SECȚIUNEA 2
Cerințe pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc
Articolul 8
Respectarea cerințelor
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc respectă cerințele stabilite în prezenta secțiune, ținând seama de scopul lor preconizat, precum și de stadiul de avansare general recunoscut al IA și al tehnologiilor conexe IA. Sistemul de gestionare a riscurilor menționat la articolul 9 este luat în considerare atunci când se asigură respectarea cerințelor respective.
(2) În cazul în care un produs conține un sistem de IA căruia i se aplică cerințele prezentului regulament, precum și cerințele din legislația de armonizare a Uniunii care figurează în anexa I secțiunea A, furnizorii au responsabilitatea de a se asigura că produsul lor respectă pe deplin toate cerințele aplicabile impuse de legislația aplicabilă de armonizare a Uniunii. Pentru a asigura conformitatea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc menționate la alineatul (1) cu cerințele prevăzute în prezenta secțiune și pentru a asigura coerența, a evita suprapunerile și a reduce la minimum sarcinile suplimentare, furnizorii au posibilitatea de a integra, după caz, procesele de testare și raportare necesare, informațiile și documentația pe care le furnizează cu privire la produsul lor în documentația și procedurile deja existente și sunt impuse în temeiul legislației de armonizare a Uniunii care figurează în anexa I secțiunea A.
Articolul 9
Sistemul de gestionare a riscurilor
(1) Se instituie, se pune în aplicare, se documentează și se menține un sistem de gestionare a riscurilor în legătură cu sistemele de IA cu grad ridicat de risc.
(2) Sistemul de gestionare a riscurilor este înțeles ca un proces iterativ continuu planificat și derulat pe parcursul întregului ciclu de viață al unui sistem de IA cu grad ridicat de risc, necesitând în mod periodic actualizarea și revizuirea sistematică. Acesta cuprinde următoarele etape:
(a) |
identificarea și analiza riscurilor cunoscute și previzibile în mod rezonabil pe care sistemul de IA cu grad ridicat de risc le poate prezenta pentru sănătate, siguranță sau drepturile fundamentale atunci când sistemul de IA cu grad ridicat de risc este utilizat în conformitate cu scopul preconizat; |
(b) |
estimarea și evaluarea riscurilor care pot apărea atunci când sistemul de IA cu grad ridicat de risc este utilizat în conformitate cu scopul său preconizat și în condiții de utilizare necorespunzătoare previzibilă în mod rezonabil; |
(c) |
evaluarea altor riscuri care ar putea apărea pe baza analizei datelor colectate din sistemul de monitorizare ulterioară introducerii pe piață menționat la articolul 72; |
(d) |
adoptarea unor măsuri adecvate și specifice de gestionare a riscurilor, concepute pentru a combate riscurile identificate în temeiul literei (a). |
(3) Prezentul articol se referă numai la riscurile care pot fi atenuate sau eliminate în mod rezonabil prin dezvoltarea sau proiectarea sistemului de IA cu grad ridicat de risc sau prin furnizarea de informații tehnice adecvate.
(4) Măsurile de gestionare a riscurilor menționate la alineatul (2) litera (d) țin seama în mod corespunzător de efectele și interacțiunea posibilă care rezultă din aplicarea combinată a cerințelor prevăzute în prezenta secțiune, în vederea reducerii la minimum a riscurilor într-un mod mai eficace, obținându-se totodată un echilibru adecvat în punerea în aplicare a măsurilor de îndeplinire a cerințelor respective.
(5) Măsurile de gestionare a riscurilor menționate la alineatul (2) litera (d) sunt de așa natură încât riscul rezidual relevant asociat fiecărui pericol, precum și riscul rezidual global al sistemelor de IA cu grad ridicat de risc să fie considerate a fi acceptabile.
La identificarea celor mai adecvate măsuri de gestionare a riscurilor se asigură următoarele:
(a) |
eliminarea sau reducerea riscurilor identificate și evaluate în temeiul alineatului (2), în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic prin proiectarea și dezvoltarea adecvată a sistemului de IA cu grad ridicat de risc; |
(b) |
după caz, punerea în aplicare a unor măsuri adecvate de atenuare și control pentru combaterea riscurilor care nu pot fi eliminate; |
(c) |
furnizarea informațiilor necesare în temeiul articolului 13 și, după caz, formarea implementatorilor. |
În vederea eliminării sau reducerii riscurilor legate de utilizarea sistemului de IA cu grad ridicat de risc se acordă atenția cuvenită cunoștințelor tehnice, experienței, educației și formării preconizate din partea implementatorului, precum și contextului prezumtiv în care urmează să fie utilizat sistemul.
(6) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt testate în scopul identificării celor mai adecvate măsuri specifice de gestionare a riscurilor. Testarea asigură faptul că sistemele de IA cu grad ridicat de risc funcționează într-un mod coerent cu scopul preconizat și că sunt conforme cu cerințele stabilite în prezenta secțiune.
(7) Procedurile de testare pot include testarea în condiții reale, în conformitate cu articolul 60.
(8) Testarea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc se efectuează, după caz, în orice moment pe parcursul procesului de dezvoltare și, în orice caz, înainte de introducerea pe piață sau de punerea în funcțiune a acestora. Testarea se efectuează pe baza unor indicatori și a unor praguri probabilistice definite în prealabil, care sunt adecvate scopului preconizat al sistemului de IA cu grad ridicat de risc.
(9) La punerea în aplicare a sistemului de gestionare a riscurilor descris la alineatele (1)-(7), furnizorii analizează dacă, având în vedere scopul său preconizat, sistemul de IA cu grad ridicat de risc este susceptibil să aibă un impact negativ asupra persoanelor cu vârsta sub 18 ani și, după caz, asupra altor grupuri vulnerabile.
(10) Pentru furnizorii de sisteme de IA cu grad ridicat de risc care fac obiectul unor cerințe privind procesele interne de gestionare a riscurilor în temeiul altor dispoziții relevante din dreptul Uniunii, aspectele descrise la alineatele (1)-(9) pot face parte din procedurile de gestionare a riscurilor stabilite în temeiul legislației respective sau pot fi combinate cu acestea.
Articolul 10
Datele și guvernanța datelor
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc care utilizează tehnici ce implică antrenarea de modele de IA cu date se dezvoltă pe baza unor seturi de date de antrenament, de validare și de testare care îndeplinesc criteriile de calitate menționate la alineatele (2)-(5) ori de câte ori sunt utilizate astfel de seturi de date.
(2) Seturile de date de antrenament, de validare și de testare fac obiectul unor practici de guvernanță și gestionare a datelor adecvate scopului preconizat al sistemului de IA cu grad ridicat de risc. Practicile respective se referă în special la:
(a) |
opțiunile de proiectare relevante; |
(b) |
procesele de colectare a datelor și originea datelor, iar în cazul datelor cu caracter personal, scopul inițial al colectării datelor; |
(c) |
operațiunile relevante de prelucrare în vederea pregătirii datelor, cum ar fi adnotarea, etichetarea, curățarea, actualizarea, îmbogățirea și agregarea; |
(d) |
formularea unor ipoteze, în special în ceea ce privește informațiile pe care datele ar trebui să le măsoare și să le reprezinte; |
(e) |
o evaluare a disponibilității, a cantității și a adecvării seturilor de date necesare; |
(f) |
examinarea în vederea identificării unor posibile prejudecăți care sunt susceptibile să afecteze sănătatea și siguranța persoanelor, să aibă un impact negativ asupra drepturilor fundamentale sau să conducă la o discriminare interzisă în temeiul dreptului Uniunii, în special în cazul în care datele de ieșire influențează datele de intrare pentru operațiunile viitoare; |
(g) |
măsuri adecvate pentru detectarea, prevenirea și atenuarea posibilelor prejudecăți identificate în conformitate cu litera (f); |
(h) |
identificarea lacunelor sau a deficiențelor relevante în materie de date care împiedică conformitatea cu prezentul regulament și a modului în care acestea pot fi abordate. |
(3) Seturile de date de antrenament, de validare și de testare sunt relevante, suficient de reprezentative, și pe cât posibil, fără erori și complete, având în vedere scopul preconizat. Acestea au proprietățile statistice corespunzătoare, inclusiv, după caz, în ceea ce privește persoanele sau grupurile de persoane în legătură cu care se intenționează să fie utilizat sistemul de IA cu grad ridicat de risc. Caracteristicile respective ale seturilor de date pot fi îndeplinite la nivelul seturilor de date individuale sau la nivelul unei combinații a acestora.
(4) Seturile de date iau în considerare, în măsura impusă de scopul preconizat, caracteristicile sau elementele specifice cadrului geografic, contextual, comportamental sau funcțional specific în care este destinat să fie utilizat sistemul de IA cu grad ridicat de risc.
(5) În măsura în care acest lucru este strict necesar pentru a asigura detectarea și corectarea prejudecăților în legătură cu sistemele de IA cu grad ridicat de risc în conformitate cu alineatul (2) literele (f) și (g) de la prezentul articol, furnizorii de astfel de sisteme pot prelucra în mod excepțional categoriile speciale de date cu caracter personal, sub rezerva unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice. În plus față de dispozițiile prevăzute de Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725 și de Directiva (UE) 2016/680, pentru ca o astfel de prelucrare să aibă loc, trebuie să fie respectate toate condițiile următoare:
(a) |
depistarea și corectarea prejudecăților nu poate fi realizată în mod eficace prin prelucrarea altor date, inclusiv a datelor sintetice sau anonimizate; |
(b) |
categoriile speciale de date cu caracter personal fac obiectul unor limitări tehnice privind reutilizarea datelor cu caracter personal și al unor măsuri avansate de securitate și de protecție a vieții private, inclusiv pseudonimizarea; |
(c) |
categoriile speciale de date cu caracter personal fac obiectul unor măsuri prin care să se asigure că datele cu caracter personal prelucrate sunt securizate și protejate, sub rezerva unor garanții adecvate, inclusiv controale stricte și documentarea accesului, pentru a se evita utilizarea necorespunzătoare și pentru a se asigura că numai persoanele autorizate cu obligații de confidențialitate corespunzătoare au acces la aceste date cu caracter personal; |
(d) |
categoriile speciale de date cu caracter personal nu trebuie să fie transmise, transferate sau accesate în alt mod de către alte părți; |
(e) |
categoriile speciale de date cu caracter personal sunt șterse după corectarea prejudecăților sau după ce datele cu caracter personal au ajuns la sfârșitul perioadei lor de păstrare, în funcție de care dintre acestea survine mai întâi; |
(f) |
evidențele activităților de prelucrare în temeiul Regulamentelor (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725 și al Directivei (UE) 2016/680 includ motivele pentru care a fost strict necesară prelucrarea unor categorii speciale de date cu caracter personal pentru a depista și a corecta prejudecățile și motivele pentru care acest obiectiv nu putea fi realizat prin prelucrarea altor date. |
(6) Pentru dezvoltarea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc care nu utilizează tehnici care implică antrenarea de modele de IA, alineatele (2)-(5) se aplică numai seturilor de date de testare.
Articolul 11
Documentația tehnică
(1) Documentația tehnică a unui sistem de IA cu grad ridicat de risc se întocmește înainte ca sistemul respectiv să fie introdus pe piață sau pus în funcțiune și se actualizează.
Documentația tehnică se întocmește astfel încât să demonstreze că sistemul de IA cu grad ridicat de risc respectă cerințele prevăzute în prezenta secțiune și să furnizeze autorităților naționale competente și organismelor notificate informațiile necesare într-un mod clar și cuprinzător, pentru a evalua conformitatea sistemului de IA cu cerințele respective. Aceasta conține cel puțin elementele prevăzute în anexa IV. IMM-urile, inclusiv întreprinderile nou-înființate, pot furniza într-o manieră simplificată elementele documentației tehnice specificate în anexa IV. În acest scop, Comisia stabilește un formular simplificat de documentație tehnică care vizează nevoile întreprinderilor mici și ale microîntreprinderilor. În cazul în care IMM-urile, inclusiv întreprinderile nou-înființate, optează să furnizeze informațiile solicitate în anexa IV într-o manieră simplificată, acestea utilizează formularul menționat la prezentul alineat. Organismele notificate acceptă formularul în scopul evaluării conformității.
(2) În cazul în care este introdus pe piață sau pus în funcțiune un sistem de IA cu grad ridicat de risc legat de un produs care face obiectul actelor legislative de armonizare ale Uniunii care figurează în anexa I secțiunea A, se întocmește o singură documentație tehnică ce conține toate informațiile prevăzute la alineatul (1), precum și informațiile necesare în temeiul respectivelor acte juridice.
(3) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 97 pentru a modifica anexa IV, atunci când este necesar, pentru a se asigura că, având în vedere progresul tehnic, documentația tehnică furnizează toate informațiile necesare pentru evaluarea conformității sistemului cu cerințele prevăzute în prezenta secțiune.
Articolul 12
Păstrarea evidențelor
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc permit din punct de vedere tehnic înregistrarea automată a evenimentelor (fișiere de jurnalizare) de-a lungul duratei de viață a sistemului.
(2) Pentru a asigura un nivel de trasabilitate a funcționării sistemului de IA cu grad ridicat de risc care să fie adecvat scopului preconizat al sistemului, capabilitățile de jurnalizare permit înregistrarea evenimentelor relevante pentru:
(a) |
identificarea situațiilor care pot avea ca rezultat faptul că sistemul de IA cu grad ridicat de risc prezintă un risc în sensul articolului 79 alineatul (1) sau care pot conduce la o modificare substanțială; |
(b) |
facilitarea monitorizării ulterioare introducerii pe piață menționate la articolul 72; și |
(c) |
monitorizarea funcționării sistemelor de IA cu grad ridicat de risc menționate la articolul 26 alineatul (5). |
(3) În cazul sistemelor de IA cu grad ridicat de risc menționate în anexa III punctul 1 litera (a), capabilitățile de jurnalizare furnizează cel puțin:
(a) |
înregistrarea perioadei fiecărei utilizări a sistemului (data și ora de începere, precum și data și ora de încheiere a fiecărei utilizări); |
(b) |
baza de date de referință în raport cu care au fost verificate de sistem datele de intrare; |
(c) |
datele de intrare pentru care căutarea a generat o concordanță; |
(d) |
identificarea persoanelor fizice implicate în verificarea rezultatelor, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (5). |
Articolul 13
Transparența și furnizarea de informații implementatorilor
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt proiectate și dezvoltate astfel încât să se asigure că funcționarea lor este suficient de transparentă pentru a permite implementatorilor să interpreteze rezultatele sistemului și să le utilizeze în mod corespunzător. Se asigură un tip și un grad adecvat de transparență, în vederea respectării obligațiilor relevante ale furnizorului și ale implementatorului prevăzute în secțiunea 3.
(2) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt însoțite de instrucțiuni de utilizare într-un format digital adecvat sau în alt tip de format adecvat, care includ informații concise, complete, corecte și clare care sunt relevante, accesibile și ușor de înțeles pentru implementatori.
(3) Instrucțiunile de utilizare conțin cel puțin următoarele informații:
(a) |
identitatea și datele de contact ale furnizorului și, după caz, ale reprezentantului său autorizat; |
(b) |
caracteristicile, capabilitățile și limitările performanței sistemului de IA cu grad ridicat de risc, inclusiv:
|
(c) |
modificările aduse sistemului de IA cu grad ridicat de risc și performanței acestuia care au fost predeterminate de către furnizor la momentul evaluării inițiale a conformității, dacă este cazul; |
(d) |
măsurile de supraveghere umană menționate la articolul 14, inclusiv măsurile tehnice instituite pentru a facilita interpretarea rezultatelor sistemelor de IA cu grad ridicat de risc de către implementatori; |
(e) |
resursele de calcul și resursele hardware necesare, durata de viață preconizată a sistemului de IA cu grad ridicat de risc și orice măsuri de întreținere și de îngrijire, inclusiv frecvența lor, necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a sistemului de IA respectiv, inclusiv în ceea ce privește actualizările software-ului; |
(f) |
după caz, o descriere a mecanismelor incluse în sistemul de IA cu grad ridicat de risc care să permită implementatorilor să colecteze, să stocheze și să interpreteze în mod corespunzător fișierele de jurnalizare în conformitate cu articolul 12. |
Articolul 14
Supravegherea umană
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt proiectate și dezvoltate astfel încât, prin includerea de instrumente adecvate de interfață om-mașină, să poată fi supravegheate în mod eficace de către persoane fizice în perioada în care sunt utilizate.
(2) Supravegherea umană are ca scop prevenirea sau reducerea la minimum a riscurilor pentru sănătate, siguranță sau pentru drepturile fundamentale, care pot apărea atunci când un sistem de IA cu grad ridicat de risc este utilizat în conformitate cu scopul său preconizat sau în condiții de utilizare necorespunzătoare previzibilă în mod rezonabil, în special în cazurile în care astfel de riscuri persistă în pofida aplicării altor cerințe prevăzute în prezenta secțiune.
(3) Măsurile de supraveghere sunt proporționale cu riscurile specifice, cu nivelul de autonomie și cu contextul utilizării sistemului de IA cu grad ridicat de risc și se asigură fie prin unul dintre următoarele tipuri de măsuri, fie prin ambele:
(a) |
măsuri identificate și încorporate, atunci când este fezabil din punct de vedere tehnic, în sistemul de IA cu grad ridicat de risc de către furnizor înainte ca acesta să fie introdus pe piață sau pus în funcțiune; |
(b) |
măsuri identificate de furnizor înainte de introducerea pe piață sau punerea în funcțiune a sistemului de IA cu grad ridicat de risc și care sunt adecvate pentru a fi puse în aplicare de implementator. |
(4) În scopul punerii în aplicare a alineatelor (1), (2) și (3), sistemul de IA cu grad ridicat de risc este pus la dispoziția implementatorului astfel încât persoanelor fizice cărora li se încredințează supravegherea umană să li se permită, în funcție de următoarele și proporțional cu acestea:
(a) |
să înțeleagă în mod corespunzător capacitățile și limitările relevante ale sistemului de IA cu grad ridicat de risc și să fie în măsură să monitorizeze în mod corespunzător funcționarea acestuia, inclusiv în vederea depistării și abordării anomaliilor, disfuncționalităților și performanțelor neașteptate; |
(b) |
să rămână conștiente de posibila tendință de a se baza în mod automat sau excesiv pe rezultatele obținute de un sistem de IA cu grad ridicat de risc (prejudecăți legate de automatizare), în special în cazul sistemelor de IA cu grad ridicat de risc utilizate pentru a furniza informații sau recomandări pentru deciziile care urmează să fie luate de persoanele fizice; |
(c) |
să interpreteze corect rezultatele sistemului de IA cu grad ridicat de risc, ținând seama, de exemplu, de instrumentele și metodele de interpretare disponibile; |
(d) |
să decidă, în orice situație anume, să nu utilizeze sistemul de IA cu grad ridicat de risc sau să ignore, să anuleze sau să inverseze rezultatele sistemului de IA cu grad ridicat de risc; |
(e) |
să intervină în funcționarea sistemului de IA cu grad ridicat de risc sau să întrerupă sistemul prin intermediul unui buton „stop” sau al unei proceduri similare care să permită sistemului să se oprească în condiții de siguranță. |
(5) În cazul sistemelor de IA cu grad ridicat de risc menționate în anexa III punctul 1 litera (a), măsurile menționate la alineatul (3) de la prezentul articol sunt de așa natură încât să asigure că, în plus, implementatorul nu ia nicio măsură sau decizie pe baza identificării care rezultă din sistem, cu excepția cazului în care identificarea respectivă a fost verificată și confirmată separat de cel puțin două persoane fizice care au competența, pregătirea și autoritatea necesare.
Cerința unei verificări separate de către cel puțin două persoane fizice nu se aplică sistemelor de IA cu grad ridicat de risc utilizate în scopul aplicării legii sau în domeniul imigrației, al controlului la frontiere ori al azilului, în cazurile în care dreptul Uniunii sau dreptul intern consideră că aplicarea acestei cerințe este disproporționată.
Articolul 15
Acuratețe, robustețe și securitate cibernetică
(1) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt concepute și dezvoltate astfel încât să atingă un nivel adecvat de acuratețe, robustețe și securitate cibernetică și să funcționeze în mod consecvent în aceste privințe pe parcursul întregului lor ciclu de viață.
(2) Pentru a aborda aspectele tehnice ale modului de măsurare a nivelurilor adecvate de acuratețe și robustețe prevăzute la alineatul (1) și orice alți indicatori de performanță relevanți, Comisia, în cooperare cu părți interesate și organizații relevante precum autoritățile din domeniul metrologiei și al etalonării încurajează, după caz, elaborarea de valori de referință și metodologii de măsurare.
(3) Nivelurile de acuratețe și indicatorii de acuratețe relevanți ai sistemelor de IA cu grad ridicat de risc se declară în instrucțiunile de utilizare aferente.
(4) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt cât mai reziliente posibil în ceea ce privește erorile, defecțiunile sau incoerențele care pot apărea în cadrul sistemului sau în mediul în care funcționează sistemul, în special din cauza interacțiunii lor cu persoane fizice sau cu alte sisteme. Se iau măsuri tehnice și organizatorice în acest sens.
Robustețea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc poate fi asigurată prin soluții tehnice redundante, care pot include planuri de rezervă sau de funcționare în caz de avarie.
Sistemele de IA cu grad ridicat de risc care continuă să învețe după ce au fost introduse pe piață sau puse în funcțiune sunt dezvoltate astfel încât să elimine sau să reducă pe cât posibil riscul ca eventuale rezultate distorsionate de prejudecăți să influențeze datele de intrare pentru operațiunile viitoare (bucle de feedback) și să se asigure că orice astfel de bucle de feedback sunt abordate în mod corespunzător prin măsuri de atenuare adecvate.
(5) Sistemele de IA cu grad ridicat de risc sunt reziliente în ceea ce privește încercările unor părți terțe neautorizate de a le modifica utilizarea, rezultatele sau performanța prin exploatarea vulnerabilităților sistemului.
Soluțiile tehnice menite să asigure securitatea cibernetică a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc sunt adecvate circumstanțelor relevante și riscurilor.
Soluțiile tehnice pentru abordarea vulnerabilităților specifice ale IA includ, după caz, măsuri de prevenire, depistare, răspuns, soluționare și control în privința atacurilor ce vizează manipularea setului de date de antrenament (otrăvirea datelor) sau a componentelor preantrenate utilizate la antrenament (otrăvirea modelelor), a datelor de intrare concepute să determine modelul de IA să facă o greșeală (exemple contradictorii sau eludarea modelelor), a atacurilor la adresa confidențialității sau a defectelor modelului.