivul alineat să nu fi fost rezervată în mod expres de către titularii de drepturi în mod corespunzător, cum ar fi mijloace care pot fi citite automat în cazul conținutului făcut public online.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere aplicării articolului 3 din prezenta directivă.

Articolul 5

Utilizarea operelor și a altor obiecte protejate în activități didactice digitale și transfrontaliere

(1)   Statele membre prevăd o excepție sau o limitare privind drepturile prevăzute la articolul 5 literele (a), (b), (d) și (e) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, la articolele 2 și 3 din Directiva 2001/29/CE, la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2009/24/CE și la articolul 15 alineatul (1) din prezenta directivă pentru a permite utilizarea digitală a operelor și a altor obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică, în măsura justificată de scopul necomercial urmărit, cu condiția ca o astfel de utilizare:

(a)            să aibă loc sub responsabilitatea unei instituții de învățământ, în clădirea acesteia sau în alt loc, sau într-un mediu electronic securizat la care au acces doar elevii sau studenții și cadrele didactice ale instituției de învățământ; și

(b)           să fie însoțită de indicarea sursei, inclusiv a numelui autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil.

(2)   În pofida articolului 7 alineatul (1), statele membre pot prevedea că excepția sau limitarea adoptată în temeiul alineatului (1) nu se aplică sau nu se aplică în privința anumitor utilizări sau categorii de opere sau alte obiecte protejate, cum ar fi materialele care sunt destinate în principal pieței educaționale sau partiturile, în măsura în care pe piață sunt disponibile cu ușurință licențe adecvate de autorizare a actelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol și care acoperă nevoile și particularitățile instituțiilor de învățământ.

Statele membre care decid să recurgă la primul paragraf din prezentul alineat iau măsurile necesare pentru a asigura disponibilitatea și vizibilitatea corespunzătoare a licențelor de autorizare a actelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol pentru instituțiile de învățământ.

(3)   Se consideră că utilizarea operelor și a altor obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică prin intermediul unor medii electronice securizate în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul prezentului articol are loc numai în statul membru în care este stabilită instituția de învățământ.

(4)   Statele membre pot prevedea compensații echitabile pentru titularii de drepturi în schimbul utilizării operelor sau a altor obiecte protejate ale acestora în temeiul alineatului (1).

Articolul 6

Conservarea patrimoniului cultural

Statele membre prevăd o excepție privind drepturile prevăzute la articolul 5 litera (a) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, la articolul 2 din Directiva 2001/29/CE, la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/24/CE și la articolul 15 alineatul (1) din prezenta directivă, pentru a permite instituțiilor de conservare a patrimoniului cultural să realizeze copii ale oricăror opere sau alte obiecte protejate din colecțiile lor permanente, în orice format sau pe orice suport, în scopuri de conservare a acestor opere sau altor obiecte protejate și în măsura în care este necesar pentru o astfel de conservare.

Articolul 7

Dispoziții comune

(1)   Orice dispoziție contractuală care nu respectă excepțiile prevăzute la articolele 3, 5 și 6 nu are forță executorie.

(2)   Excepțiilor și limitărilor prevăzute în prezentul titlu li se aplică articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2001/29/CE. Articolul 6 alineatul (4) primul, al treilea și al cincilea paragraf din Directiva 2001/29/CE se aplică articolelor 3-6 din prezenta directivă.

Răspunde și tu