Cyberlaw

 

Regulamentul din 27.02.2008 de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor

CAPITOLUL I
Condiţii de protecţie

ARTICOLUL 1
Protecţia juridică a desenelor şi modelelor

Protecţia juridică a desenelor şi modelelor se asigură conform dispoziţiilor Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată*), cu respectarea convenţiilor, tratatelor şi acordurilor la care România este parte.

ARTICOLUL 2
Definiţii. Expresii prescurtate

În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) Aranjamentul de la Locarno – Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale, semnat la 8 octombrie 1968 şi revizuit la 28 septembrie 1979, la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998;
b) B.O.P.I. – D.M. – Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secţiunea desene şi modele;
c) Convenţia de la Paris – Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 1.177/1968;
d) cerere internaţională – cerere de înregistrare de desene sau modele, întocmită conform prevederilor Aranjamentului de la Haga;
e) cerere – cererea de înregistrare a desenului sau modelului;
f) clasificare internaţională – clasificarea desenelor şi modelelor conform Aranjamentului de la Locarno;
g) data de depozit – data primirii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) a documentelor necesare constituirii depozitului reglementar, conform art. 12 din lege;
h) data de prioritate – data primului depozit al cererii de înregistrare a desenului sau a modelului, indiferent de autoritatea naţională competentă la care s-a făcut depozitul cererii sau de data expunerii desenului ori modelului într-o expoziţie internaţională, în condiţiile prevăzute în Convenţia de la Paris;
i) depozit reglementar – cererea de înregistrare a unui desen sau model însoţită de descrierea desenului sau modelului şi de reprezentările grafice ale acestuia ori, după caz, de specimene;
j) depozit multiplu – depozitul care cuprinde mai multe desene sau modele destinate a fi încorporate în aceeaşi categorie de produse şi care aparţin aceleiaşi clase din clasificarea internaţională, conform prevederilor art. 14 din lege;
k) descriere – prezentarea sumară în scris a elementelor caracteristice privind aspectul estetic exterior al desenului sau modelului şi a elementelor noi ale acestuia, în condiţiile prevăzute de art. 12;
l) examinator – specialistul O.S.I.M. având ca atribuţie de bază examinarea cererilor de înregistrare a desenelor şi modelelor;
m) lege – Legea nr. 129/1992, republicată;
n) O.H.I.M. – Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă, organism comunitar, cu sediul la Alicante – Spania, având atribuţii privind marca şi desenul sau modelul comunitar;
o) O.M.P.I. – Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale;
p) persoană interesată – orice persoană care are un interes legitim legat de desenul sau modelul respectiv şi ale cărei interese ar putea fi prejudiciate de înregistrarea acestuia;
q) publicare – aducerea la cunoştinţa publicului prin orice mijloace;
r) succesor în drepturi – orice persoană fizică sau juridică căreia i s-au transmis fie dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, fie drepturile care decurg din cererea de înregistrare ori din înregistrarea unui desen sau model;
s) utilizator avizat – acel utilizator care este informat sau competent în domeniul de utilizare a produsului pe care se aplică sau care încorporează desenul sau modelul respectiv;
t) Serviciul desene şi modele – serviciul de specialitate din cadrul O.S.I.M., cu atribuţii în derularea procedurilor privind înregistrarea desenelor şi modelelor.

ARTICOLUL 3
Termene

(1) Termenele sunt cele prevăzute în lege şi în prezentul regulament.
(2) Nerespectarea termenelor privind completările solicitate de O.S.I.M. atrage respingerea cererii de înregistrare.
(3) Termenele stabilite pe zile cuprind zile calendaristice şi nu includ nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul.
(4) Termenele stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
(5) Termenul care, începând la datele de 29, 30 şi 31 ale lunii, expiră într-o lună care nu are o asemenea zi se socoteşte împlinit în prima zi a lunii următoare; termenul care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este închis se prelungeşte până la sfârşitul proximei zile lucrătoare.
(6) Termenele notificate de O.S.I.M. prin poştă încep să curgă de la data ştampilei oficiului poştal de expediţie.
(7) Actele de procedură trimise prin poştă la O.S.I.M. se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate la oficiul poştal înainte de data împlinirii termenului.
(8) Un termen cu privire la o cerere sau la un certificat de înregistrare acordat de O.S.I.M. în baza prezentului regulament poate fi prelungit de O.S.I.M. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să existe o cerere motivată, semnată de solicitant sau titular, înainte de expirarea termenului;
b) taxa legală este plătită odată cu înregistrarea la O.S.I.M.
(9) O.S.I.M. va notifica în scris solicitantului aprobarea sau respingerea cererii de prelungire a termenului.
(10) Dispoziţiile alin. (8) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) invocarea priorităţii prevăzute la art. 16-18 din lege;
b) plata taxelor de înregistrare şi publicare;
c) înregistrarea unei opoziţii conform art. 21 din lege;
d) formularea unei contestaţii conform art. 24 din lege;
(11) Când solicitantul sau titularul certificatului de înregistrare se află în situaţia prevăzută de art. 29 din lege, O.S.I.M. poate dispune repunerea în termen a acestuia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie depusă o cerere semnată de solicitant sau titular, înregistrată la O.S.I.M. în termenul prevăzut la art. 29 alin. (1) din lege;
b) cererea să conţină motivul pentru care nu a fost respectat termenul;
c) taxa legală să fie plătită odată cu înregistrarea cererii; taxa să fie plătită în cuantumul prevăzut de lege pentru revalidare;
d) în termenul prevăzut la art. 29 alin. (1) din lege să fie depuse la O.S.I.M. dovezi în susţinerea cererii de repunere în termen.
(12) Răspunsul privind cererea de repunere în termen se transmite solicitantului sau mandatarului autorizat.

ARTICOLUL 4
Limba oficială

(1) Cererea de înregistrare a desenului sau a modelului trebuie depusă la O.S.I.M. în limba română; toate procedurile legale se desfăşoară în limba română.
(2) Persoanele fizice sau juridice străine vor depune toate documentele în limba română.
(3) Documentele folosite ca mijloace de probă în procedurile în faţa O.S.I.M., constând în publicaţii, pot fi înregistrate în orice limbă, cu condiţia depunerii traducerii lor în limba română, în termen de maximum o lună de la depunere.

ARTICOLUL 5
Condiţii pentru obţinerea protecţiei

(1) Un desen sau un model poate fi înregistrat dacă satisface cumulativ următoarele condiţii:
a) constituie un desen sau model în sensul prevăzut la art. 2 lit. d), i) şi j) din lege;
b) este nou;
c) are caracter individual.
(2) Se consideră că un desen sau model este nou dacă niciun desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată o prioritate, înaintea datei de prioritate.
(3) Aducerea la cunoştinţa publicului, în condiţiile art. 7 alin. (1) din lege, a unui desen sau model poate fi luată în considerare numai dacă aceasta are dată certă.
(4) Cunoştinţele care au devenit accesibile publicului pe cale orală, prin folosire sau prin orice alt mijloc, sunt luate în considerare numai dacă sunt confirmate printr-un document care să le conţină şi care să probeze că au devenit şi când au devenit accesibile publicului; documentul poate fi şi ulterior datei la care a avut loc prezentarea publică orală, folosirea sau prezentarea prin orice alt mijloc, data relevantă fiind aceea la care cunoştinţele au devenit accesibile publicului.
(5) În aplicarea art. 6 din lege, un desen sau model are un caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen sau model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată o prioritate, înaintea datei de prioritate.

CAPITOLUL II
Dreptul la eliberarea certificatelor de înregistrare

ARTICOLUL 6
Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare

(1) Dacă mai multe persoane au creat acelaşi desen sau model, independent una de alta, dreptul la înregistrarea şi la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine aceleia care a depus cea dintâi cererea de înregistrare la O.S.I.M.; dacă a fost recunoscută o prioritate, dreptul aparţine aceleia a cărei cerere are cea mai veche dată de prioritate.
(2) Dacă mai multe persoane au creat împreună un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare le aparţine în mod egal, dacă nu există prevederi contractuale contrare.
(3) Contractele cu misiune creativă sunt acele contracte care prevăd în mod explicit sau implicit misiunea creativă.
(4) Atribuţii de serviciu vor fi considerate acele atribuţii prevăzute în contractul de muncă sau în anexele recunoscute sau semnate de salariat; fişa postului nu se ia în considerare decât în cazul în care face parte integrantă din contractul de muncă.
(5) În cazul în care desenul sau modelul este rezultatul unui contract cu misiune creativă, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a comandat realizarea desenului sau modelului, în lipsa unor prevederi contractuale contrare.
(6) În cazul desenelor sau modelelor realizate de salariaţi în cadrul atribuţiilor de serviciu, încredinţate explicit, dreptul la înregistrare şi dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine unităţii angajatoare, în lipsa unor prevederi contractuale contrare.

ARTICOLUL 7
Prezumţia în favoarea solicitantului

Solicitantul este prezumat, până la proba contrară, a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, conform art. 4 din lege.

CAPITOLUL III
Procedura de înregistrare

ARTICOLUL 8
Depunerea cererilor de înregistrare a desenelor
şi modelelor la O.S.I.M.

(1) Depunerea unei cereri de înregistrare a desenelor sau modelelor se poate face de către orice persoană:
a) direct la Registratura generală a O.S.I.M.;
b) prin poştă;
c) în formă electronică sau prin mijloace electronice, dacă sunt respectate prevederile art. 11; în vederea depunerii şi examinării cererilor şi a altor documente în formă electronică sau prin mijloace electronice, directorul general al O.S.I.M. va emite instrucţiuni.
(2) O.S.I.M. confirmă solicitantului primirea cererii în una dintre formele prevăzute la alin. (1), data şi numărul depunerii acesteia. În cazul în care cererea este transmisă prin alte mijloace decât cele prevăzute la alin. (1), cererea nu este luată în considerare şi nu se confirmă depunerea.
(3) În cazul în care sunt mai mulţi solicitanţi, O.S.I.M. va coresponda numai cu primul solicitant înscris pe cerere, dacă nu este desemnat expres unul dintre aceştia ca persoană de contact sau nu există mandatar autorizat. În cazul în care primul solicitant este o persoană juridică, se poate desemna ca persoană de contact un salariat al acesteia.
(4) O.S.I.M. înscrie pe cerere şi pe toate anexele data depunerii/primirii şi numărul de depunere/primire şi evidenţiază sub semnătură documentele primite.
(5) După depunerea/primirea cererii, O.S.I.M. verifică îndeplinirea condiţiilor legale privind acordarea datei de depozit naţional reglementar şi notifică solicitantului lipsurile constatate.
(6) În cazul în care cererea şi anexele depuse îndeplinesc condiţiile legale prevăzute la art. 12 din lege, cererea se înscrie în Registrul cererilor depuse.
(7) Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile minime prevăzute la art. 12 alin. (2) din lege pentru acordarea datei de depozit şi dacă lipsurile nu sunt acoperite în termenul solicitat, cererea şi anexele se vor restitui solicitantului, pe cheltuiala acestuia, O.S.I.M. păstrând o copie ca exemplar martor.

ARTICOLUL 9
Depozitele internaţionale

(1) Depozitele internaţionale se constituie prin transmiterea cererii şi anexelor, în conformitate cu Aranjamentul de la Haga, direct la O.M.P.I. sau prin intermediul O.S.I.M., de către solicitanţii români sau solicitanţii străini care au o întreprindere industrială sau comercială reală şi serioasă în România, conform art. 3 din Convenţia de la Paris.
(2) Dacă un depozit internaţional este înregistrat de mai mulţi solicitanţi, dintre care cel puţin unul îndeplineşte cerinţele alin. (1), cererea este înregistrată.
(3) Depozitul internaţional se întocmeşte de solicitant cu respectarea dispoziţiilor Aranjamentului de la Haga şi ale regulamentului de aplicare a acestuia; formularul cererii, pe care îl completează solicitantul, este cel elaborat de Biroul internaţional al O.M.P.I.
(4) O.S.I.M. va transmite la Biroul internaţional al O.M.P.I. întreaga documentaţie şi va înştiinţa solicitantul despre depunere, cu condiţia achitării de către solicitant, în beneficiul O.S.I.M., a unei taxe egale cu cuantumul taxei de înregistrare cumulat cu cel al taxei de examinare.
(5) Taxele prevăzute de Aranjamentul de la Haga şi regulamentul de aplicare a acestuia vor fi achitate de solicitant direct la Biroul internaţional al O.M.P.I.
(6) Un exemplar al depozitului internaţional înregistrat la O.S.I.M. este păstrat ca martor şi nu este accesibil publicului.
(7) După transmiterea cererii internaţionale la Biroul internaţional al O.M.P.I., solicitantul va purta întreaga corespondenţă, direct sau printr-un mandatar autorizat, cu Biroul internaţional al O.M.P.I. şi va urmări procedura de înregistrare în statele desemnate.

ARTICOLUL 10
Confidenţialitatea cererii de înregistrare a desenelor şi modelelor

(1) O.S.I.M. asigură şi răspunde de confidenţialitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor şi a reprezentărilor grafice anexate cererii, de la data depunerii acestora la Registratura generală a O.S.I.M. până la data publicării lor în B.O.P.I. – D.M., conform art. 20 din lege.
(2) Divulgarea de către solicitant sau autor a datelor cuprinse în cerere nu atrage răspunderea O.S.I.M.

ARTICOLUL 11
Condiţiile necesare a fi îndeplinite de cerere

(1) Cererea de înregistrare a unui desen sau model se completează prin dactilografiere în două exemplare pe un formular-tip, stabilit prin instrucţiuni emise de directorul general al O.S.I.M.
(2) Formularul-tip prevăzut la alin. (1) se pune la dispoziţia solicitanţilor, gratuit, de O.S.I.M.:
a) direct la Registratura generală a O.S.I.M.;
b) pe site-ul O.S.I.M.
(3) Cererea de înregistrare a unui desen sau model trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 10 din lege şi să fie semnată în original; în caz contrar, cererea va fi tratată că o simplă corespondenţă.
(4) În cazul în care solicitantul este o persoană juridică, se vor preciza atât forma de constituire a acesteia, cât şi statul a cărui lege guvernează statutul organic al acesteia.
(5) În cazul în care solicitantul este o persoană fizică sau juridică străină, se vor indica cetăţenia şi denumirea statului în care îşi are domiciliul sau, după caz, denumirea statului în care solicitantul are o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris.
(6) Semnătura pe un document transmis în copie sau prin fax se ia în considerare numai dacă în termen de maximum o lună de la data transmiterii se comunică la O.S.I.M. documentul în original.
(7) În cererea de înregistrare şi în anexe nu se admit ştersături, corecturi, cuvinte sau rânduri adăugate, fără ca acestea să fie certificate de solicitant pe exemplarul original.
(8) Cererile care nu permit identificarea solicitantului şi a adresei sau sediului acestuia se resping conform art. 12 alin. (3) din lege.
(9) Titlul desenului sau modelului, precum şi denumirea produsului în care se încorporează desenul sau modelul vor fi exprimate prin noţiuni generale şi cunoscute, în limba română, fără coduri comerciale şi tipodimensiuni, în conformitate cu clasificarea internaţională.
(10) Cererea va conţine datele şi documentele prevăzute de lege; alte documente sau materiale depuse în plus se păstrează de O.S.I.M. la dispoziţia solicitantului timp de 6 luni, după care se distrug.

ARTICOLUL 12
Descrierea

(1) Descrierea desenului sau modelului, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) din lege, se face direct pe cererea sau pe anexele semnate şi trebuie să conţină exclusiv elementele caracteristice ale aspectului estetic, precum şi elementele noi, care se pot regăsi şi în reprezentările grafice anexate cererii.
(2) Descrierea nu trebuie să cuprindă: detalii tehnice sau de funcţionare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere sau cote.
(3) În cazul unui depozit multiplu se va face câte o descriere pentru fiecare desen sau model, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2).
(4) Descrierea unui desen sau model trebuie să conţină maximum 100 de cuvinte.
(5) În cazul în care descrierea nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. (1)-(4), după caz, aceasta nu se ia în considerare şi O.S.I.M. solicită o nouă descriere, care va fi depusă într-un termen de maximum 30 de zile de la data solicitării.
(6) Dacă şi după remediere descrierea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), nu se va publica sau, dacă după remediere descrierea nu îndeplineşte prevederile alin. (3), cererea se respinge conform art. 12 alin. (3) din lege.

ARTICOLUL 13
Reprezentările grafice

(1) Reprezentările grafice care se depun odată cu cererea pot fi:
a) fotografii alb-negru sau color, de calitate profesională, cu un contrast suficient pentru a putea fi reproduse prin metode tipografice;
b) reprezentări grafice alb-negru sau color, de calitate profesională, executate cu instrumente de desen, în tuş pe calc sau pe hârtie albă opacă, de calitate superioară.
(2) Desenul sau modelul va fi reprezentat în perspectivă, fără alte accesorii (persoane, animale, plante etc.).
(3) Reprezentările grafice vor avea dimensiunile minime de 60 x 60 mm sau un multiplu al acestora, dar de maximum 180 x 240 mm.
(4) Exemplarele originale ale reprezentărilor grafice vor fi semnate şi, după caz, ştampilate de către solicitantul cererii de înregistrare.
(5) Dacă acelaşi produs este reprezentat în mai multe poziţii sau unghiuri diferite, numerotarea va cuprinde două cifre separate de un punct (de exemplu, 1.1, 1.2, 1.3 etc. pentru primul model şi 2.1, 2.2, 2.3 etc. pentru al doilea model). Această numerotare va fi trecută pe exemplarul original; desenele sau modelele reprezentând un ansamblu se vor numerota după cum urmează: ansamblul 1A, iar părţile componente ale ansamblului se vor numerota 2A, 3A etc.
(6) Nu sunt admise la înregistrare ca reprezentări grafice:
a) desenele tehnice prezentând produsul în secţiune, schematic sau în plan cu rupturi şi cote, cu texte explicative sau legende;
b) reprezentări grafice care nu pot fi reproduse prin metode tipografice.
(7) Reprezentările grafice trebuie să redea complet desenul sau modelul care face obiectul cererii de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidenţiate; reprezentările grafice trebuie să fie de o calitate suficientă pentru ca toate detaliile desenului sau modelului să fie evidenţiate şi publicarea să fie posibilă.
(8) În cazul în care reprezentările grafice nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1)-(7), cererea de înregistrare se respinge.
(9) În cazul unui desen, reprezentările grafice pot fi însoţite de 3 specimene, având dimensiunile maxime de 297 x 210 mm.
(10) Specimenele care sunt perisabile sau periculoase nu sunt acceptate la înregistrare şi vor fi returnate solicitantului.
(11) În cazul unui depozit multiplu este posibil ca unele desene să fie însoţite de specimene conform prevederilor alin. (9).
(12) Condiţiile în care reprezentările grafice pot fi depuse în format electronic sau prin mijloace electronice vor fi stabilite prin instrucţiuni emise de directorul general al O.S.I.M., publicate în B.O.P.I. – D.M.
(13) În cazul în care în urma examinării preliminare se solicită alte reprezentări grafice, iar desenul sau modelul se prezintă din alte unghiuri sau diferit faţă de reprezentările grafice iniţiale, acestea nu vor fi luate în considerare.
(14) În aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din lege, detaliile desenelor sau modelelor nu se admit la înregistrare.
(15) Părţile din desenul sau modelul pentru care nu se revendică drepturi exclusive trebuie redate cu linie punctată sau excluse din reprezentarea grafică.

ARTICOLUL 14
Reprezentarea în faţa O.S.I.M.

(1) În procedurile în faţa O.S.I.M. solicitanţii sau titularii români se pot prezenta personal sau pot fi reprezentaţi de un mandatar autorizat.
(2) Solicitantul, titularul, cesionarul sau altă persoană interesată poate fi reprezentat/reprezentată pentru orice procedură privind o cerere de desen sau model ori un desen sau model înregistrat printr-un mandatar autorizat exercitând profesia de consilier în proprietate industrială, fie independent, fie în cadrul unei forme de angajare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată.
(3) Desemnarea mandatarului autorizat se marchează pe formularul de cerere şi printr-o procură depusă la O.S.I.M. şi care poartă numele şi semnătura în original ale solicitantului cererii.
(4) Mandatarul autorizat prezintă în mod obligatoriu o procură specială semnată de solicitant, în original.
(5) Procura menţionează expres una sau mai multe cereri de înregistrare de desene ori modele prin denumirea desenului sau modelului, precum şi întinderea mandatului.
(6) Procura poate fi depusă odată cu cererea sau în maximum 15 zile de la depunerea cererii; până la depunerea procurii, O.S.I.M. va coresponda cu solicitantul. În cazul solicitantului străin care şi-a desemnat un mandatar autorizat, procedura de examinare preliminară nu va începe până la depunerea procurii.
(7) În cazul în care solicitantul cererii este reprezentat de un mandatar autorizat, acesta poate semna cererea.
(8) În cazul în care se solicită prin mandatar autorizat retragerea, renunţarea la cerere sau orice altă solicitare, inclusiv cele vizând un transfer de drepturi, aceasta se va putea face numai pe baza unui mandat special purtând semnătura solicitantului, în original.
(9) Solicitantul nu poate avea decât un mandatar autorizat. Dacă o cerere are mai mulţi solicitanţi şi se comunică la O.S.I.M. mai mulţi mandatari autorizaţi, O.S.I.M. va coresponda doar cu primul mandatar autorizat comunicat.
(10) Când un nou mandatar autorizat este comunicat la O.S.I.M., înscrierea vechiului mandatar autorizat este radiată din oficiu de către O.S.I.M.
(11) Adăugarea sau schimbarea mandatarului autorizat cu privire la o cerere de desen ori model sau la un desen ori model înregistrat se supune unei taxe în cuantumul prevăzut de lege pentru modificările în situaţia juridică a cererii.

ARTICOLUL 15
Depozitul multiplu

(1) Un depozit multiplu va cuprinde până la 100 de desene sau modele şi poate fi depus printr-o singură cerere, conform art. 14 din lege.
(2) Fiecare desen sau model al unui depozit multiplu va fi tratat în mod independent în ceea ce priveşte procedurile prevăzute în prezentul regulament.
(3) Fiecare desen sau model independent poate fi reprodus, exploatat, licenţiat, cesionat sau poate face obiectul unei renunţări, anulări, reînnoiri.
(4) La cererea O.S.I.M., solicitantul este obligat să divizeze cererea atunci când nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1) şi (2); divizarea cererii atrage automat şi divizarea depozitului. Solicitantul va trebui să depună câte o cerere de înregistrare, în două exemplare, pentru fiecare desen sau model ori grup de desene sau modele care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
(5) În cazul în care solicitantul nu va diviza cererea în termen de 30 de zile de la solicitarea examinatorului, O.S.I.M. o divizează din oficiu şi va lua în examinare numai prima cerere, iar celelalte vor fi respinse.
(6) Cererile divizate, depuse la O.S.I.M., vor beneficia de data de depozit a cererii din care au fost divizate şi de dreptul de prioritate al acesteia, cu condiţia ca acestea să conţină aceleaşi desene sau modele cuprinse în depozitul iniţial, fără niciun fel de modificări.

ARTICOLUL 16
Invocarea priorităţii

(1) Cererea poate conţine o declaraţie prin care, conform art. 17 şi 18 din lege, se invocă una sau mai multe priorităţi.
(2) Condiţiile pentru invocarea unei priorităţi şi efectele recunoaşterii priorităţii invocate sunt cele prevăzute de lege şi de Convenţia de la Paris.
(3) În cazul în care se invocă o prioritate, în cerere trebuie să se precizeze:
a) data priorităţii invocate;
b) numărul certificatului de prioritate, respectiv numărul certificatului de garanţie eliberat de organizatorul expoziţiei;
c) statul care a eliberat certificatul.
(4) Când în cererea de înregistrare a desenului sau modelului au fost invocate una sau mai multe priorităţi, conform art. 17 şi 18 din lege, pentru recunoaşterea priorităţii este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să se depună unul sau mai multe acte de prioritate, în original, şi taxele legale, în maximum 3 luni de la data depunerii cererii, conform art. 18 din lege;
b) desenul sau modelul pentru care se invocă prioritatea să fie identic cu desenul sau modelul pentru care se solicită protecţia.
(5) Invocarea priorităţii ca urmare a expunerii desenului sau modelului într-o expoziţie internaţională, conform art. 17 din lege, se justifică pe baza certificatului de garanţie, care trebuie să cuprindă:
a) numele şi adresa organizatorului expoziţiei în care a fost depus desenul sau modelul;
b) denumirea expoziţiei, adresa şi durata acesteia;
c) numele, prenumele şi adresa persoanei fizice sau denumirea şi sediul persoanei juridice care a depus desenul ori modelul în expoziţie;
d) durata expunerii publice;
e) numărul şi data certificatului de garanţie, semnătura şi ştampila organizatorului expoziţiei;
f) o reprezentare grafică a desenului sau modelului expus;
g) o descriere a desenului sau modelului expus.
(6) Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), (4) şi (5) determină nerecunoaşterea priorităţii invocate.
(7) În cazul în care solicitantul cererii de înregistrare a desenului sau modelului invocă un drept de prioritate care aparţine altei persoane, pentru recunoaşterea priorităţii este necesară depunerea la O.S.I.M. a unei autorizaţii din partea titularului dreptului de prioritate, din care să rezulte că solicitantul are dreptul să invoce prioritatea primului depozit. Termenul de depunere a autorizaţiei este de maximum 3 luni de la invocarea priorităţii; în caz contrar, O.S.I.M. nu recunoaşte prioritatea invocată.

ARTICOLUL 17
Depozitul reglementar

(1) Depozitul naţional reglementar este constituit din cererea de înregistrare şi descrierea prezentate conform art. 10 din lege şi redactate în limba română, însoţite de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor. În cazul desenelor, reprezentările grafice pot fi însoţite de specimene.
(2) Toate cererile pentru care s-a constituit depozitul naţional reglementar conform art. 12 din lege sunt înregistrate în Registrul cererilor depuse, cu condiţia achitării taxei de înregistrare prevăzute de lege.

ARTICOLUL 18
Examinarea preliminară

(1) Cererile de înregistrare a desenelor şi modelelor vor fi supuse unei examinări preliminare sub următoarele aspecte:
a) îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19 din lege;
b) dacă mandatarul autorizat este îndreptăţit să reprezinte solicitantul în faţa O.S.I.M.;
c) dacă prioritatea convenţională este corect invocată şi susţinută de acte de prioritate depuse la O.S.I.M.
(2) În cazul în care cererea conţine alte date suplimentare sau este însoţită de alte documente ori materiale decât cele prevăzute la art. 12 din lege, cererea va fi examinată fără a fi luate în considerare elementele suplimentare; aceste materiale suplimentare pot fi returnate, la cererea solicitantului, pe cheltuiala acestuia; după o perioadă de 6 luni, dacă aceste materiale nu au fost cerute de solicitant, O.S.I.M. le va distruge şi va consemna aceasta într-un proces-verbal anexat la dosar.
(3) Dacă în urma analizării cererii de înregistrare O.S.I.M. constată neregularităţi privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, acestea se notifică solicitantului, acordându-i-se un termen de o lună pentru remedieri.
(4) În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate în termenul legal sau în termenul acordat, cererea se va respinge, conform art. 19 alin. (2) din lege, de Comisia de examinare din cadrul Serviciului desene şi modele sau, după caz, nu se va recunoaşte prioritatea.
(5) Comisia prevăzută la alin. (4) poate lua act de retragerea cererii până la momentul publicării cererii; menţiunea retragerii se va înscrie în Registrul de hotărâri ţinut de Serviciul desene şi modele.
(6) Comisia va fi formată din şeful serviciului sau locţiitorul acestuia, un examinator jurist din cadrul Serviciului desene şi modele şi examinatorul cererii.

ARTICOLUL 19
Divizarea depozitelor

(1) La cererea solicitantului, un depozit multiplu poate fi divizat în două sau mai multe depozite.
(2) Solicitantul va depune la O.S.I.M. câte o cerere de înregistrare pentru fiecare desen sau model ori grup de desene sau modele.
(3) Cererea de divizare se poate face de solicitant până la publicarea cererii.
(4) Cererile divizate nu pot fi depuse decât pentru elementele care nu depăşesc conţinutul cererii inţiale.
(5) Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii iniţiale.
(6) Cererile care nu îndeplinesc condiţiile de depozit multiplu vor fi tratate în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (4)-(7) din lege.

ARTICOLUL 20
Conexarea depozitelor

(1) La cererea expresă a solicitantului se pot conexa două sau mai multe cereri de înregistrare, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au aceeaşi dată de depozit naţional;
b) au aceiaşi solicitanţi şi autori;
c) desenele sau modelele sunt destinate a fi încorporate în aceeaşi categorie de produse conform Clasificării internaţionale şi se respectă condiţiile prevăzute la art. 14 din lege.
(2) Cererea de conexare poate fi făcută într-un termen de maximum două luni de la data depunerii cererii şi se publică în B.O.P.I.-D.M.

ARTICOLUL 21
Clasificarea cererii

(1) O.S.I.M. clasifică cererea de înregistrare a desenului sau modelului în conformitate cu Aranjamentul de la Locarno şi înscrie pe fiecare cerere şi pe celelalte documente clasa şi subclasa.
(2) Clasificarea cererii este realizată în special în scopul efectuării cercetării documentare privind noutatea.

ARTICOLUL 22
Publicarea cererii de înregistrare a desenului sau modelului

(1) Datele bibliografice ale cererii de înregistrare a desenului sau modelului, precum şi reprezentarea grafică a acestuia, pentru care s-a constituit depozitul reglementar, se publică în B.O.P.I.-D.M. în maximum 4 luni de la data constituirii depozitului reglementar.
(2) Datele bibliografice care se publică în B.O.P.I-D.M. sunt următoarele: (21) Numărul depozitului naţional; (22) Data depozitului naţional; (43) Data publicării; (71) Numele şi adresa solicitantului; (74) Numele şi adresa mandatarului; (72) Numele autorului; (54) Denumirea desenului/modelului; (28) Numărul de desene/modele; (51) LOC (7) Cl; (80) Numărul şi data înregistrării internaţionale; (57) Descrierea desenului/modelului; (3) Prioritatea invocată.
(3) Reprezentările grafice ale desenului sau modelului se publică la dimensiunile cerute de solicitanţi, fără a depăşi limitele prevăzute la alin. (4); reprezentările pot fi publicate alb-negru sau color, cu plata taxei legale corespunzătoare solicitării.
(4) Dimensiunile reprezentărilor grafice admise pentru publicare într-un spaţiu standard sunt de minimum 60 x 60 mm sau un multiplu al acestora, respectiv de maximum 180 x 240 mm.
(5) Descrierea desenelor sau modelelor se va publica opţional, cu condiţia achitării taxelor legale.
(6) Dacă publicarea unui desen sau a unui model comportă, din motive imputabile O.S.I.M., o eroare sau lipsa unor elemente prevăzute la alin. (1), O.S.I.M. procedează la rectificarea din oficiu sau la cererea solicitantului; rectificările efectuate se vor publica în B.O.P.I.-D.M., fără plata vreunei taxe din partea solicitantului.
(7) Nu se publică în B.O.P.I.-D.M. informaţii înscrise în cerere fără nicio legătură cu desenul sau modelul propus la înregistrare.
(8) În cadrul unui depozit multiplu, amânarea publicării cererii nu poate fi solicitată decât pentru toate desenele sau modelele şi pentru aceeaşi perioadă de timp, respectiv maximum 30 de luni de la depunerea cererii sau de la data priorităţii, când aceasta a fost invocată.
(9) În B.O.P.I.-D.M. se publică datele bibliografice ale cererilor internaţionale pentru care România a fost desemnată. Această publicare nu produce efecte juridice, fiind realizată în scop informativ.

ARTICOLUL 23
Opoziţia persoanelor interesate

(1) Opoziţia poate să fie formulată de către orice persoană interesată, în termen de două luni de la data publicării desenului sau modelului, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3) din lege, în cadrul procedurii de examinare.
(2) Opoziţia trebuie să conţină:
a) indicaţii privind desenul sau modelul împotriva căruia se formulează opoziţia, respectiv numărul de depozit, numele sau denumirea solicitantului cererii şi B.O.P.I.-D.M. în care s-a făcut publicarea;
b) indicaţii privind desenul sau modelul anterior sau dreptul anterior dobândit, pe care se întemeiază opoziţia, pentru fiecare desen sau model;
c) documentele indicate în actul de opoziţie trebuie să prezinte data certă şi să fie publicate înaintea depozitului reglementar;
d) prin actul de opoziţie să se indice în mod exact şi desenul sau modelul care se opune (pagina, respectiv poziţia din materialul opozabil); fiecare act de opoziţie şi actele în susţinerea acesteia vor fi depuse în două exemplare, unul pentru Comisia de examinare opoziţii şi unul pentru solicitantul cererii;
e) menţiuni privind calitatea şi interesul persoanei care formulează opoziţia;
f) prezentarea motivelor pentru care se formulează opoziţia;
g) numele sau denumirea şi adresa ori sediul mandatarului autorizat, dacă este cazul.
(3) Materialele depuse în susţinerea opoziţiei trebuie să fie accesibile publicului, luându-se în considerare data când au fost depuse în locuri în care publicul putea lua cunostinţă de ele, să fie depuse în original sau în copie certificată pentru conformitate.
(4) Opoziţia la înregistrarea unui desen sau model se formulează în termen de două luni de la data publicării în B.O.P.I.-D.M. a acestuia şi se va depune la Registratura generală a O.S.I.M. sau prin fax cu confirmare prin poştă în următoarele 7 zile.
(5) Opoziţia nu se ia în considerare dacă nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1)-(4) şi nu este achitată taxa legală.
(6) Opoziţia formulată conform prevederilor art. 21 din lege se soluţionează de Comisia de examinare opoziţii, formată dintr-un preşedinte şi 2 membri.
(7) Membrii comisiei prevăzute la alin. (6) sunt: un examinator jurist din cadrul Serviciului de desene şi modele şi examinatorul cererii cu privire la care s-a formulat opoziţia.
(8) Examinatorul cererii comunică opoziţia solicitantului pentru ca acesta să îşi prezinte punctul de vedere în maximum 30 de zile.
(9) Dacă solicitantul cererii nu îşi exprimă punctul de vedere, O.S.I.M. hotărăşte asupra opoziţiei, bazându-se pe documentele existente în dosar.
(10) Dacă O.S.I.M. constată că actul de opoziţie nu satisface cerinţele prevăzute la alin. (3), solicită persoanei care a formulat opoziţia ca în termen de 15 zile să remedieze neregulile constatate. Dacă acestea nu sunt remediate în termenul acordat, O.S.I.M. va soluţiona opoziţia în baza actelor existente în depozit.
(11) Dacă se consideră necesar, preşedintele Comisiei de examinare opoziţii poate invita părţile la şedinţa stabilită pentru soluţionarea opoziţiei.
(12) Comisia de examinare opoziţii poate admite sau respinge opoziţia, întocmind un raport cu privire la aceasta; acest raport se înaintează Comisiei de examinare desene şi modele pentru continuarea examinării sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de fond şi se transmite solicitantului cererii şi oponentului.

ARTICOLUL 24
Examinarea de fond a cererilor de înregistrare a desenelor şi
modelelor – condiţii de fond

(1) Examinatorul va examina dacă desenele sau modelele îndeplinesc următoarele condiţii de fond:
a) obiectul cererii este un desen sau model conform art. 2 lit. d), i) şi j) din lege;
b) obiectul cererii se încadrează în prevederile art. 8 şi 9 din lege;
c) desenul sau modelul este nou şi are caracter individual;
d) cererea de înregistrare constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menţionate în lista cuprinsă în art. 6 ter al Convenţiei de la Paris sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menţionate în art. 6 ter din aceeaşi convenţie.
(2) La stabilirea noutăţii unui desen sau model nu se poate lua în considerare decât desenul sau modelul cel mai apropiat.
(3) Sunt considerate materiale pertinente şi pot fi opuse pentru aprecierea noutăţii materialele al căror aspect exterior este identic şi nu diferă decât prin detalii nesemnificative faţă de desenele sau modelele examinate.
(4) Examinarea noutăţii şi a caracterului individual se face prin compararea impresiei globale redate prin combinaţia dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul examinat.

ARTICOLUL 25
Comisia de examinare desene şi modele

(1) Comisia de examinare desene şi modele este formată din preşedinte şi 2 membri, desemnaţi de preşedintele acesteia, respectiv un examinator jurist din cadrul Serviciului desene şi modele şi examinatorul cererii.
(2) Preşedintele Comisiei de examinare desene şi modele este şeful Serviciului desene şi modele sau locţiitorul acestuia.

ARTICOLUL 26
Atribuţiile Comisiei de examinare desene şi modele

(1) Comisia de examinare desene şi modele poate solicita documente suplimentare şi specimene, în cazul desenelor.
(2) Comisia de examinare desene şi modele poate lua următoarele hotărâri:
a) admite cererea total sau parţial;
b) respinge cererea;
c) ia act de renunţarea totală sau parţială la desenele sau modelele ce fac obiectul cererii.
(3) În cazul în care desenul sau modelul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezentul regulament, Comisia de examinare desene şi modele ia hotărârea de admitere totală sau parţială.
(4) Comisia de examinare desene şi modele ia hotărârea de respingere a cererii în următoarele cazuri:
a) obiectul cererii nu este un desen sau model conform art. 2 lit. d), i) şi j) din lege;
b) desenul sau modelul nu este nou şi nu are caracter individual conform art. 6 şi 7 din lege;
c) desenul sau modelul este determinat exclusiv de o funcţie tehnică conform art. 8 din lege;
d) desenul sau modelul contravine ordinii publice sau bunelor moravuri conform art. 9 din lege;
e) desenul sau modelul încorporează, fără acordul titularului, conform art. 22 alin. (3) lit. c) din lege, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, o marcă notorie ori alte mărci sau orice alt drept de proprietate intelectuală protejat anterior;
f) desenul sau modelul constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menţionate în lista cuprinsă în art. 6 ter din Convenţia de la Paris sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menţionate în art. 6 ter din Convenţia de la Paris, conform art. 22 alin. (3) lit. d) din lege;
g) solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea desenului sau modelului în sensul art. 3 din lege;
h) desenul sau modelul este în conflict cu un desen sau model anterior care a făcut obiectul unei divulgări publice după data de depozit a cererii de înregistrare sau după data de prioritate, dacă o prioritate este revendicată, şi care este protejat de la o dată anterioară prin înregistrarea unui desen sau model comunitar ori printr-o cerere de înregistrare a unui desen sau model comunitar, fie prin înregistrarea unui desen sau model în România ori printr-o cerere de obţinere a protecţiei în România în sensul art. 22 alin. (3) lit. f) din lege;
i) desenul sau modelul foloseşte un semn distinctiv ce conferă titularului semnului dreptul de a interzice această utilizare, în sensul art. 22 alin. (3) lit. g) din lege;
j) desenele sau modelele care conţin semne cu înaltă valoare simbolică şi, în special, un simbol religios;
k) desenul sau modelul reproduce forme geometrice cunoscute sau elemente din natură, nestilizate;
l) solicitantul nu a achitat taxele legale.
(5) În cazul în care desenul sau modelul conţine un drept anterior de proprietate intelectuală, O.S.I.M. notifică solicitantul cu privire la aceasta şi poate solicita consimţământul titularului dreptului anterior sau excluderea respectivului drept anterior din reprezentarea grafică.
(6) În cazul în care s-a formulat o opoziţie, hotărârea Comisiei de examinare desene şi modele se ia pe baza raportului întocmit de Comisia de examinare opoziţii care s-a pronunţat asupra opoziţiei.

ARTICOLUL 27
Examinarea depozitelor internaţionale

(1) Cererile de înregistrare a desenelor şi modelelor depuse pe cale internaţională se examinează potrivit aceleiaşi proceduri aplicabile celor depuse pe cale naţională.
(2) Prevederile acestui capitol se aplică depozitelor internaţionale în care România este stat desemnat, potrivit Aranjamentului de la Haga.
(3) După primirea Buletinului de desene şi modele internaţionale în format electronic la O.S.I.M., depozitele internaţionale sunt înscrise în Registrul cererilor depuse, conform alin. (2).
(4) În cazul în care Comisia de examinare desene şi modele ia hotărârea de respingere, se va întocmi şi transmite un refuz adresat Biroului internaţional al O.M.P.I.
(5) Desenele şi modelele înregistrate, depuse conform Aranjamentului de la Haga, se înscriu în Registrul de desene şi modele.

ARTICOLUL 28
Notificări

(1) Notificările privind procedurile legale, semnate şi ştampilate, se comunică solicitantului sau, după caz, împuternicitului acestuia, fie prin poştă, fie personal, de către Registratura generală a O.S.I.M., prin confirmarea în scris a datei de primire.
(2) Notificarea îşi produce efectele chiar dacă destinatarul refuză să accepte documentul de notificat sau să recunoască primirea acestuia.
(3) Dacă a fost desemnat un mandatar autorizat, notificările îi sunt adresate acestuia; în cazul în care mai multe părţi interesate au un mandatar autorizat comun, este suficient ca notificarea să fie adresată mandatarului autorizat comun.
(4) În notificările transmise solicitantului, O.S.I.M. indică termenul de răspuns; solicitantul, pentru motive justificate, poate solicita prelungirea termenului de răspuns, fără a depăşi termenul legal pentru procedura respectivă.
(5) O.S.I.M. nu poate lua hotărâri înainte de expirarea termenului acordat solicitantului pentru răspuns.
(6) Dacă în termenul fixat solicitantul nu răspunde şi nici nu a cerut o prelungire a termenului de răspuns, hotărârea privind cererea se ia de către O.S.I.M. pe baza documentelor existente în depozit.

ARTICOLUL 29
Hotărârile Comisiei de examinare desene şi modele

(1) Hotărârile luate de Comisia de examinare desene şi modele se înscriu în Registrul de hotărâri al Serviciului desene şi modele. În acelaşi registru se înscriu şi menţiunile privind cererile de desene şi modele la care s-a renunţat.
(2) În termen de maximum 30 de zile, hotărârile luate de Comisia de examinare desene şi modele, precum şi menţiunile privind cererile la care s-a renunţat se comunică solicitantului sau succesorului său în drepturi şi se înscriu în Registrul de desene şi modele înregistrate.
(3) În aplicarea art. 24 alin. (1) din lege, hotărârea Comisiei de examinare desene şi modele poate fi contestată de către solicitantul cererii de înregistrare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia; raportul Comisiei de examinare opoziţii nu face obiect al contestaţiei.

ARTICOLUL 30
Revocarea

(1) În situaţia prevăzută de art. 23 din lege Serviciul desene şi modele poate hotărî revocarea înregistrării, reînnoirii sau înscrierii unei modificări şi, după caz, va respinge, va modifica sau va admite cererea de înregistrare, reînnoirea sau înscrierea modificării.
(2) Hotărârea de revocare se comunică persoanelor interesate, se înscrie în Registrul de desene şi modele şi se publică.
(3) Hotărârea luată cu privire la cererea de desen sau model ce a făcut obiectul unei înregistrări, reînnoiri sau a înscrierii unei modificări poate fi contestată, în termen de 30 de zile, la Comisia de contestaţii.

ARTICOLUL 31
Materiale ce pot fi opuse în procedura de examinare

(1) În stabilirea noutăţii se iau în considerare materialele existente în fondul documentar al O.S.I.M., Serviciul de desene şi modele.
(2) Fondul documentar existent la O.S.I.M., în cadrul Serviciului de desene şi modele, este alcătuit din:
a) colecţia de cereri de desene şi modele publicate în B.O.P.I.-D.M.;
b) colecţia de desene sau modele, protejate pe teritoriul României;
c) colecţia de cereri internaţionale depuse conform Aranjamentului de la Haga;
d) colecţia de cereri de înregistrare de desene şi modele publicate in Buletinul Oficial al O.H.I.M.;

ARTICOLUL 32
Taxe

(1) Procedurile privind cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor sunt supuse taxelor în cuantumurile şi termenele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare al acestora, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Dacă nu se achită taxele legale în termenele prevăzute, O.S.I.M. nu va efectua nicio procedură privind înregistrarea desenului sau modelului, reînnoirea certificatelor de înregistrare ori examinarea contestaţiilor.
(3) Dovada achitării oricărei taxe se transmite Serviciului de desene şi modele în termenele legale prevăzute, solicitantul având obligaţia să precizeze pe documentul de plată numărul cererii de înregistrare, precum şi denumirea desenului sau modelului, pentru identificarea depozitelor şi evitarea eventualelor erori.
(4) Orice document de plată în care nu sunt înscrise datele de identificare a cererii (număr de cerere, solicitant) se clasează ca document martor şi suma va fi restituită numai în cazul în care plătitorul poate fi identificat prin nume şi adresă; în cazul restituirii sumei, aceasta va fi diminuată cu costul serviciului poştal.
(5) Pentru reprezentările grafice care au dimensiuni ce depăşesc un spaţiu standard cu dimensiunile de 60 x 60 mm, taxa se datorează şi se calculează în funcţie de numărul de spaţii standard în care se încadrează reprezentarea grafică.
(6) Taxele nu se vor transfera de la un depozit la altul fără acordul scris al solicitantului.

ARTICOLUL 33
Renunţarea

(1) Solicitantul poate renunţa la cererea de înregistrare a desenului sau modelului pe baza unei notificări scrise adresate O.S.I.M. – Serviciul de desene şi modele, până la data luării unei hotărâri cu privire la cererea de înregistrare.
(2) În cazul în care până la depunerea la O.S.I.M. a notificării de renunţare la cererea de înregistrare au fost realizate unele proceduri cum ar fi examinarea sau publicarea depozitului, taxele respective nu se restituie.
(3) În cazul unui depozit multiplu, solicitantul poate să renunţe, în tot sau în parte, la desenele ori modelele ce fac obiectul cererii de înregistrare.

ARTICOLUL 34
Publicarea unor date şi informaţii în B.O.P.I. – D.M.

(1) În B.O.P.I. – D.M., O.S.I.M. publică:
a) lista desenelor şi modelelor înregistrate în Registrul de desene şi modele;
b) lista cererilor şi modelelor respinse conform hotărârii Comisiei de examinare;
c) lista titularilor decăzuţi din drepturi ca urmare a neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a valabilităţii unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului;
d) lista certificatelor revalidate;
e) lista de reînnoiri ale certificatelor de înregistrare a desenului sau modelului;
f) modificări în situaţia juridică a cererilor şi certificatelor de înregistrare.
(2) Secretariatul Comisiei de reexaminare transmite spre publicare orice hotărâre a acesteia.
(3) Secretariatul Serviciului contencios transmite pentru publicare:
a) hotărârile judecătoreşti de anulare a certificatelor de înregistrare a desenelor şi modelelor, definitivă şi irevocabilă, comunicate la O.S.I.M.;
b) alte hotărâri judecătoreşti cu privire la certificatele de înregistrare a desenelor şi modelelor, definitivă şi irevocabilă, comunicate la O.S.I.M.

ARTICOLUL 35
Modificări, completări, corecturi

(1) Completările, modificările sau corecturile cu privire la cereri trebuie să fie transmise în termenul acordat de O.S.I.M. şi să se refere doar la numele şi adresa solicitantului sau mandatarului autorizat, titlul desenului ori modelului, erorile de redactare sau copiere, ortografie ori greşeli evidente, cu condiţia ca acestea să nu modifice reprezentarea desenului sau modelului; completările ori modificările cu privire la descriere trebuie să se refere doar la elementele estetice conţinute în reprezentările grafice anexate cererii.
(2) Completările transmise de solicitant, care modifică depozitul, în sensul adăugării unor date sau reprezentări grafice suplimentare, nu se iau în considerare.
(3) Reprezentările grafice depuse nu pot fi modificate, dar pot fi înlocuite cu alte reprezentări grafice, dacă se îmbunătăţeşte exclusiv calitatea reprezentării sau se modifică dimensiunile acesteia în cadrul limitelor prevăzute la art. 13.

ARTICOLUL 36
Eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului

(1) Eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului de către O.S.I.M. se face în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea de admitere a rămas definitivă şi irevocabilă, numai dacă au fost achitate taxele legale pentru eliberarea certificatului de înregistrare şi menţinerea în vigoare.
(2) Taxele pentru eliberarea certificatului de înregistrare şi pentru menţinerea în vigoare se plătesc concomitent.
(3) Certificatul de înregistrare va cuprinde datele bibliografice, descrierea desenului sau modelului şi reprezentările grafice, alb-negru sau color, conform publicării în B.O.P.I. – D.M.
(4) În cazul pierderii sau distrugerii certificatului de înregistrare, publicată în B.O.P.I. – D.M., poate fi eliberat, la cerere, un duplicat al acestuia, iar pentru alte cazuri temeinic justificate se pot elibera titularului copii certificate ale originalului documentului, cu plata taxelor legale.
(5) Certificatele de înregistrare vor fi eliberate în ordinea achitării taxelor.
(6) În cazul în care nu au fost achitate taxele pentru eliberarea certificatului de înregistrare şi pentru menţinerea în vigoare a acestuia pentru perioada specificată în lege, O.S.I.M. nu va elibera certificatul şi titularul va fi decăzut din drepturile conferite de lege în condiţiile art. 35 din lege.
(7) Decăderile se înscriu în Registrul de desene şi modele înregistrate şi se publică in B.O.P.I. – D.M.

ARTICOLUL 37
Reînnoirea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului

(1) Reînnoirea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, în tot sau în parte, se face de O.S.I.M. la solicitarea expresă a titularului sau a oricărei alte persoane desemnate de acesta.
(2) Cererea de reînnoire a certificatului de înregistrare, conform formularului-tip de reînnoire, semnat în original, se depune la O.S.I.M. cu cel puţin o lună înaintea expirării perioadei de valabilitate a certificatului de înregistrare, împreună cu dovada achitării taxei pentru eliberarea certificatului de reînnoire şi a taxei de reînnoire.
(3) O.S.I.M. acordă un termen de graţie de cel mult 6 luni pentru plata taxei legale de menţinere în vigoare sau de reînnoire, pentru care se percep majorările prevăzute de lege.
(4) Reînnoirea poate fi totală sau parţială, respectiv pentru totalitatea desenelor ori modelelor sau pentru o parte din desene ori modele.
(5) O.S.I.M. va elibera titularului un nou certificat de înregistrare a desenului sau modelului, cu menţionarea perioadei de reînnoire.
(6) Certificatul de înregistrare a cărui perioadă de valabilitate a fost reînnoită va cuprinde perioada pentru care s-a efectuat reînnoirea şi datele bibliografice.
(7) Pe certificatul de înregistrare a desenului sau modelului a cărui perioadă de valabilitate a fost reînnoită se va nota cu (1R) prima perioadă de reînnoire, cu (2R) a doua perioadă de reînnoire şi cu (3R) a treia perioadă de reînnoire.
(8) Neplata taxelor legale pentru reînnoirea certificatului de înregistrare atrage decăderea titularului certificatului din drepturile conferite de lege în condiţiile art. 35 din lege.
(9) Reînnoirile se înscriu în Registrul de desene şi modele şi se publică în B.O.P.I. – D.M.

ARTICOLUL 38
Revalidarea

În cazul în care titularul certificatului de înregistrare a fost decăzut din drepturile conferite de lege, acesta va putea fi repus în drepturi în următoarele condiţii cumulative:
a) să fie depusă la O.S.I.M. o cerere motivată de către titular, în termen de 6 luni de la data decăderii;
b) să fie anexate dovezi în susţinerea cererii de revalidare;
c) să fie achitate taxele legale, respectiv de menţinere în vigoare sau de reînnoire, de revalidare şi eliberare a certificatului.

ARTICOLUL 39
Registrul cererilor depuse

(1) În Registrul cererilor depuse se înscriu atât cererile de înregistrare de desene şi modele depuse pe cale naţională, cât şi cererile de înregistrare de desene şi modele internaţionale, depuse conform Aranjamentului de la Haga.
(2) În registrul prevăzut la alin. (1) se vor înscrie următoarele date:
a) numărul şi data depunerii cererii la Registratura generală a O.S.I.M.;
b) numărul de înregistrare şi data cererii internaţionale, după caz;
c) numărul şi data depozitului naţional;
d) solicitant: numele/denumirea şi adresa/sediul;
e) mandatar autorizat: numele/denumirea şi adresa/sediul;
f) autor: numele, adresa;
g) denumirea desenului sau modelului;
h) produsul în care este încorporat desenul sau modelul;
i) numărul de desene sau modele depuse;
j) prioritate invocată: numărul, data, ţara;
k) modificări în situaţia juridică.

ARTICOLUL 40
Registrul de desene şi modele

(1) În Registrul de desene şi modele se înscriu desenele şi modelele admise la înregistrare. Numărul din Registrul de desene şi modele înregistrate este identic cu numărul certificatului de înregistrare.
(2) În Registrul de desene şi modele înregistrate se înscriu modificările în situaţia juridică a certificatului de înregistrare, menţinerile în vigoare, reînnoirile, decăderile şi revalidările.
(3) În Registrul de desene şi modele înregistrate se înscriu următoarele date:
a) numărul certificatului de înregistrare;
b) numărul depozitului reglementar şi data;
c) numărul depozitului internaţional şi data;
d) titular: numele/denumirea şi adresa/sediul;
e) mandatar autorizat: numele/denumirea şi adresa/sediul;
f) datele de identificare a autorului;
g) denumirea desenului sau modelului înregistrat;
h) numărul de desene sau modele înregistrate (numerotate conform certificatului de înregistrare);
i) indicarea clasei conform clasificării internaţionale;
j) prioritate recunoscută: numărul, data, ţara;
k) prima perioadă de protecţie;
l) a doua perioadă de protecţie (reînnoire totală sau parţială);
m) a treia perioadă de protecţie (reînnoire totală sau parţială);
n) data decăderii din drepturi a titularului;
o) data revalidării;
p) alte menţiuni privind modificarea în situaţia juridică;
q) menţiuni privind revocarea;
r) menţiuni privind anularea certificatului, conform hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(4) Pentru înscrierea de modificări, solicitantul acestora sau mandatarul autorizat trebuie să depună la O.S.I.M. câte o cerere şi documentele pe baza cărora se va opera modificarea, pentru fiecare depozit în parte.

CAPITOLUL IV
Drepturi

ARTICOLUL 41
Transmiterea drepturilor privind desenele şi modelele:
cesiuni, licenţe şi alte drepturi

(1) Drepturile prevăzute la art. 38 alin. (1) din lege pot fi transmise pe cale succesorală, prin cesiune sau licenţă.
(2) Cesiunea este totală dacă se referă la totalitatea drepturilor conferite de certificatul de înregistrare.
(3) Cesiunea este parţială dacă se referă numai la o parte din drepturile conferite de certificatul de înregistrare.
(4) Licenţa este exclusivă când licenţiatorul se obligă să nu mai transmită drepturile cu privire la exploatarea desenului sau modelului altor persoane.
(5) Licenţa este neexclusivă dacă licenţiatorul îşi conservă un drept de exploatare a desenului ori modelului şi/sau poate acorda dreptul de exploatare a desenului sau modelului şi altor persoane.
(6) Licenţa este totală dacă se referă la totalitatea drepturilor conferite de certificatul de înregistrare.
(7) Licenţa este parţială dacă se referă numai la o parte din drepturile conferite de certificatul de înregistrare.
(8) Transmiterile de drepturi se comunică la O.S.I.M. în vederea înscrierii în Registrul de desene şi modele şi publicate în B.O.P.I. – D.M. şi sunt opozabile terţilor numai după publicare.

ARTICOLUL 42
Înscrierea drepturilor privind desenele sau modelele

(1) Cererea de înscriere a schimbării titularului se prezintă în scris şi sub semnătură de către titularul anterior schimbării sau de noul titular şi va conţine următoarele:
a) solicitarea expresă privind înscrierea schimbării titularului;
b) numărul certificatului de înregistrare la care se referă cesiunea;
c) numele şi adresa titularului anterior schimbării, precum şi numele şi adresa noului titular;
d) data schimbării titularului;
e) când noul titular este străin, denumirea statului al cărui cetăţean este ori în care noul titular îşi are domiciliul sau sediul ori în care acesta are o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris;
f) modalitatea de transmitere a drepturilor;
g) durata transmiterii drepturilor.
(2) Cererea este considerată a fi depusă numai după plata taxei prevăzute de lege.
(3) Când schimbarea titularului rezultă dintr-un contract, cererea va fi însoţită de o copie a contractului sau a unui extras din acesta, certificată pentru conformitate cu originalul de către un notar public.
(4) Când schimbarea titularului rezultă dintr-o fuziune sau din reorganizarea unei persoane juridice, cererea va fi însoţită de o copie a documentului corespunzător.
(5) În situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), dacă schimbarea vizează numai unul sau o parte din cotitulari şi nu toţi cotitularii, la cerere se va anexa un document semnat de ceilalţi cotitulari, care să conţină acordul expres al acestora cu privire la noul cotitular.
(6) Când schimbarea titularului s-a produs prin efectul legii sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, cererea va indica şi va fi însoţită de documentul care dovedeşte această schimbare.
(7) O singură cerere este suficientă chiar dacă schimbarea se referă la mai multe certificate de înregistrare ale aceleiaşi persoane, cu condiţia ca schimbarea titularului să fie aceeaşi pentru toate certificatele de înregistrare, iar numerele tuturor certificatelor să fie indicate.
(8) O.S.I.M. poate solicita dovezi suplimentare atunci când are îndoieli privind veridicitatea indicaţiilor din cerere sau din orice document privind înscrierea titularului ori corectitudinea oricărei traduceri necesare înscrierii.
(9) Dispozitiile alin. (1)-(8) sunt aplicabile şi în cazul înscrierii unei schimbări a solicitantului unei cereri de înregistrare a desenului sau modelului.
(10) Înscrierea schimbării solicitantului sau titularului se înregistrează, după caz, în Registrul cererilor depuse sau în Registrul de desene şi modele şi se publică în B.O.P.I. – D.M. în luna imediat următoare celei în care a fost făcută înscrierea.

ARTICOLUL 43
Înscrierea licenţelor

(1) Cererea de înscriere a unei licenţe se prezintă în scris sub semnătură de către titular sau beneficiarul licenţei şi va conţine următoarele elemente:
a) o solicitare expresă de înscriere a licenţei;
b) numărul certificatului de înregistrare la care se referă licenţa;
c) numele/denumirea şi adresa/sediul titularului;
d) numele/denumirea şi adresa/sediul beneficiarului licenţei;
e) indicarea asupra faptului că licenţa este exclusivă sau neexclusivă ori alte indicaţii cu privire la tipul licenţei;
f) dacă este cazul, denumirea statului al cărui cetăţean este beneficiarul licenţei sau în care acesta îşi are domiciliul ori sediul sau o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris;
g) data acordării şi durata licenţei.
(2) Cererea este considerată a fi depusă numai după plata taxei prevăzute de lege.
(3) Cererea de înscriere a licenţei va fi insoţită de copia contractului de licenţă sau de copia unui extras din acesta, certificată pentru conformitate cu originalul de către un notar public.
(4) Când licenţa este acordată în baza unei hotărâri judecătoreşti sau rezultă prin efectul legii, cererea de înscriere a licenţei va fi însoţită de copia legalizată a hotărârii rămase definitivă şi irevocabilă.
(5) Înscrierea licenţelor se înregistrează în Registrul de desene şi modele şi se publică în B.O.P.I. – D.M. în luna imediat următoare celei în care a fost făcută înscrierea.

ARTICOLUL 44
Coproprietatea unui certificat

(1) Cesiunea parţială a drepturilor născute din certificatul de înregistrare eliberat determină un regim de coproprietate.
(2) În situaţia în care un certificat aparţine în comun mai multor titulari, fiecare dintre aceştia este coproprietar şi poate exploata desenele sau modelele în baza unui acord scris al coproprietarilor, care să menţioneze modul de exploatare, de licenţiere şi de acţiune în contrafacere.
(3) Dacă nu există un acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare a desenelor şi modelelor, fiecare dintre coproprietari le poate exploata în propriul său profit.
(4) Fiecare dintre coproprietari poate acţiona în contrafacere în propriul său profit; coproprietarul care acţionează în contrafacere trebuie să notifice acţiunea celorlalţi coproprietari.
(5) Fiecare dintre coproprietari poate să acorde unui terţ o licenţă de exploatare neexclusivă, în profitul său.
(6) O licenţă de exploatare exclusivă nu poate fi dată decât cu acordul tuturor coproprietarilor sau în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(7) Fiecare coproprietar poate, în orice moment, să cedeze cota sa parte din dreptul de proprietate asupra certificatului de înregistrare.
(8) Pentru o cerere care are mai mulţi solicitanţi dispoziţiile alin. (1)-(7) se aplică si în cazul dreptului conferit de art. 34 din lege.

CAPITOLUL V
Contestaţia împotriva hotărârilor O.S.I.M.

ARTICOLUL 45
Contestaţia. Dispoziţii generale

(1) În cadrul O.S.I.M. funcţionează Comisia de contestaţii privind desenele şi modelele, denumită în continuare, în cadrul prezentului capitol, Comisia.
(2) Comisia este organizată şi funcţionează în temeiul art. 24 din lege.

ARTICOLUL 46
Componenţa şi competenţa Comisiei

(1) Comisia este formată din:
a) preşedinte, directorul general al O.S.I.M. sau, prin delegare de competenţă, şeful Departamentului de apeluri;
b) 2 membri, dintre care unul este consilier juridic.
(2) Secretariatul Comisiei este asigurat de un referent din cadrul Departamentului de apeluri.
(3) Directorul general al O.S.I.M. aprobă componenţa Comisiei.
(4) Contestaţiile se fac în scris şi se depun la Registratura generală a O.S.I.M. în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârilor privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului, luate de Comisia de examinare desene şi modele din cadrul O.S.I.M.
(5) Contestaţiile se redactează în limba română şi trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele şi domiciliul, reşedinţa persoanei fizice sau, după caz, denumirea şi sediul persoanei juridice care formulează contestaţia;
b) numărul depozitului O.S.I.M. şi al hotărârii contestate;
c) obiectul contestaţiei;
d) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
e) procura, dacă este cazul;
f) anexarea dovezii de plată a taxei prevăzute de lege pentru examinarea unei contestaţii;
g) semnatura solicitantului sau a mandatarului autorizat, după caz.
(6) Dacă înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, se vor depune traduceri certificate ale acestora în limba română.
(7) Contestaţiile sunt înregistrate de secretarul Comisiei în ordine cronologică, în Registrul de contestaţii.
(8) Contestaţia poate fi făcută personal sau prin mandatar autorizat.
(9) Persoanele fizice sau juridice străine pot formula contestaţii şi pot pune concluzii în faţa Comisiei numai prin reprezentant, în condiţiile art. 13 din lege.
(10) Comisia soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor de respingere sau de admitere parţială, luate de Comisia de examinare desene şi modele cu privire la cererile de înregistrare a desenului sau modelului.

ARTICOLUL 47
Pregătirea şedinţei de contestaţii

(1) Preşedintele Comisiei fixează termenele şedinţelor de contestaţii şi dispune citarea părţilor.
(2) Secretarul Comisiei citează părţile cu cel puţin 14 zile înainte de termenul fixat pentru soluţionarea contestaţiei, prin poştă, cu confirmare de primire; constituie dosarul fiecărei cauze şi transmite în termen de 14 zile de la înregistrarea contestaţiei o copie a acesteia Serviciului de desene şi modele.
(3) Dacă partea citată nu se prezintă la termenul fixat, procedura în faţa Comisiei se poate desfăşura în lipsa părţii.
(4) Prezenţa părţilor la termenul de soluţionare a contestaţiilor acoperă neregularităţile referitoare la procedura de citare. În faţa Comisiei părţile se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate de un consilier în proprietate industrială autorizat sau de un avocat.
(5) Persoanele juridice se pot prezenta în faţa Comisiei prin reprezentant legal sau prin consilierul juridic, cu delegaţie.
(6) Punctul de vedere al Comisiei de examinare desene şi modele, redactat de un examinator din cadrul Serviciului de desene şi modele, avizat de preşedintele Comisiei de examinare desene şi modele, va fi ataşat la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru soluţionarea contestaţiei.
(7) Punctul de vedere va conţine răspunsul la motivele de fapt şi de drept invocate de contestator în susţinerea contestaţiei sale.
(8) Dosarele cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor, în original, vor fi puse la dispoziţia Comisiei de către Serviciul de desene şi modele, la solicitarea acesteia.

ARTICOLUL 48
Şedinţele şi dezbaterile

(1) Şedinţa este publică. Comisia poate dispune şedinţă secretă dacă dezbaterea publică ar vătama pe una dintre părţi sau ordinea publică.
(2) Preşedintele Comisiei deschide, suspendă şi ridică şedinţa.
(3) Secretarul Comisiei verifică dacă procedura este completă şi dacă a fost achitată taxa pentru examinarea contestaţiei şi îl informează pe preşedinte.
(4) La termenul fixat, dacă părţile sunt prezente sau dacă se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită, preşedintele Comisiei deschide dezbaterile, dând cuvântul părţii care a introdus contestaţia.
(5) Preşedintele este în drept să pună întrebări părţilor, care să ducă la lămurirea celor arătate prin contestaţie, şi va putea pune în dezbatere orice împrejurare de fapt sau de drept pentru soluţionarea cauzei, chiar dacă acestea nu sunt cuprinse în contestaţie.
(6) Membrii Comisiei pot pune întrebări părţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate încuviinţa ca aceştia să pună întrebări direct.
(7) La cererea temeinic justificată a părţilor sau când din dezbateri rezultă necesitatea producerii unor noi dovezi, Comisia poate acorda un nou termen, părţile prezente luând cunoştinţă de noul termen.

ARTICOLUL 49
Hotărârile

(1) După închiderea dezbaterilor, Comisia deliberează în lipsa părţilor şi pronunţă hotărârea în aceeaşi zi în şedinţă sau, în cazuri deosebite, poate amâna pronunţarea pentru cel mult 3 săptămâni. Preşedintele ascultă părerile membrilor Comisiei şi se pronunţă cel din urmă.
(2) Dezbaterile din şedinţă şi hotărârea Comisiei sunt consemnate de secretarul Comisiei în condica de şedinţe.
(3) După luarea hotărârii, Comisia redactează dispozitivul acesteia, care se înscrie în condica de şedinţe în dreptul fiecărui dosar, iar raportorul va redacta hotărârea.
(4) Opiniile divergente ale membrilor Comisiei sunt consemnate în dispozitivul hotărârii şi se motivează separat.
(5) Hotărârea Comisiei trebuie să cuprindă:
a) numele şi prenumele/denumirea şi domiciliul/sediul persoanei care a formulat contestaţia;
b) numele sau denumirea mandatarului autorizat ori, după caz, al avocatului;
c) numărul dosarului de contestaţie;
d) denumirea comisiei care a pronunţat-o;
e) obiectul contestaţiei, susţinerile părţilor şi indicarea dovezilor prezentate de acestea în susţinerea contestaţiei;
f) motivele de fapt şi temeiurile de drept care stau la baza hotărârii;
g) dispozitivul;
h) calea de atac, termenul în care aceasta se poate exercita şi instanţa la care se introduce acţiunea;
i) menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă, precum şi semnăturile preşedintelui şi ale membrilor Comisiei.
(6) În soluţionarea contestaţiei Comisia poate hotărî:
a) admiterea contestaţiei şi transmiterea dosarului Serviciului desene şi modele în vederea punerii în aplicare a hotărârii; sau
b) respingerea contestaţiei şi menţinerea hotărârii împotriva căreia a fost formulată contestaţia.
(7) Hotărârile Comisiei se iau cu majoritate de voturi şi se comunică părţilor de secretarul Comisiei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în termen de 15 zile de la pronunţare.
(8) Hotărârile se întocmesc într-un singur exemplar original, care se depune la dosarul de hotărâri al Comisiei şi care se păstrează de Secretariatul Comisiei.
(9) Hotărârile se semnează de preşedinte şi de membri. Dacă unul dintre membri se află în imposibilitatea de a semna hotărârea, preşedintele Comisiei consemnează aceasta în hotărâre.

ARTICOLUL 50
Evidenţa contestaţiilor

(1) Evidenţa contestaţiilor depuse la Comisie se operează în următoarele documente: Registrul de contestaţii, Condica de şedinţe şi Registrul de hotărâri al Comisiei.
(2) Registrul de contestaţii în care se înregistrează contestaţiile conţine următoarele elemente:
a) data la care s-a depus contestaţia şi numărul sub care a fost înregistrată contestaţia;
b) numele, prenumele sau denumirea contestatorului;
c) obiectul contestaţiei;
d) termenul fixat pentru soluţionarea contestaţiei;
e) hotărârea pronunţată de Comisie cu privire la contestaţia formulată;
f) numărul chitanţei sau al ordinului de plată cu care s-a achitat taxa pentru examinarea contestaţiei;
g) numărul hotărârii Comisiei, numărul şi data la care a fost comunicată hotărârea.
(3) În Condica de şedinţe se consemnează discuţiile din şedinţă.
(4) Registrul de hotărâri al Comisiei cuprinde:
a) numărul hotărârii;
b) numele şi prenumele sau denumirea contestatorului, ale/a mandatarului autorizat ori ale avocatului, după caz;
c) conţinutul hotărârii Comisiei;
d) numărul dosarului Comisiei;
e) numărul din listele de şedinţe ale Comisiei.
(5) Evidenţa contestaţiilor se ţine anual, începându-se în fiecare an de la numărul de ordine 1.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ARTICOLUL 51
Dispoziţii tranzitorii

Prevederile art. 45-50 privind procedura de soluţionare a contestaţiilor se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

ARTICOLUL 52
Instrucţiuni

În aplicarea prezentului regulament, directorul general al O.S.I.M. poate emite instrucţiuni, care se publică în B.O.P.I. – D.M.

Răspunde și tu