Intr-o definitie mai scurta “Remix culture” ar fi combinatia perfecta intre P2P, open-software, user generated content platforms si diversele tool-uri de editat. Mai pe larg si evident mult mai clar pentru cei mai putin familiarizati cu terminologia, sintagma ar desemna o cultura corespondenta unei societati care permite si incurajeaza operele derivate, apreciind efortul celor care modifica, imbunatatesc, schimba sau altfel spus “remixeaza” lucrari asupra carora exista drepturi de autor. Tema este dezbatuta in ultima carte lansata de Lawrence Lessig cu titlul “Remix – Making art and commerce thrive in the hybrid economy”. Autorul a numeroase publicatii precum “Future of Ideas”, “Free Culture” si “Code and the other laws of the Cyberspace” aduce acum numeroase argumente potrivit carora progresul unei societati si crearea unei culturi sunt strans legate de acest proces de modificare, schimbare, imbunatatire (“remixare”). Mai jos, interviul dintre Stephen Colbert si Lawrence Lessig, urmat, evident, de varianta YouTube remixata [youtube]http://www.youtube.com/watch?v=KjrnSVhWDCY[/youtube] Răspunde

S-a vorbit in ultima perioada destul de mult de raspunderea furnizorilor de servicii in privinta continutului stocat sau al comunicatiilor transmise de acestia (gasiti cate ceva relevant AICI si AICI). Cu toate astea, cred ca exista multe situatii care permit o interpretare diferita a raspunderii furnizorilor sau mai curand a identificarii persoanelor ce pot fi intr-adevar trase la raspundere. Un exemplu ar fi flood-ul - atacul tip DOS de natura a perturba functionarea unui sistem informatic prin lansarea coordonata a mai multor solicitari false care conduc la o suprasolicitare a sistemului prin imposibilitatea acestuia de administrare. Astfel, in confruntarea cu multiplele pachete UDP, sistemul atacat (serverul) va fi fortat sa trimita la fel de multe pachete ICMP (acele comenzi ping), fiind in final imposibil de localizat de alti clienti. Este de la sine inteles ca atacul nu este intamplator, in spatele acestuia fiind de cele mai multe ori persoane care se joaca intr-un mod mai putin sanatos de-a Internetul. In cautarea celor mai bune solutii pentru lansarea unui atac anonim, acestia pot falsifica inclusiv adresele IP corespunzatoare pachetelor transmise, asigurandu-se ca nici unul dintre numeroasele pachetele ICMP nu va putea identifica locatia acestuia in retea. Pare destul de interesant, nu? :) Mai putin interesante sunt, evident, consecintele unui astfel de atac, suportate de cele mai multe ori de hosting provider (gazduitorul site-urilor ce sunt tinta atacturilor). Flood vs. Hosting provider Tinand cont de natura atacului, cu provenienta in anumite IP asupra carora hosting providerul nu isi poate exercita controlul, blocarea permanenta a flood-ului poate fi realizata doar prin intermediul ISP-istilor. Acestia, spre diferenta de hosting provideri, care pot fi trasi la raspundere in cazul in care au cunostinta de o activitate ilegala si nu actioneaza rapid in vederea eliminarii sau blocarii accesului la aceasta (art.14 Legea comertului electronic) pot actiona… 2 răspunsuri

Primisem inaintea sarbatorilor un email de la o persoana interesata a cunoaste mai multe aspecte in legatura cu dreptul de denuntare unilaterala al consumatorului acordat tuturor persoanelor fizice in cazul cumpararii de produse ofertate prin magazinele virtuale. Mi-a fost atrasa in acest mod atentia asupra catorva paragrafe corespondente termenilor si conditiilor de incheiere a contractelor online, in care este precizat faptul ca doar in situatia livrarilor de produse prin curier consumatorul poate beneficia de dreptul de a returna produsele in termen de 10 zile potrivit Ordonantei Guvernului nr.130/2000. In incercarea de a gasi interpretarea corecta, adica de a afla daca este posibil din punct de vedere legal sa limitezi posibilitatea consumatorului de a isi exercita acest drept, am studiat informarile adresate consumatorului regasite in cazul a doar doua magazine online – emag si mediadot. „Renuntarea la cumparare in termen de 10 zile se poate aplica doar pentru produsele livrate prin curier” „Livrarea facandu-se prin personalul propriu al magazinului, ulterior aceasta nu poate fi considerata comert la distanta si ca urmare nu beneficiati de dreptul de denuntare a contractului in termen de 10 zile” In concluzie, astfel cum se intelege din ambele texte, dreptul de denuntare unilaterala va putea fi exercitat de consumator numai in cazul in care produsele sunt livrate prin curier, in toate celelalte situatii (de genul bunurilor livrate de personalul angajat al magazinului sau al celor ridicate direct de la sediu) neaplicandu-se prevederile Ordonantei Guvernului nr.130/2000. Ne intrebam astfel ce rol are livrarea bunului in cazul incheierii oricarui contract de vanzare cumparare si in ce masura o modalitate speciala de livrare poate influenta clasificarea contractului intervenit intre parti ca fiind unul incheiat la distanta. Pentru mai multe detalii cititi AICI si mentionez - posibilele interpretari contrarii sunt binevenite :) Un răspuns