Totalitatea lucrarilor realizate de catre o persoana poate face obiectul unei comunicari publice? Are dreptul un autor sa isi expuna online propriul portofoliu fara ca prin aceasta sa aduca vreun prejudiciu titularului de drepturi (cesionarul exclusiv al operelor dezvoltate)? Evident nu vorbim de situatia in care autorul este si titular al tuturor drepturilor patrimoniale, caz in care acesta le poate folosi in absolut orice mod doreste. Intrebarile de mai sus sunt relevante doar in contextul in care acelasi autor a cesionat exclusiv toate drepturile sale patrimoniale sau cel putin pe cel care i-ar fi putut permite comunicare publica a lucrarilor realizate. Sa luam ca exemplu un web designer. Are multiple angajamente, cele mai multe finalizandu-se prin cesiunea exclusiva a drepturilor de autor in beneficiul unor companii. Ulterior realizarii operelor, designerul se decide in privinta inserarii acestora intr-un portofoliu, expunandu-le online. Una dintre companii se sesizeaza, atentionand designerul ca, in cazul cesiunii exclusive, insusi autorul nu mai poate folosi opera realizata. Poate cesionarul unor drepturi patrimoniale transmise exclusiv sa interzica autorului expunerea portofoliului? Dintr-un punct de vedere solicitarea companiei ar parea justificata pentru ca art.39 alin.(4) din Legea nr.8/1996 prevede intr-adevar faptul ca „In cazul cesiunii exclusive, insusi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in modalitatile, pe termenul si pentru teritoriul convenite cu cesionarul si nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.” Daca interpretam expunerea lucrarilor ca o forma de comunicare publica si tinem cont de faptul ca suntem in circumtanta unei cesiuni exclusive, am putea sa concluzionam ca autorul nu are dreptul de a isi face public propriul portofoliu. Si totusi este gresit! Autorul isi poate face public propriul portofoliu prin exercitarea dreptului la paternitatea operei, drept garantat acestuia indiferent de cesiunile exclusiv realizate. Asta pentru ca in persoana autorului se nasc si sunt… 2 răspunsuri

Ar fi trebuit sa vorbesc in septembrie de procesul in care RealNetworks a fost chemat in judecata de catre Hollywood movie studios – oricum nu e tarziu nici acum, tinand cont de faptul ca sunt foarte multe persoane interesate constant de comunicarea publica si reproducerea fisierelor in mediul virtual precum si de multiplele aspecte legale implicate. Sunt una dintre acestea, asta e clar :) RealNetworks pune la dispozitie consumatorilor o serie de produse software, printre care si cel numit RealDVD care permite acestora copierea DVD-urilor in propriul calculator pentru o vizionare ulterioara. Fata de aceast serviciu axat in principal pe copierea cd-urilor, copiere care, evident, odata realizata in mediul virtual poate oricand permite si o distribuire, o comunicare publica sau o repruducere, asociatia producatorilor de filme s-a sesizat si a reactionat. A astfel sustinut ca: „RealDVD software enables users to engage in an illegal practice known as rent, rip and return, whereby a person rents a DVD from a legitimate business like Blockbuster or Netflix, uses the RealDVD software to make multiple permanent illegal copies of the movie, and returns the DVD, only to rent another popular title and make permanent copies of it, repeating the cycle of theft over and over again without ever making a purchase." Desigur, copierea poate avea ca obiect un DVD personal, nu numai unul inchiriat si poate fi realizata in scopul unei utilizari exclusive in cercul unei familii sau in scop stiintific, fiind ca atare permisa de lege, dar centrul disputei nu a fost axat pe aceste aspecte, titularii de drepturi considerand ca o pozitie privilegiata nu ar putea fi obtinuta decat in circumstanta trimiterii la dispozitiile legale privind masurile tehnice de protectie. Si intr-adevar, daca exista un temei, de ce sa nu il folosim, atata timp cand insasi legea dreptului de autor evolueaza… Răspunde

1. Metodologia este aplicabila utilizatorilor romani, detinatori de site-uri care faciliteaza downloadul sau streamingul de opere musicale, indiferent de nationalitatea titularului de drepturi in cauza. In concordanta cu principiile transcrise in Conventia de la Berna si Conventia de la Roma, cetatenii straini titulari de drepturi sunt tratati in acelasi mod ca si cei nationali. Acest principiu a fost retinut de organismele de gestiune colectiva, care, in virtutea contractelor de reprezentare reciproca, administreaza repertoriile titularilor de drepturi straini in teritoriul national. Astfel, indifernet ca site-ul este „.com” sau „.ro”, indiferent ca operele muzicale, melodiile sunt straine sau romanesti, metodologia in discutie va fi aplicabila, detinatorii de astfel de site-uri fiind obligati la plata acelei remuneratii pentru ca sunt de nationalitate romana. 2. Metodologia are ca obiect gestionarea colectiva obligatorie transcrisa in art. 123^1 din Legea nr.8/1996 - Gestionarea colectiva obligatorie are caracter exceptional fata de cea facultativa, inscrisa ca regula generala potrivit art.123; - Metodologia va fi aplicabila indiferent de transmiterea sau nu a mandatului de reprezentare din partea titularilor de drepturi - In cazul gestionarii colective obligatorii nu are relevanta nici repertoriul gestionat de organismul in cauza, obligatia de plata a remuneratiei neraportandu-se astfel de la vreo lista de opere muzicale anume; - Se are astfel in vedere doar dreptul de comunicare publica a operelor muzicale – punerea la dispozitia publicului a unei modalitati tehnologice de acces la un continut muzical va fi considerata comunicare publica. 3. Exercitarea drepturilor atat prin organismele de gestiune colectiva cat si de catre insusi titularul de drepturi - Din interpretarea art.134 alin.(1) “Exercitarea gestiunii colective incredintate prin contractul de mandat nu poate restrange in nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor” se deduce ca, in alte cazuri, de genul gestiunii colective obligatorii, care nu implica incredintarea unui mandat, drepturile patrimoniale ale titularului sunt restranse… Răspunde

Printr-o decizie recenta a unei instante federale (28.04.2008), file-sharing-ul devine legal. Argumentele celor doua parti implicate (RIAA si Howell) au fost concentrate in mod special asupra definirii dreptului de distribuire a operei, curtea statuand ca „simpla punere la dispozitia publicului a unei copii neautorizate nu incalca dreptul exclusiv de distribuire ce apartine titularului”. Concluzia este in mare parte fondata pe decizii anterioare acesteia (precum cea dintre Universal City Studios Prods. LLP si Bigwood sau dintre Motown Record Co. si DePietr), prin care s-a stabilit ca „punerea la dispozitia publicului a unei opere intr-o retea de tip file-sharing nu constituie distribuire”. Sectiunea 106(a) (U.S.C.) precizeaza ca „titularul dreptului de autor...are dreptul exclusiv de a distribui catre public copii sau inregistrari sonore a unei opere protejate, prin vanzare sau alt transfer de proprietate, prin inchiriere ori imprumut.” In lipsa unei definitii exacte a termenului „distribuire”, sectiunea 160(a) din Legea dreptului de autor din Statele Unite (Copyright Act of 1976), a fost interpretata ca limitand sfera de acoperire a „distribuirii” la ceea ce inseamna o „transmitere reala a copiilor”, explicatia fiind completata de argumentul conform caruia, in concordanta cu limbajul legislativ, „distribuirea unei opere protejate implica transferul unei copii identificabile a acelei opere”, practic o intelegere printr-una din modalitatile descrise restrictiv precum vanzare, inchiriere sau imprumut. Mult mai interesanta pare a fi asocierea dintre „distribuire” si „publicare”, termeni perceputi de catre RIAA a avea intelesuri sinonimice. Intr-adevar, potrivit 17 U.S.C. § 101, prin „publicare” (sau „comunicare publica”) se intelege atat „distribuirea unor copii catre public” cat si „oferta de distribuire a copiilor...in vederea unei viitoare expuneri sau prezentari publice”, sensul fiind acela ca o „publicare” („comunicare publica”) implica atat o distribuire cat si o oferta de distribuire. In sustinerea celor prezentate, argumentatia RIAA concluziona ca „oferta de distribuire” a lui Howell este echivalenta… Răspunde