Din articolul anterior, am aflat că indiferent de titularii bazei de date ori de drepturile existente asupra acesteia, orice persoană poate fi considerată utilizator legitim al bazei de date de PUZ-uri.
Problema accesului propriu -zis se poate studia atât din perspectiva legii nr.544/2001 cât și cea a Legii nr.109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice. Prima dintre acestea instituie principiul nerestricționării accesului la informațiile deținute de instituții publice, iar cea de-a două face mult mai clar obiectul transformării și utilizării acestor informații în scopul creării unor produse și servicii informaționale. Ar fi direct aplicabil pentru cazul nostru, prin sfera lărgită de beneficiari ai acestui din urmă act normativ.
Strict pentru această reutilizare în mediul informațional, sunt și gândite dispoziții speciale, prin care se întărește ideea de facilitare de către autoritatea în cauză, a accesului la documentele disponibile spre utilizare.
Mai redau o dată răspunsul Direcției Arhitect din cadrul Primăriei Brașov:
În opinia mea, adresei de mai sus îi lipsesc cel puțin următoarele informații (temei art.6 din Legea nr.109/2007 ):
– identificarea DREPTULUI/DREPTURILOR existente și la care se face referire, prin precizarea în clar a denumirii acestora, a felului în care sunt obținute și a datei de la care au fost obținute, astfel încât să poată fi identificată inclusiv perioada de protecție;
– precizarea în concret a operelor, datelor, informațiilor în privința cărora se atestă existența vreunuia dintre drepturile menționate mai sus;
– precizarea terților titulari, prin trimiteri exacte la datele de identificare ale acestora astfel – căci nu se poate vorbi de obținerea vreunui consimțământ anume în cazul în care nu știm CINE sunt exact titularii și nici UNDE îi găsim.
Și aș mai trece și indicarea căii de atac, dacă e să fim stricți în ceea ce privește aplicarea corectă a legii, pentru că, să nu uităm, vorbim de o instituție publică și avem pretenții –uite ce zice alin.(6) al aceluiași art. 6 “orice respingere de cerere, totală sau parțială, trebuie însoțită și de o referință despre modalitatea de contestare a acesteia, în cazul în care solicitantul dorește să conteste decizia primită.”
Să nu uit, solicitantul a cerut un anumit format în care să primească datele și instituția a susținut că taxele pentru transmiterea în “format electronic” costă 4400 lei, fără a preciza dacă această sumă reprezintă taxa de transfer sau adaptarea dintr-un format în altul al bazei de date. Este greu să credem și că datele solicitate sunt păstrate de instituție doar în format fizic.
Firesc ar fi să se precizeze exact în ce format sunt stocate aceste date pentru a scuti solicitantul de a adresa cereri care au în vedere un format mai puțin utilizat de administrație și pentru a evita ca această taxă să fie interpretată ca o limitare a dreptului de acces la date, căci, în contextul în care suma nu este justificată de o adaptare, perceperea unei taxe de 1000 de euro nu înseamnă în nici un caz “facilitarea accesului la documente”.
