Recent am pus pe hârtie un mic studiu în care am încercat să evidențiez importanța dreptului de acces la domeniul public folosindu-mă de câteva dintre practicile care limitează posibilitatea de afirmare a acestui drept ce ar trebui garantat fiecărei persoane. Firește că avem de-a face cu un context mai mare, întrucat se consideră, cu solide argumente, că sfera domeniului public nu cuprinde doar opere a căror perioadă de protecție a expirat, ci și opere cu licențe deschise ori permisiuni derivate din lege ca urmare a aplicării excepțiilor și limitărilor corespondente dreptului de autor. Studiul nu intenționează să fie complet în ceea ce privește aceste detalii, putând fi luat în considerare exclusiv ca o metodă de impulsionare, de prim pas în cercetarea unor principii de drept mai puțin luate în considerare în contextul dreptului de autor, precum domeniul public și dreptul de acces la materialele din domeniul public. Mai jos am să las un scurt rezumat, lucrarea integrală putând fi citită aici.   1. Protecția domeniului public?  Poate părea nepotrivit (și asta poate explica acel semn de întrebare) să vorbesc despre protecția unui sector care include opere menite a fi folosite în mod liber și care sunt percepute de majoritatea persoanelor ca fiind un simbol al non-proprietății, adică neprotejabile, spre deosebire de cele protejate prin drepturi de autor. Dar protecția despre care vorbesc este, de fapt, un ansamblu de măsuri menite a ocroti drepturile pe care toate persoanele le au asupra operelor din domeniul public, care aparțin tuturor și asupra cărora cu toții avem drepturi. Nu înseamnă că această protecție este diferită de cea garantată autorilor și titularilor și, de fapt, este necesar să subliniez faptul că nu există niciun temei legal pentru care o operă care aparține tuturor să NU fie protejată în același fel precum cea care aparține DOAR… 3 răspunsuri

Pai de ce ai vrea să o modifici, de ce te-ar interesa să te implici într-un proces laborios, fără să ai niciun avantaj? Înainte de a răspunde la vreuna din aceste întrebări, întreabă-te dacă procesul este într-adevăr complicat și mai ales dacă esti sigur că NU ai chiar niciun beneficiu din schimbarea legislației europene privind copyright-ul. Uite, mă întreb câți dintre cei care activează în agenții de advertising realizează că o reglementarea a unei excepții pentru remixarea în scop comercial ar fi chiar o necesitate pentru domeniul în care lucrează. Aș răspunde puțini ☺ și nu ar fi chiar de învinovățit, fiind o muncă atât de în beneficiul brandului/al ownerului, ajung, în mod inevitabil, să facă o confuzie de interese sau, cel puțin, să nu își mai identifice așa ușor interesul creativ. Ori să nu știe ce e ăla, să creadă că este creativ doar ca rezultat al propriilor calități, fără a conta sau a fi nesemnificativ efectul cantității și calității materialelor/resurselor ajunse de-a lungul timpului la dispoziția lui. Oricum, un exercițiu simplu ar fi de luat în considerare - gândiți-vă ce ar însemna pentru un creativ resurse inepuizabile, din orice teritoriu european, accesibile fără cost, în vederea oricărei transformări de tip remix. Întreb asta pentru că în prezent nu prea poți jongla cu operele altuia. Indiferent cât de inedită este transformarea, ea nu poate fi altceva decât o operă derivată, la a cărei dezvoltare este îndreptățit doar autorul/titularul. Poate ai noroc ca rezultatul transformării să fie o caricatură și spui “gata, am rezolvat situația cu excepția parodiei”, dar ce faci când afli că nu peste tot în lume lucrurile sunt atât de simple și că, în tări europene precum Ungaria și Anglia, parodia nu este reglementată în mod expres de legislația în vigoare, această formă de transformare a unei… Răspunde