I begin by presenting you the different types of license disclaimers that may mark any work posted on Flickr: "All Rights Reserved", "Public Domain Work", "Public Domain Dedication (CC0)", "Attribution", "Attribution-ShareAlike", "Attribution NoDerivs", "Attribution-NonCommercial", "Attribution-NonCommercial-ShareAlike", "Attribution-NonComercial-NoDerivs", "United States government work", "No known copyright restriction". As you can see, the CC licenses are listed separately from the ones corresponding to public domain mark, and also separated from the most appealing “no known copyright restrictions” license, which has become very exploited, especially since the Flickr Commons project, which has been promoting it worldwide. Flickr Commons is a very interesting project that a lot of private and public institutions have joined, participating in something that we may call a “great sharing event”. Under the motto Help us catalog the world’s public photo archives, many museums, institutes, libraries, private collectors and curators have uploaded hundreds of photos and images on Flickr’s platform, with the purpose of encouraging the study, use and remix of the images in imaginative ways. This sounds very good, I know, but a very close look at what this "no known copyright restrictions" license really is will help us discover the one and only perpetual truth of the online environment – never trust without reading or stop judging by appearance. 1. “No known copyright restriction” is not equivalent to “no copyright restrictions” I admit that this might be confusing since these phrases are highly similar. The difference is mainly directed by the word “known” which diverts the focus from “restrictions” (in general) to “restrictions known” by someone (if any). So, “no copyright restrictions” means (in general and without additional info) that the forbiddance specific to copyright is not applied, and “no known copyright restriction” means that if there are some copyright restrictions, they are not known. The verb know is also… Un răspuns

1. Creative Commons do not include un-protectable works or works included in the public domain. When you’re considering one of the Creative Commons’ licenses for the distribution of your work, you must first check the flexibility offered by this licensing system. This flexibility must not be confused with the complete lack of any form of protection, so keep in mind one important thing – your work will still be protected by copyright law. It is very clearly stated in the Creative Commons’ Terms and Conditions that the work will still preserve all the copyright features: THE WORK (AS DEFINED BELOW) IS PROVIDED UNDER THE TERMS OF THIS CREATIVE COMMONS PUBLIC LICENSE ("CCPL" OR "LICENSE"). THE WORK IS PROTECTED BY COPYRIGHT AND/OR OTHER APPLICABLE LAW. ANY USE OF THE WORK OTHER THAN AS AUTHORIZED UNDER THIS LICENSE OR COPYRIGHT LAW IS PROHIBITED. And, if you are wondering what the reason behind this strong emphasis on copyrightability would be, you probably don’t know that most people make great confusion when asserting Creative Commons, mostly because they are only taking into consideration the short version of the license, which gives no explicit terms or details on this aspect. This is why we are used to perceive things like: “Creative Commons means no copyright”, or “Creative Commons means no rules”, both of them being far from the truth. Creative Commons is actually based on copyright law, so, there is no time for fears about this being a territory without any control; if you choose one of the Creative Commons licenses, you will still have the ability to control the way the work is used and, if infringing circumstances arise, you will still have legal grounds before any court, because it will be a matter of contract law since every Creative Commons license is in… Răspunde

Acest articol ar trebui să fie o continuare a celui anterior despre furnizorii de hosting, despre răspunderea sau, mai degrabă, despre exonerarea de răspundere a acestora.   Care este povestea? Clientul de hosting este unul dintre mulți aceia dornici să își spună parerea despre multe lucruri interesante, printre care și despre o anumită universitate din București. Își creează un website și îl găzduiește la o firmă de hosting cu vechime pe piața românească și anume la EasyHost, fosta Hostway Romania. Totul decurge în mod firesc, o legătură contractuală fără probleme, mai ales că acest client este deținătorul unui cont în care sunt administrate mai multe website-uri. Mențiunea contului de hosting nu este întâmplătoare, veți vedea de ce. Se întâmplă însă ca EasyHost să primească o notificare din partea unui cabinet de avocatură care reprezenta universitatea în cauză, cu solicitarea expresă de „reziliere” a găzdurii site-ului. Am ținut să redau întocmai exprimarea cabinetului de avocatură pentru că mi s-a părut cel puțin surprinzătoare, prin alegerea unor formulări, spun eu, atipice. Cum suna sesizarea, ne apucă râsul... De la inedita solicitare de reziliere a unui contract între două persoane total străine de solicitantul notificării, să trecem și la alte cereri culese din notificare. De pildă, avocații instituției lezate mai somau de exemplu comunicarea persoanei “cui ați facturat găzduirea website-ului”. După ce vorbeau de contentul site-ului și îl numeau defăimător și calomniator, indicau dispozițiile art.36 din Legea 161/2003, pe care l-au redat în următorul mod: Pentru asigurarea transparenței securității sistemelor informatice și a protecției datelor personale, autoritățile și instituțiile publice cu compentențe în domeniu, furnizorii de servicii, oragnizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societării civile desfășoară activități comune și programe de prevenire a criminalității informatice. Textul este redat corect, chiar din ultima variantă actualizată a legii în cauză, dar se pune întrebarea –… Răspunde

Recent am aflat felul greșit în care este interpretată răspunderea hosting providerilor de înșiși profesioniștii din domeniu. Am găsit un studiu, nu-l indic, publicat dintr-o poziție destul de avansată, din păcate, în care, fără a se citi în integralitate textul legii comerțului electronic, adică norma specifică (!) din domeniul răspunderii intermediarilor, se evidențiază ca normă generală răspunderea acestora pentru content. În încercarea de interpretare, studiul face trimitere la art.11 alin.(2) fără a fi remarcat (culmea), alineatul 3 al aceluiași articol, singura clauză care stabilește clar, fără niciun dubiu, că furnizorii NU răspund pentru informația stocată. Greșita interpretare pornește tocmai de la trimiterea nefastă la alineatul (2), prin greșita înțelegere a ceea ce înseamnă informație furnizată sau, mai degrabă, prin neluarea în considerare a distincției evidente dintre “informația stocată” și cea “furnizată”. Ca explicație succintă și destul de non tehnică, informația furnizată este tocmai materializarea serviciului de hosting, pe când informația stocată este cea găzduită și prelucrată de hosting provider și aceasta aparține în toate cazurile clientului de hosting și nu furnizorului. Este evident că se stabilește o răspundere ca regulă generală pentru propriul serviciu, adică pentru informația transmisă, dar în materia contentului principiul general este NON-Răspunderea. Așadar două alienate distincte ale aceluiași articol 11 din legea comerțului electronic, unul reglementează situația răspunderii pentru serviciile proprii, iar celălalt non răspunderea pentru content ca regulă generală. (2) Furnizorii de servicii răspund pentru informaţia furnizată de ei înşişi sau pe seama lor. (3) Furnizorii de servicii nu răspund pentru informaţia transmisă, stocată sau la care facilitează accesul, în condiţiile prevăzute la art. 12-15. Evident că înțelegând greșit care este regula generală, nu putem să realizăm nici în ce constă o excepție, întrucât aceasta se studiază în corespondență cu norma generală, unele sensuri și limite ale excepțiilor fiind înțelese doar dacă se privește în… Un răspuns

Recent am pus pe hârtie un mic studiu în care am încercat să evidențiez importanța dreptului de acces la domeniul public folosindu-mă de câteva dintre practicile care limitează posibilitatea de afirmare a acestui drept ce ar trebui garantat fiecărei persoane. Firește că avem de-a face cu un context mai mare, întrucat se consideră, cu solide argumente, că sfera domeniului public nu cuprinde doar opere a căror perioadă de protecție a expirat, ci și opere cu licențe deschise ori permisiuni derivate din lege ca urmare a aplicării excepțiilor și limitărilor corespondente dreptului de autor. Studiul nu intenționează să fie complet în ceea ce privește aceste detalii, putând fi luat în considerare exclusiv ca o metodă de impulsionare, de prim pas în cercetarea unor principii de drept mai puțin luate în considerare în contextul dreptului de autor, precum domeniul public și dreptul de acces la materialele din domeniul public. Mai jos am să las un scurt rezumat, lucrarea integrală putând fi citită aici.   1. Protecția domeniului public?  Poate părea nepotrivit (și asta poate explica acel semn de întrebare) să vorbesc despre protecția unui sector care include opere menite a fi folosite în mod liber și care sunt percepute de majoritatea persoanelor ca fiind un simbol al non-proprietății, adică neprotejabile, spre deosebire de cele protejate prin drepturi de autor. Dar protecția despre care vorbesc este, de fapt, un ansamblu de măsuri menite a ocroti drepturile pe care toate persoanele le au asupra operelor din domeniul public, care aparțin tuturor și asupra cărora cu toții avem drepturi. Nu înseamnă că această protecție este diferită de cea garantată autorilor și titularilor și, de fapt, este necesar să subliniez faptul că nu există niciun temei legal pentru care o operă care aparține tuturor să NU fie protejată în același fel precum cea care aparține DOAR… 3 răspunsuri

Nu știu ce ați făcut vinerea trecută, dar eu am fost la Brașov pentru festivalul de cultură liberă. Am cunoscut-o pe Alina de la Laborazon, i-am întâlnit (în sfârșit) pe Alex și pe Ioana de la Copy-me, am aflat și eu ce-i aia Flattr, Patreon și m-am și întors acasă cu o gramadă de stickere. Frumos. Frumos ar fi fost și dacă aș mai fi mai fi rămas mai mult de ora 9 PM pentru că urmau câteva movie-uri, printre care și The Internet’s Own Boy: the story of Aaron Swartz. Programul festivalului este încă aici, dar nu vreau sa ziceți că este too late pentru că nu e niciodată prea târziu să aflați despre acest tip de festival ori despre acele maker spaces inițiate de Laborazon în Brașov, unde lumea învață și se învață și unde ideea meșteșugului este adaptată într-un sistem cu beneficii pentru toți - contribui, participi, creezi. Eu asta am priceput, ma bucur că i-am descoperit, sunt multe de aflat de pe site-ul lor și mă bucur că am întâlnit persoane dornice de a descoperi că la baza unei culturi libere stă bucuria de a împărtăși cunoștințe și resurse. Mai jos găsiți câteva dintre cadourile primite. Cel mai inspirat și inspirant mi s-a părut acela de download originalitate, creație copy-me.org. Și, mult mai jos, un video de prezentare pentru ce înseamnă patreon.com. Enjoy!                     https://youtu.be/wH-IDF809fQ Răspunde

În contextul discuțiilor legate de recunoașterea dreptului de acces la operele protejate, lect. univ.dr. Alin Speriusi-Vlad (Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara) atinge o treaptă superioară în analiză, încercând să desființeze însuși conceptul de proprietate asociat operelor de creație intelectuală: "o creație intelectuală, prin natura sa, nu poate fi însușită de către o persoană, fiind concepută (...) spre a fi utilizată de publicul larg, în vederea îmbogățirii patrimoniului universal și NU în vederea utilizării exclusive." Lucrarea "Introduction to a New Theory in Intellectual Property law: legal protection without a property right" cuprinde multe puncte de esență, pe care am încercat să le evidențiez mai jos, redându-vă o parte din conținutul text al acesteia. Vă invit să citiți acest studiu, să îl analizați și eventual să comentați. The propter rem obligation is limited in time and so is the paucital intellectual property rights, considering that an intellectual creation by its nature cannot be appropriated by a person, being conceived, even before the creation, for the use of the general public, in order to enrich universal patrimony and the general knowledge, and not for a personal exclusive use. These provisions address the question: to what extent can the individual freedoms of either the users or the potential users be limited to protect the intellectual property? How far can we go to protect the intellectual property? To what extent can the individual freedoms of the users or the potential users be limited to protect the intellectual property rights? The answer was that we can go quite far and that the interest of both the authors of intellectual works and the holders of intellectual property rights is of paramount interest compared to the individual rights, interests and freedoms of the other legal subjects. More precisely, the answer offered by the European Parliament… Răspunde

Ai intrat vreodată pe site-ul CREDIDAM, oganismul care gestionează întotdeauna eficient drepturile artiștilor interpreți? Dacă nu ai facut-o până acum, eu zic că acum este momentul pentru că au un site nou, cu multe informații și o particularitate de secțiuni, care mi-au trezit un interes aparte și despre care am găsit potrivit să share-uiesc câteva informații. :) Urmează te rog pașii - credidam.ro - artiști interpreți - procedură cereri - descarcă procedură intermediar. Acest din urmă document "Descarcă procedură intermediar" este pus la dispoziție de credidam și ar trebui să instruiască artiștii interpreți sau pe cei care doresc să îi mandateze, în ceea ce privește procedura de solicitare informații. Ei bine, un instructaj există, ce-i drept, râmâne de văzut însă cât de util este artiștilor sau acestor - numiți de credidam "intermediari". Așa că, dacă nu vrei să parcurgi documentul, nu -i problemă, este important să te oprești să analizezi DOAR punctul 4, atât: "În conformitate cu prevederile art. 134¹ alin. 2 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe informațiile pot fi solicitate numai pe o perioadă de 12 luni;" Eu am stat să mă întreb dintr-o postură oarecum naivă - chiar există oare o asemenea prevedere abuzivă? ADică se poate circumscrie normelor prezente o limitare în timp a dreptului unui persoane de a solicita informații care o privesc și care, evident, îi aparțin? Așa că m-am întors la legea nr.8/1996, pe care eu recunosc că mereu o REdescopăr. Art.134 indice 1 alin.(2) "Orice membru are dreptul de a solicita, în nume personal sau prin reprezentant autorizat, informaţii detaliate şi documente privind sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni, provenienţa, modul de calcul al drepturilor şi reţinerile aplicate, precum şi verificarea concordanţei acestor date cu prevederile regulamentului de repartizare." Regula punctului 4 din documentul… Răspunde

"Beware of trademark fee scams in Europe and Asia" așa se numea un articol scris demult, tare demult, tocmai in 2011, și pe care l-am descoperit tocmai acum, când încercam să îmi dau seama ce-i cu facturile primite de la Registrul (!!) de Mărci și Brevete din Polonia (!!) sau chiar de la Ohim - Organization (!!) for Harmonizing in the Intern. Market. Vă vorbesc de o practică frauduloasă, prin care se încearcă înșelarea solicitanților de mărci europene prin transmiterea către aceștia a unor facturi ce poartă numeroase referințe concrete ale înregistrărilor. Și dacă am amintit de articolul din 2011, nu vreau sa creez impresia că pericolul ar fi îndepărtat pentru că am cazuri concrete și de dată foarte recentă - 2014- 2015, cu solicitanți care se întreabă de ce mai trebuie să plătească încă o dată taxa de examinare sau de ce conturile pe care le-am indicat eu sunt altele decât cele regăsite la nivelul acestor facturi. Așadar nu vă grăbiți, nu achitați orice, verificați și iar verificați pentru că se poartă chiar și în România și cel mai indicat este ca avocatul care v-a consiliat în vederea înregistrării mărcii europene să își arunce un ochi pe această factură și de altfel pe orice alt document care ar avea legătură cu înregistrarea. Mai jos o listă cu exemple de astfel de facturi, care nu au nicio legătură cu Oficiul pentru Armonizare pe Piața Internă - OHIM. Răspunde

În ultima perioadă m-am ocupat de noua lege din domeniul protecției consumatorului - O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, dar fără să mă interesez prea mult de termenul de profesionist și nici de motivele care au stat la baza folosirii unui cuvânt atât de puțin inspirat, în principal pentru că am avut în vedere noul drept denumit de legislația românească a fi de "retragere", și nu de "denunțare" cum era folosit de O.G. nr. 130/2000 (legea anterioară). Am avut ideea de a nu ma concetra doar pe noul text legislativ ci de a-l studia în comparație cu legea anterioară, pe care am REînțeles-o sub mai multe și interesante aspecte decât cele pe care le aveam de obicei în vedere - de tipul subiecțiilor dreptului de denunțare sau circumstanțele în care se aplică. Cum analiza mea mea se întinde pe mult prea multe pagini, m-am gândit că ar fi util un rezumat care vă poate face să vă doriți să aflați mai multe despre felul în care este gândită legislația din domeniul protecției consumatorilor.   I. Între dreptul de denunțare reglementat de O.G. nr.130/2000 și dreptul de retragere introdus de O.U.G. nr. 34/2014 NU există deosebiri de esență, fiind în fapt vorba de aceeași instituție juridică. Dacă schimbările sunt doar formale față de legislația anterioară, un aspect particular al acestui nou termen folosit constă în faptul că acesta reusește să "traducă" mai bine ceea ce în fapt constă într-o adevărată anulare a contractului. Folosirea termenului de "retragere" și nu "denunțare", face mai evident faptul că NU aveam de-a face cu instituția clasică a denunțării (care opera DOAR pentru viitor) sau că, cel puțin, efectele exercitării dreptului recunoscut de protecția consumatorului sunt diferite, urmărindu-se desființarea cu efect retroactiv a contractului dintre părți și nu doar pentru viitor,… Un răspuns