Am promis că revin cu ceva mai concret, eventual cu o soluție de răspuns la întrebările inițiate de Comisia Europeană pe tema modificării legislației din domeniului dreptului de autor. Și pentru că am stat și m-am tot gândit care ar fi subiectul asupra căruia aș reveni cu cel mai mare drag, mi-am adus aminte de DRM, mai precis de un articol pe care l-am scris acum o gramadă de vreme și care care poate fi urmărit/citit AICI. Sau AICI, dacă vă place mai mult de Bogdan Manolea :). În acest studiu intitulat Dreptul Utilizatorului Internet abordez problematica DRM-urilor și pentru a nu vă împovăra cu un text prea lung, redau aici un un paragraf care mi s-a părut destul de concludent: În vederea prevenirii și limitării oricăror acțiuni asupra operelor protejate, s-a creat astfel, în beneficiul deținătorilor de drepturi, posibilitatea utilizării tehnologiilor eficiente, înțelegându-se prin acestea cele care „permit controlul de către titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui proces de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale lucrării sau ale unui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii”. O astfel de tehnologie care, practic, creează posibilitatea atât a unui control al accesului cât și a unui control al copierii, echivalează cu posibilitatea exercitării drepturilor conferite titularilor, în mod exclusiv, nelimitat. Este ceea ce decizia Curții Supreme din Canada cataloga a fi control excesiv, o astfel de tehnologie permițând în orice moment abuzuri ale titularilor, în dezavantajul utilizatorilor, cu reale repercusiuni asupra disponibilității care trebuie să caracterizeze operele în general pentru a permite accesul la cultura, la informație, stagnând într-o ultimă etapă dezvoltarea, progresul. Legalizarea TPM a condus indiscutabil la imposibilitatea impunerii prevederilor aferente excepțiilor și limitelor dreptului de autor. Ce sunt măsurile tehnice de protecție? În legea… Răspunde

Pai de ce ai vrea să o modifici, de ce te-ar interesa să te implici într-un proces laborios, fără să ai niciun avantaj? Înainte de a răspunde la vreuna din aceste întrebări, întreabă-te dacă procesul este într-adevăr complicat și mai ales dacă esti sigur că NU ai chiar niciun beneficiu din schimbarea legislației europene privind copyright-ul. Uite, mă întreb câți dintre cei care activează în agenții de advertising realizează că o reglementarea a unei excepții pentru remixarea în scop comercial ar fi chiar o necesitate pentru domeniul în care lucrează. Aș răspunde puțini ☺ și nu ar fi chiar de învinovățit, fiind o muncă atât de în beneficiul brandului/al ownerului, ajung, în mod inevitabil, să facă o confuzie de interese sau, cel puțin, să nu își mai identifice așa ușor interesul creativ. Ori să nu știe ce e ăla, să creadă că este creativ doar ca rezultat al propriilor calități, fără a conta sau a fi nesemnificativ efectul cantității și calității materialelor/resurselor ajunse de-a lungul timpului la dispoziția lui. Oricum, un exercițiu simplu ar fi de luat în considerare - gândiți-vă ce ar însemna pentru un creativ resurse inepuizabile, din orice teritoriu european, accesibile fără cost, în vederea oricărei transformări de tip remix. Întreb asta pentru că în prezent nu prea poți jongla cu operele altuia. Indiferent cât de inedită este transformarea, ea nu poate fi altceva decât o operă derivată, la a cărei dezvoltare este îndreptățit doar autorul/titularul. Poate ai noroc ca rezultatul transformării să fie o caricatură și spui “gata, am rezolvat situația cu excepția parodiei”, dar ce faci când afli că nu peste tot în lume lucrurile sunt atât de simple și că, în tări europene precum Ungaria și Anglia, parodia nu este reglementată în mod expres de legislația în vigoare, această formă de transformare a unei… Răspunde