Toata lumea alearga sa depuna declaratii de venit, sa incheie contracte de asigurare din cauza marelui eveniment legislativ – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.58/2010 potrivit careia beneficiarii veniturilor derivate din contracte de cesiune a drepturilor de autor, “datoreaza contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj”.

Isteria este intr-un fel motivata – romanii sunt corecti si nu vor sa depaseasca termenul de 25 al lunii august pentru declararea veniturilor realizate in luna iulie. Nu am avut timp sa ma bulversez foarte tare de acest exces de zel al contribuabilului pentru ca mi s-a pus o intrebare interesanta – “trebuie intr-adevar declarate veniturile aferente lunii iulie sau veniturile corespondente lunii august?”. Imi face placere sa adaug vizavi de asta ca am constatat pentru a nu stiu cata oara ca am clienti isteti…

In continuare merg pe varianta clasica, observ data intrarii in vigoare a OUG 58/2010 ca fiind 1 iulie 2010. Normele de aplicare a art.III din oug-ul in cauza intra in vigoare pe 3 august 2010 – perioada iulie – august oricum nu imi atragea atentia pentru ca o norma de aplicare in general face corp comun cu legea, considerandu-se ca data intrarii in vigoare este data actului normativ principal. Observ in schimb ca normele metodologice NU contin doar prevederi interpretative, de aplicare a OUG-ului ci si prevederi in completarea acestuia si de aici incepe problema pentru ca mi-am pus evidenta intrebare ce valoare are o norma care este completata printr-un alt act, retoric – poate fi considerata completa o norma al carei act de aplicare ii aduce modificari? Eu cred ca NU si continui cu o alta intrebare – daca este clar ca OUG 58/2010 reprezinta un act care a devenit complet doar la 3 august 2010 (prin completarile aduse de norme) cum poate fi pus in aplicare de la data de 1 iulie fara a fi incalcat principiul neretroactivitatii legii?

Caut in TGD, mai citesc o data, de doua ori normele, ordonanta si intreb si alti avocati – raspunsul este unul singur – NU poate fi aplicabila de la data intrarii in vigoare a normelor pentru ca normele vin in aplicarea legii, nu pot adauga la lege! Si ce facem totusi daca in Romania – tara tuturor posibilitatilor si a romanilor corecti si civilizati care vor sa depuna declaratii, exista aceasta circumstanta in care legiuitorul in inteligenta care il caracterizeaza a dat o norma care adauga la lege? Mai putem oare sa privim aspecte de forma cum ar fi titlul „norme de punere in aplicare” ca explicand ceea ce continutul actului in sine contrazice?

Intr-adevar, in mod normal, in considerarea unei legi concepute prost, nu poti gasi metode de aplicare trunchiata. Totusi avocatul Biris Goran vorbeste de aplicarea normei si NU a OUG-ului 58/2010. Daca luam in considerare DOAR normele, atunci de ce mai vorbim de termenul de intrare in vigoare al OUG-ului (1 iulie 2010)? (pentru ca in acest context mi se pare irelevant sau cel putin ciudat sa ma raportez la un act normativ facandu-l aplicabil de la o data la care a intrat in vigoare o alta lege).

Si, in sustinerea aceleasi idei, pe care nu o contest din punct de vedere practic, daca ne raportam exclusiv la norme si ele au intrat in vigoare pe 3 august 2010, cum s-ar putea aplica aceste dispozitii unor venituri incasate in iulie fara a incalca principiul Neretroactivitatii legii civile?

Cunoscutul principiu al neretroactivitatii legii civile se traduce prin faptul ca legea civila nu trebuie sa afecteze in niciun mod raporturile existente inaintea intrarii ei in vigoare. Pentru a fi mai clara pentru toata lumea, potrivit acestui principiu, daca aplicam exclusiv normele, NU trebuie sa fie afectat nici dreptul oricarei persoane de a NU plati contributiile de asigurari de somaj de ex pentru veniturile incasate in luna iulie – pentru ca in luna iulie normele nu existau, existau doar prevederile OUG 58/2010 care sustine la art.III alin.(4) ca „Obligatia declararii, calculului, retinerii si platii contributiilor prevazute la alineatul precedent revine platitorului de venit, in conformitate cu prevederile legale in vigoare”.

Platitorul de venit nu este definit expres, dar din interpretarea art.7 din C.fiscal reiese clar ca acesta nu poate fi „beneficiarul de venit” adica cel care incaseaza veniturile, cedentul din contractul de drepturi de autor – „beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit”.

Ce avem in concluzie? - o norma care contrazice actul normativ principal, care nu interpreteaza si pune in aplicare legea ci adauga la lege. Aceeasi norma se doreste a fi aplicata cu precadere, dar asupra veniturilor realizate in luna iulie, cand ea nici nu era in vigoare – in luna iulie existand doar dispozitii care impun obligatia de plata platitorului de venit, adica persoanei juridice cu care cedentul drepturilor de autor are un contract. (o alta interpretare o da dl Biris Goran care considera ca textul ia in calcul doar activitatile, altele decat cele salariale, considerate de lege “activitati dependente“)

Pot fi continuate mai multe discutii aici pentru ca, daca luam in considerare comunicatul de presa al Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale aflam ca activitatile corespondente contractelor de drepturi de autor NU pot fi reconsiderate activitati dependente, ci doar activitati independente. O interpretare care contrazice legile si care evident ca nu va putea constitui temeiul niciunei persoane care va dori, la un anumit moment, sa justifice in fata autoritatilor, ca activitatea sa este independenta si nu dependenta. Spun asta pentru ca potrivit noilor modificari veniturile obtinute din contracte de drepturi de autor pot fi integrate in sfera veniturilor din activitati independente atata vreme cat NU sunt indeplinite conditiile art.7 codul fiscal (circumstante care dovedesc ca o activitate este dependenta).

Stiu ca nu am reusit sa rezolv nimic cu acest articol, as fi putut sa continui la nesfarsit cu zeci de comentarii, va las in continuare interviul cu dnul Biris Goran si cam atat, banuiesc ca pe viitor legile vor retroactiva aiurea, vor fi aplicate in mod nelegal si …nu stiu, totul e posibil. Oricum, nimeni nu acuza pe nimeni, poporul se pare ca doreste doar sa plateasca contributiile!

Cred ca stiti ca il amintesc destul de des pe Lawrence Lessig si nu as vrea sa credeti ca urmarindu-i activitatea, ascultandu-l sau citindu-i operele nu ma straduiesc sa imi pastrez o opinie obiectiva, chiar daca il admir, chiar daca este una dintre persoanele care m-au inspirat. Va spun asta pentru ca, inainte de a scrie acest post m-am gandit destul de mult la informatiile prezentate de Lessig, pe care nu as fi dorit sa le iau ca atare, lasandu-ma antrenata fara rost in cunoscutul razboi Google vs. Apple.

Nu stiu daca printre cititorii acestui blog sunt si sustinatori Apple, mi-e greu oricum sa cred ca cineva s-a putut mentine „curat” in contextul in care toate stirile tech abunda de Apple la fiecare colt, cert este ca imi doresc ca, inainte de a asculta prezentarea Lessig sa va eliberati de orice idee preconceputa, de orice afinitate, de orice manie absurda sau justificata pentru ca uneori este util sa detinem cat mai multe informatii decat sa ne lipsim de cele care ni se par daunatoare.

Si pentru ca am vb de „eliberare”, as vrea sa nu va pierdeti in multiplele detalii si sa omiteti esenta, asta pentru ca ideea de baza a prezentarii nu consta neaparat in „abuzurile” Apple cat in impactul pe care il poate avea asupra tehnologiei limitarea libertatii – spun “free” as in “free speech”, not as in “free beer”.

S-ar parea ca, in concret, ne indreptam cu pasi marunti catre o etapa in care societatea uita sau omite sa ia in considerare ca are dreptul la interconectivitate, ca are posibilitatea sa studieze componente software pentru a analiza functionalitatea (reverse engineering), ca poate reproduce in scop privat opere fara a plati drepturi de autor, toate aceste drepturi consolidand libertatea ce permite accesul la opere pentru o corecta si completa dezvoltare culturala.

Am extras un paragraf relevant din declaratia pentru inovatie, creativitate si acces la cunoastere disponibila pe fcforum.

„The public interest is served by supporting and ensuring ongoing creation of intellectual works – because of their significant social value -, and by ensuring that all citizens have unfettered access to such works for a wide range of uses.”

Mai jos aveti prezentarea lui Lessig, dureaza ceva, dar merita. Poate functiona si ca un reminder pentru citirea cu atentie a contractelor online in care se poate strecura “all your apps belongs to Apple”

Cred ca va mai aduceti aminte de notificarea AIMR adresata Trilulilu si HOSTWAY Romania, in urma careia multi s-au apucat sa strige “asa le trebuie, sa terminam odata cu internetul ilegal” in contextul in care, firma Hostway este un participant onest si civilizat pe piata informationala.

Va mai amintiti ca AIMR a trimis in judecata HOSTWAY si Trilulilu si probabil ca au fost retinute inclusiv argumentele juridice ale celor de la AIMR, potrivit carora era sustinuta aberanta circumstanta in care providerul Hostway Romania editeaza fisiere protejate de dreptul de autor, dand astfel o functie comerciala utilizarii acelor opere.
Asta, evident, printre multe alte sustineri cu greutate de genul trimiterii la art.138 indice 5 din legea 8/1996 care, desi face vorbire doar de DREPTUL titularului de a institui masuri tehnice de protectie, a fost interpretat in actiunea AIMR ca evidentiind OBLIGATIA furnizorului de a utiliza tehnologiile de filtrare a informatiilor postate. Se faceau si trimiteri la jurisprundenta internationala, neputandu-se citi altceva printre randuri, decat “e greu, dificil pentru noi titularii sa ne protejam operele, sa investim atatia bani pentru masuri tehnice de protectie, oare nu este mai normal sa impunem altora sa faca asta??”

Situatia insa s-a remediat out of court. Trilulilu si AIMR au convenit in privinta unei intelegeri, de care sincer nu m-am interesat, avand in vedere ca ma asteptam ca trilulilu crocodilu sa lupte pana la capat, mai ales ca ar fi avut sanse si el, nu numai Hostway.

Prezentul insa pune in valoare aceeasi pozitie AIMR de participant activ in lupta pentru un internet cu muzica legala. Fac o paranteza si ma intreb - daca toate site-urile “.ro” vor avea doar muzica legala, oare partenerul AIMR - eOK va face fata concurentei? S-ar putea, avand in vedere ca in general carentele artistice sunt compensate de un pragmatism feroce, util in orice business.

Inchid paranteza si reiau – AIMR notifica recent HOSTWAY, de data aceasta cu lectia invatata – adica fara trimiteri aiurite la codul penal intr-o actiune civila, fara preluari nejustificate din jurisprudenta internationala, ci doar in baza legii comertului electronic, care, intr-adevar obliga hosting providerul sa elimine informatia nelegala pentru a nu-i fi aplicabile prevederile ce instituie raspunderea indirecta a acestuia pentru informatia postata de user.

Avem aici notificarea AIMR in care se solicita furnizorului HOSTWAY luarea tuturor masurilor impuse de legea comertului electronic, in vederea eliminarii continutului neautourizat disponibil la nivelul http://fisierulmeu.ro apartinad Core Devise SRL.

Mai jos redau principalele argumente expuse de HOSTWAY in raspunsul catre AIMR:

„Raspunderea indirecta instituita prin art.14 din Legea nr.365/2002 se fundamenteaza pe stransa legatura dintre modul in care este furnizat serviciul hosting providerului si eventualele fapte ilicite ale userilor. Altfel spus, pentru ca unui furnizor de tipul companiei Hostway Romania sa ii poata fi aplicabile prevederile legii comertului electronic, trebuie, mai intai de toate, sa fie demonstrata relatia cauzala intre modalitatea de furnizare a serviciului si faptele ilicite ale userilor, ori, astfel cum este si evident, societatea care intr-adevar este parte a acestui raport nu poate fi decat S.C. CORE DEVISE S.R.L., pentru ca doar aceasta furnizeaza userilor platforma de stocare si serviciul specific prin intermediul caruia pot fi incalcate drepturi de autor. Hostway Romania reprezinta compania care pune la dispozitia clientilor proprii si NU userilor, anumite facilitati hardware pe care acesti clienti le pot utiliza in orice maniera doresc.

In sustinerea celor prezentate sunt relevante deciziile instantelor europene care au identificat ca fiind furnizori de hosting companii precum Wikimedia Foundation ori Dailymotion, in considerarea urmatoarei sustineri: „the recoding of the video so that it fits with the interface of the website and the formatting needed to reduce the size of the file and to best integrate the file on the server are technical operations that are part of the activity of a hosting provider” (Christian C., Nord Ouest Production v Dailymotion).

In plus fata de referintele europene, inclusiv textul normativ intern face vorbire de raspunderea furnizorului care stocheaza informatia furnizata de destinatarul propriului serviciu! „Daca un serviciu al societatii informationale consta în stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu raspunde pentru informatia stocata la cererea unui destinatar”.

In concret, destinatarul serviciilor furnizate prin http://fisierulmeu.ro este userul care posteaza opere protejate, iar furnizorul serviciului, in sensul art. de mai sus, este S.C. CORE DEVISE S.R.L., unica societate ce poate fi catalogata hosting provider fata de userul in cauza si singura careia ii pot fi aplicabile dispozitiile art.14 din Legea comertului electronic.

In ceea ce priveste trimiterile facute in cadrul adresei AIMR la masurile tehnice de protectie pe baza amprentei digitale, facem precizarea ca Hostway Romania are multiple rezerve fata de o asemenea practica, considerand, in principal, ca, prin accesul la internet, nu trebuie ingradita niciunei persoane libertatea de exprimare. In plus fata de drepturile garantate prin constitutie, Hostway Romania doreste sa aminteasca prevederile Directivei privind comertul electronic, prin care se interzice tarilor membre sa impuna furnizorilor de servicii obligatii de monitorizare a continutului „(47) Member States are prevented from imposing a monitoring obligation on service providers only with respect to obligations of a general nature;”

Acum intelegeti de ce este util uneori sa ne punem intrebarea “cine-i hosting providerul?”?

“Nu mai ai timp sa scrii pe blog…” – e constatarea unui prieten apropiat, care a recunoscut ca imi citeste articolele din placere, si nu, din obligatie. Nu pot nega asta, cred ca intr-adevar fac parte dintre aceea care pot declara convinsi ca ziua are 16, si nu 24 de ore, asta poate apropos si de discutata crestere a frecventei de rezonanta a planetei.

Well, pentru a nu atinge penibilul vorbind de lucruri pe care nu le stapanesc, revin la subiecte mai placute, pe care sunt in masura sa le discut, cum ar fi operele de tipul programelor pentru calculator. Am preluat recent actiunea celor de la KANVAS STUDIO, dezvoltator web care doreste sa ii fie recunoscute de instanta drepturile de autor asupra functionalitatii de tip CMS – sistem de administrare, conceput de acestia pentru sustinerea operelor web, printre care se numara si cea disponibila pe geniustravel.ro.

Cum recunoasterea n-ar fi fost o problema care necesita in mod special aprecierea instantei, petitul cererii a fost completat si de constatarea incalcarii drepturilor KANVAS STUDIO prin actiunea detinatorului site-ului www.mgta.ro, care a utilizat fara consimtamantul titularului un produs software asupra carora nu detinea vreo licenta (pentru a nu cauta prea mult pe whois este vorba de MGTA COMPLET CORPORATION).

Da, in prezent www.mgta.ro nu mai este online si nu aveti cum sa va dati seama ca pana si grafica web prezenta multiple similitudini cu cea regasita pe www.geniustravel.ro. Log-urile au fost insa retinute pe serverul hosting providerului, cel putin asa a declarat reprezentantul PROFISOL TELECOM, si mai mult decat atat, pentru a nu exista niciun dubiu in ceea ce priveste identitatea grafica si software regasita in cazul celor doua opere, in perioada de disponibilitate online, a fost realizata o expertiza tehnica extrajudiciara, pe care am placerea sa v-o prezint aici:

Vedeti? Sustin cu mare entuziasm demersurile titularilor de drepturi.

I. Principalul obiectiv – libertatea de utilizare a softurilor open-source

„Ratiunea existentei licentelor GPL consta in protejarea libertatii utilizatorilor de programe pentru calculator. Daca nu ne asiguram ca o astfel de licenta este respectata, nu ne vom putea indeplini scopul”

Declaratia din 2007 a lui Eben Moglen aducea in atentie scopul licentierii GPL. Altfel spus, oricare dintre versiunile GPL nu reprezinta doar o metoda de informare a utilizatorului, ci reale instrumente juridice de valorificare a principiilor ce stau la baza acestei licente.
Pentru ca am amintit de punerea in aplicare a clauzelor contractului de licenta pentru programele open-source, ar fi interesant si contextul in care reprezentantul Software Freedom Law Center (SFLC) a facut astfel de precizari. Se pare ca sunt multi cei pentru care un program distribuit GPL reprezinta doar o metoda ieftina de business, fara a lua in considerare si obligatiile incidente, printre acestia numarandu-se Monsoon Multimedia, care a modificat aplicatia BusyBox fara a pune la dispozitia userilor codul sursa al programului derivat (Firmware). Cum era de asteptat SFLC a intervenit, a trimis in judecata compania Monsoon Multimedia pentru se constata incalcarea drepturilor de autor, cerand, evident, si despagubiri. Totul s-a finalizat printr-o intelegere out of court.

II. Alte litigii bazate pe incalcarea termenilor de licentiere GPL

Fara a face o simpla insiruire inutila a principalelor litigii ce au avut ca baza incalcarea prevederilor GPL, existenta acestor procese trezeste la realitate persoanele incantate de acest World’s Largest Entertainment Center, unde regulile, normele si constrangerile copyright-ului puteau fi uitate.

1. In 2008 Free Software Foundation (FSF) initiaza un proces impotriva Cisco dupa o perioada lunga in care FSF a incercat sa concilieze amiabil diferendul. Obiectul disputei – refuzul constant al celor de la Linksys (detinuta de Cisco) de a furniza codul sursa al produselor hardware care incorporau programe licentiate GPL.
Si in acest caz conflictul s-a incheiat printr-o intelegere extrajudiciara, Cisco fiind obligat sa doneze o suma importanta in contul FSF. A fost stricata putin imaginea fostului mare contribuitor al comunitatii open-source, dar cel putin Cisco si-a pastrat dreptul de a folosi programe licentiate GPL.

2. In iulie 2008 companiile acuzate sunt de data aceasta Bell Microproducts, Inc. si Super Micro Computer, Inc. Marul discordiei - acelasi BusyBox, ce necesita a fi redistribuit prin facilitarea accesului la codul sursa fiecarui client de download.

In acelasi an a fost incheiata si intelegerea dintre SFLC si Verizon, care, de asemenea, a distribuit echipamente ce incorporau aplicatia BusyBox fara a pune la dispozitie si codul sursa.

3. O actiune a fost introdusa si impotriva Skype, care a pus in vanzare mobilul Wi Fi fara a distribui si copia licentei GPL – de asemenea o incalcare a termenilor contractuali (in circumstanta in care produsul folosea sistemul de operare Linux).

Sunt multe asemenea cazuri, peste 60 pana in prezent, in care FSF si SFLC au reusit sa constranga companiile in vederea respectarii termenilor GPL.
Din cate am inteles nimeni nu dezvoltase o pasiune pentru litigii, dimpotriva, instanta reprezenta o alternativa doar in cazul companiilor care refuzau sa coopereze.

Pentru ca punerea la dispozitie a codului sursa sa nu mai fi o chestiune atat de discutabila, interpretabila, gpl-violations.org oferea o serie de raspunsuri punctuale in ceea ce acest aspect – gen cazuri, modalitati, etc. Sursa este disponibila si in prezent.

Si nu am putea doar sa ne relaxam concluzionand „codul sursa trebuie intr-adevar pus la dispozitia userilor”, important fiind mai degraba de analizat scopul unei asemenea impuneri. Percep aceasta obligatie ca forma de garantare a posibilitatii tuturor userilor de a–si exercita libertatea, metoda prin care se asigura fiecarui utilizator accesul la programul de calculator, la versiunile modificate ale acestuia in vederea studierii functionalitatilor si dezvoltarii altor derivate.

Succes la download!

Sincer, nici nu intentionam sa scriu ceva despre intalnirea ORDA pentru ca discutiile au fost mai putin concrete, moderarea a lasat de dorit, organizatorii nu prea stiau ce subiecte necesita a fi dezbatute cu prioritate si fiecare a vorbit ce a crezut de cuvinta. Chiar vroiam sa ma limitez la a comenta succinct intalnirea pe site-ul apti si atat.

Zoso m-a facut sa ma razgandesc. Sau cel putin urmatoarele comentarii mi-au atras atentia in sensul de a da o replica pe propriul blog “d-ra avocat de la apti vrea interzicerea retelelor p2p” si “o doamna avocat subliniaza ca utilizatorul de internet e diferit de utilizatorul offline de opere muzicale”.

Cititind cele scrise de renumitul blogger mi-am pus o intrebare zic eu, destul de rezonabila, “am vorbit chiar atat de incet incat cei din spate nu au auzit nimic?” Redau pe scurt ce a transmis “d-ra avocat de la apti” pentru ca ceea ce au inteles unii puteti vedea pe www.zoso.ro.

1. Cu referire la critica adusa de ORDA in privinta rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale in cazurile p2p, am sustinut ca “este incredibil ca o institutie a statului sa conteste o decizie a unui procuror in loc sa ia act de aceasta si sa realizeze ca poate norma in cauza nu se justifica din punct de vedere social”.

Este probabil evident pentru cei mai multi ca prin aceasta sustinere in niciun caz nu mi-am exprimat dorinta ca retelele p2p sa fie interzice (c’mon) ci, dimpotriva, am nuantat faptul ca pana acum nu au putut fi retinute ca infractiuni utilizarile retelelor p2p, lucru pe care ORDA nu ar fi trebuit sa il catalogheze ca fiind justificat de “insuficienta pregatire a autoritatilor din domeniul sanctionarii faptelor de piraterie”.

Adica incerci sa pui punctul pe “i” amintind deciziile prin care utilizarile p2p NU au fost considerate ilegale si se intelege ca, de fapt, doresti interzicerea retelelor p2p!

Nu pretind ca Zoso ar trebui sa cunoasca terminologia juridica pentru a-si da seama ce am vrut sa spun (e normal, nu lucreaza in domeniu), consider totusi ca este de bun simt, ca, inclusiv atunci cand nu cunosti domeniul ori sensul unor fraze iti este strain, sa te documentezi sau, cel putin, sa incerci sa redai realitatea asa cum este ea.

2. In contextul intrebarilor adresate de insusi Zoso cu privire la ceea ce inseamna “utilizator”, mi-am permis sa amintesc reprezentantilor ORDA ca unui asemenea acord, ce trateaza operele din mediu digital, ii sunt aplicabile nu numai dispozitiile Legii nr.8/1996 ci si cele aferente comunicatiilor electronice ori comertului electronic, drept pentru care, ar fi de preferat sa ne raportam la o terminologie consacrata sau sa incercam sa definim ceea ce inseamna “utilizator” tocmai pentru ca nimeni sa nu presupuna ca ar putea fi vorba de “utilizator internet” (adica orice persoana care are acces la internet) ci de “utilizatorii de opere protejate” (autorizati sau neautorizati).

Cred ca sunteti de accord cu mine ca este dezamagitor sa constati ca bunele intentii sunt deseori rasplatite intr-un mod urat.

Cat despre subiectul in cauza, adica Acordul pentru dezvoltarea si protectia operelor pe noile retele digitale, va invit sa cititi mai multe pe blogul lui Bogdan Manolea. Pozitia Asociatiei pentru Tehnologie si Internet a fost facuta publica pe site-ul apti, ar fi util sa o cititi, in cazul in care va intereseaza subiectul. In ceea ce ma priveste, consider deosebit de importante urmatorele aspecte:

1. Pentru ca prin mentionatul acord se doreste in principal crearea unui grup de lucru care sa studieze problematica operelor in mediu digital, orice discutie in acest sens trebuie sa plece de la o foarte buna cunoastere a ceea ce inseamna institutia drepturilor de autor. Tocmai de aceea mi s-a parut oportun ca toti participantii ar trebui constientizati in ceea ce priveste importanta mentinerii unui echilibru intre drepturile si interesele titularilor, pe de o parte si drepturile si interesele publicului larg, de acces la opere, la cultura, in general.

2. In masura in care toti vor intelege de ce este normal sa vorbim si sa protejam nu doar creatorii ci si publicul, adica “utilizatorii” de opere protejate, vom intelege de ce este necesar sa nu mai insistam in privinta asa numitul efect negativ al retelelor p2p. Fara a intra intr-o dezbatere pur juridica, apreciez ca evolutia actuala a societatii demonstreaza ca, dimpotriva, aceste sisteme ar putea fi folosite chiar in avantajul titularilor de drepturi, cu sanse de incasari deosebit de mari pentru acestia, daca luam in considerare posibilitatea unui sistem p2p la care orice persoana poate avea acces contra unui cost lunar minim (este doar un ex).

3. Insistentele titularilor de drepturi in privinta masurilor tehnologice de protectie vin in contradictie exact cu acest principiu al mentinerii echilibrului de interese. Atlfel spus, dreptul creatorului de a aplica anumite masuri de protectie asupra operei nu ar trebui privit ca o metoda prin care titularul poate interzice accesul publicului la opera sa (dreptul oricarei persoane la copia privata, de ex).

4. Nu trebuie sa uitam faptul ca intermediari in aceasta relatie “titular – utilizator de opere” stau, de cele mai multe ori, furnizorii de servicii de comunicatii electronice sau de servicii ale societatii informationale. ISP-istii, furnizorii de hosting, furnizorii de platforme ugc suporta in prezent consecintele unor legi cu multe lacune, in virtutea carora pot fi trasi la raspundere pentru faptele propriilor clienti, situatie ce merita a fi luata in considerare prin mentionatul acord, in masura in care grupul de lucru se doreste a fi unul echitabil, care studiaza interesele tuturor entitatilor implicate.

Am atras atentia asupra art.14 alin.(1) lit.a) din Legea nr.365/2002 in virtutea caruia, desi furnizorul de servicii nu este in pozitia de a verifica legalitatea unui continut gazduit pe propriul server, totusi raspunderea acestuia poate fi angajata, in masura in care “are cunostinta de fapte sau circumstante din care sa rezulte ca informatia in cauza ar putea vatama drepturile unui tert”. Neraportarea la o decizie judecatoreasca, prin care sa se stabileasca in mod clar titlurile detinute si vatamarile reclamate, impun furnizorului (in mod absurd evident) a proceda, in mod individual, la o evaluare juridica tocmai pentru a nu risca aplicarea unui masuri abuzive impotriva propriilor clienti (a se lua in considerare cazul in care un furnizor de hosting este obligat sa elimine un continut al propriului client ca urmare a unei notificari transmise de un pretins titular de drepturi).

5. In considerarea pct.4 este important de studiat de catre toti participantii problematica exonerarii responsabilitatii furnizorilor de servicii ce faciliteaza accesul la o informatie sau care transmit si stocheaza aceasta informatie.

Cam atat, deocamdata, sper sa reusim sa sustinem pozitia APTI in cadrul urmatoarelor intalniri si astept cu interes blogul promis – in care toti participantii vor putea colabora online in sensul de a ajunge la un punct de vedere comun.