În contextul discuțiilor legate de recunoașterea dreptului de acces la operele protejate, lect. univ.dr. Alin Speriusi-Vlad (Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara) atinge o treaptă superioară în analiză, încercând să desființeze însuși conceptul de proprietate asociat operelor de creație intelectuală: "o creație intelectuală, prin natura sa, nu poate fi însușită de către o persoană, fiind concepută (...) spre a fi utilizată de publicul larg, în vederea îmbogățirii patrimoniului universal și NU în vederea utilizării exclusive." Lucrarea "Introduction to a New Theory in Intellectual Property law: legal protection without a property right" cuprinde multe puncte de esență, pe care am încercat să le evidențiez mai jos, redându-vă o parte din conținutul text al acesteia. Vă invit să citiți acest studiu, să îl analizați și eventual să comentați. The propter rem obligation is limited in time and so is the paucital intellectual property rights, considering that an intellectual creation by its nature cannot be appropriated by a person, being conceived, even before the creation, for the use of the general public, in order to enrich universal patrimony and the general knowledge, and not for a personal exclusive use. These provisions address the question: to what extent can the individual freedoms of either the users or the potential users be limited to protect the intellectual property? How far can we go to protect the intellectual property? To what extent can the individual freedoms of the users or the potential users be limited to protect the intellectual property rights? The answer was that we can go quite far and that the interest of both the authors of intellectual works and the holders of intellectual property rights is of paramount interest compared to the individual rights, interests and freedoms of the other legal subjects. More precisely, the answer offered by the European Parliament… Răspunde

Am tot citit de acest drept de a fi uitat și, pe cât de răspândită s-a prezentat informația, pe atât de diluat mi s-a părut conținutul, cel puțin în ultima săptămână când știre a devenit doar acel formular online oferit de Google celor care doresc să le fie șterse datele cu caracter personal. Chiar în contextul acestei decizii a Curții Europene de Justiție, dreptul de a uitat este departe de a fi complet reglementat, și asta datorită în principal faptului că exercitarea acestuia este legată de condiția ca datele ce se doresc a fi șterse să fie "învechite, nerelevante sau excesive în raport cu scopul pentru care au fost prelucrate." Sfera de accepțiuni a ceea ce poate însemna într-un anumit context "învechit" sau "nerelevant", este desigur destul de largă și veți înțelege de fapt de ce acest drept a fost numit "infamously tricky right to be forgotten." Nu avem așadar dreptul de a solicita ștergerea oricăror date, ci doar a celor care întrunesc condițiile de a nu mai fi actuale ori relevante în raport cu scopul prelucrării. Orice ar însemna asta, într-adevăr. Sunt sigură că vor exista aplicări/interpretări abuzive, cu atât mai mult cu cât dreptul de a fi uitat deja este mediatizat complet greșit, cu atât mai mult cu cât sunt puțini cei care au remarcat că acest drept în niciun caz nu modifică sau abrogă drepturi deja reglementate în legislația specială (Directiva 95/46/EC, respectiv Legea nr. 677/2001), precum "dreptul de acces " și mai ales "dreptul de intervenție și "de opoziție" asupra datelor cu caracter personal. Am nuanțat aceste din urmă drepturi datorită similitudinilor pe care le prezintă cu dreptul de a fi uitat, prin exercitarea fiecăruia dintre acestea putându-se obține ștergerea anumitor informații. Trebuie nuanțat totuși că dreptul de a fi uitat vizează exclusiv ștergerea informațiilor outdated… Răspunde